Mai precis aceasta este etapa premergătoare soluționării cauzei și totodată cea în care procurorii, conform legii, pot lua măsuri preventive față de suspecți, care devin inculpați, sau pot redacta fie rechizitoriul ce se transmite instanțelor, fie soluția de clasare a cauzei.

„Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Onea Lucian, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă”, se arată în comunicatul de miercuri al instituției.

Magistrații PICCJ notează că „în anul 2015, inculpatul Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) a participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora  acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova.

Dn acele documente, arată procurorii, trebuia să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept “mită electorală”.

Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, mai susțin procurorii de caz.

„Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe, documentele ticluite”, se mai arată în comunicatul de miercuri.

Precizarea pe care magistrații PICCJ o fac este aceea că „în cauză nu au fost propuse sau dispuse măsuri preventive”.

Precizarea anchetatorilor vine în contextul în care un post de televiziune care a mediatizat scandalul a promovat ideea că în cazul procurorului șef al DNA Ploiești s-ar fi luat, miercuri, măsura controlului judiciar.

Citește și Cine este Adrian Zuckerman, nