Din Zimbabwe sau Nigeria, studenții străini plătesc 5.000 de euro pe an să se adapteze în societatea și învățământul din România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
România este a doua țară din lume ca exod al populației, după Siria. Fie că este vorba de “brain drain” sau că oamenii pleacă în căutarea unui viitor afară, fenomenul a fost amplu studiat de psihologi și sociologi și concluzia a fost una comună: românii își iubesc țara, dar mulți nu își pot construi viitorul în ea. Există însă mii de tineri care, an de an, migrează de pe toate continentele lumii către România și încearcă să se adapteze la viața de la noi.
Cuprins:
Sunt studenții care învață la liniile de predare în limba engleză și franceză la universitățile de medicină și farmacie din țară. Au fost acuzați de mulți (în trecut, chiar și de statul francez) că vin în România pentru că e mai ușor, mai ieftin; iar universitățile au fost arătate cu degetul că deschid această poartă din motive financiare, dar realitatea arată altfel.
Studenții străini din marile universități din țară se adaptează greu, în orașe care nu au sisteme de integrare pentru ei. În schimb, România capătă mii de ambasadori, an de an, care vorbesc pe banii lor (peste 5.000 de euro pe an) de experiența avută în țară. Un amestec de ospitalitate, bucurie, în care diploma de România devine rampă de lansare pentru a lucra în Uniunea Europeană.
Îndrăgostită de medicină de la 8 ani
Tina, cum îi spun prietenii, avea 8 ani când se juca și și-a rupt mâna, fiind transportată la spital. S-a născut și locuia în orașul de care avea să-și lege toată viața - Harare, capitala Zimbabwe. Ajunsă la urgențe, Eristinah Nataie Muneyi Mvududu s-a îndrăgostit iremediabil de medicină.
Pentru mine, medicina a fost un vis din copilărie care a prins rădăcini. Când aveam 8 ani și eram la spital cu mâna ruptă, am avut un pediatru care s-a purtat atât de frumos cu mine că-mi amintesc și astăzi. A fost o femeie foarte, foarte drăguță și de atunci mi-am spus: da, vreau să fac medicina.Tina:
În anul al III-lea la Facultatea de Medicină Generală de la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa, din Iași, Tina vorbește o engleză impecabilă, cu rădăcinile unui puternic accent britanic, cu e-uri alungite care i se rostogolesc pe limbă printre niște “yeah”-uri americane.
La 21 de ani, are aproape 2 metri înălțime și tenul măsliniu e la fel de rupt din peisajul Iașiului cum sunt cele 15 grade din decembrie. “Cam așa e cel mai frig în Zimbabwe”, spune impasibil fata îmbrăcată cu o geacă groasă și zâmbind cu o strungăreață simpatică, brăzdată pe toată fața.
A surprins-o zăpada din primul an petrecut la Iași, în iarna lui 2017: era ca în filme. “Dar când am ieșit afară a fost atât de frig... E foarte greu să mergi prin zăpada înaltă, trebuie să ai grijă ce fel de pantofi îți iei, am alunecat, am căzut. Da, zăpada arată mai frumos pe geam sau în filme”.
România și frica de corupție
Cea mai mare frică a Tinei, venind la Iași, nu a fost adaptarea sau teama de a locui la mii de kilometri de casă. De altfel, sora ei e în anul al VI-lea la Facultatea de Medicină Dentară de la UMF Iași, iar despre Iași au aflat de la o doctoriță stomatolog care are un cabinet în Harare. Deci adaptarea i-a fost mai ușoară. Tina s-a temut, venind la Iași, cel mai tare de corupție.
În 2016, cu un an înainte ca ea să înceapă cursurile, DNA descindea la UMF într-un dosar care până la urmă nu a descoperit infracțiuni penale, ci un grav haos administrativ. Admiterea studenților străini pe locurile cu taxa în valută, care aduc anual venituri de circa 3 milioane de euro doar din taxe în vistieria universității, se făcea prin transmiterea unor dosare în format fizic, care stăteau nepăzite pe masă în secretariat, iar listele și clasamentele se schimbau din pix, într-o stare de maximă incertitudine. Situație schimbată astăzi, când toată procedura se desfășoară online, validată de o comisie aleasă de Senat.
“Am auzit lucruri destul de bune, dar m-au speriat discuțiile despre corupție. Sunt genul de om care învață destul de bine încât să treacă un examen cu propriile puteri, nu vreau un factor extern care să-mi influențeze rezultatele. Nu vreau să mituiesc pe nimeni, vreau să trec pe propriile merite. Dacă erau profesori care voiau să le dau bani? Nu pot să fac asta - în Zimbabwe părinții mei se descurcă destul de bine cu banii, dacă-și permit să învăț aici, deci cum să-mi permit să le cer și mai mulți bani că am nevoie să-mi mituiesc profesorii?”, spune Tina.
Iașiul nu a fost prima ei opțiune. A ajuns aici fiindcă există o singură universitate mare în Zimbabwe care avea și specializările de medicină care o interesau pe ea și unde admiterea era foarte grea, bazându-se pe notele din liceu foarte mult, iar la universitățile din China, unde s-au îndreptat prietenii ei, nu a simțit că s-ar potrivi. “Când am primit răspunsul de la Iași am zis, ok, bine, trebuie să fie și destinul”.
Tânăra și-a desenat viitorul încă de la 21 de ani: va termina studiile la Iași, va sta o perioadă acasă să se gândească ce va face, va căuta să lucreze în Uniunea Europeană, fiindcă de asta a și ales să studieze la Iași: diploma e recunoscută în toată Uniunea.
De altfel, o spun și studenții, și profesorii: România e un fel de rampă de lansare către Europa. Poarta zăvorâtă invocată de cărțile de istorie s-a transformat într-o cale de acces. O arată și rădăcinile studenților de la Iași: Tina are rude în Marea Britanie, prieteni care profesează deja în Germania, iar colegi de-ai surorii ei s-au stabilit în Belgia și în Franța. Însă Tina își dorește cel mai mult să se întoarcă acasă, să-și deschidă un cabinet și să lucreze și pentru oamenii de acolo.
Din Nigeria în Manchester, cu oprire la Iași
Obinna știa despre România doar că e o țară din estul Europei și atât. A văzut că are oportunități de studiu la Iași, Cluj și București, nu știe nici el exact de ce a ales Iașiul. Dar știe că fusese admis la o universitate din Polonia, tot de medicină, doar că pentru a finaliza admiterea acolo avea nevoie de documente pe care, ca să le obțină, trebuia să facă o sumedenie de cereri și să se ducă până în capitala țării sale, Nigeria.
Onwudiwe Chijioke Obinna a trăit într-un spital toată viața sa, dar nu ca pacient. Născut în provincia Inugu, familia sa s-a mutat în Anambra pentru că tatăl său lucra la unul dintre cele mai mari spitale din regiune. Au fost cazați în locuințe special construite pentru medici, în preajma spitalelor, astfel că Obinna spune că nici nu și-ar fi văzut viața altfel - 20 de ani a trăit așa.
Am vrut să învăț medicină, am încercat la marile universități din țară, unde concurența era foarte mare. Am intrat însă la o universitate de stat care, sincer, nu mi-a plăcut. Așa că am renunțat și am făcut cursuri de sănătate publică și m-am mutat din Nigeria în Manchester, UK. M-am întors apoi în Nigeria, dar dorința de a urma medicina era tot acolo, n-am scăpat de ea. Așa că m-am documentat și, iată-mă, sunt aici.Obinna:
Este acum în anul al V-lea la Facultatea de Medicină Generală de la UMF Iași, cu predare în limba engleză. Dar putea foarte ușor să nu mai fie astăzi tot aici, fiindcă după o lună singurul gând pe care-l avea în minte era “vreau să mă întorc acasă”. “Mă trezeam în fiecare dimineață și mă întrebam «ce caut aici?»”
A fost cazat lângă un bulevard aglomerat al Iașiului, aproape și de gară, unde traficul de mașini, inclusiv cel al camioanelor, se prelungea până la ora 1.00 noaptea. După trei luni s-a mutat departe de zgomot și a început să se obișnuiască și cu sistemul de învățământ, cu oamenii din jur care nu vorbeau mereu engleza să-l îndrume, dar mai ales cu mâncarea. ”Nu e doar grasă, explică Obinna, ci absolut tot ce mănânci are și pâine în ea, iar eu nu mănânc pâine”.
La universitate, în primul semestru, fiindcă nu s-a adaptat, a picat chiar și examenul de anatomie practică, dar în al doilea semestru a fost unul dintre cei doi din toată seria care au reușit să ia 10.
Un drum acasă în cinci ani
De când a venit în România a fost o singură dată în Nigeria, acasă, la familie, în vacanța de vară și doar pentru că a fost nunta fratelui său, dar merge la familia sa care a prins rădăcini în Europa, în Irlanda - fratele său mai mare cu familia sa sunt stabiliți acolo. Dar Obinna nu-și propune nici să rămână în România, nici să meargă acasă să profeseze.
Vreau să îmi găsesc un loc în Europa unde să lucrez. Nu plănuiesc să mă întorc acasă. Practic și oamenii care absolvă medicină în Nigeria caută o metodă prin care să plece în UK și să lucreze acolo. Am prieteni care au absolvit la Iași și lucrează acum în Germania, în Irlanda, UK chiar. Asta îmi doresc și eu. Cred că ține de natura oamenilor - caută să meargă mereu acolo unde cred că va fi bine pentru ei.Obinna:
Lui Obinna nu-i place să pună etichete . “Sunt oameni care mă plac și oameni care nu. Iar alții se uită la mine de parcă aș fi extraterestru”. Spune că de când a venit în România, încă nu s-a obișnuit, deși au trecut aproape cinci ani, cu copiii care-și trag mamele de mânecă în tramvai și-l arată cu degetul, cu vecinii din blocul unde stă de mai mulți ani care-l ocolesc și nici măcar nu-l salută, și nici cu oamenii care par că trec strada când se întâlnesc singuri cu el și nu mai e nimeni în preajmă.
Dar Obinna spune că, în același timp, și-a făcut prieteni în România, în rândul studenților români și al celor străini, pe care nu crede că i-ar mai fi putut avea în altă parte.
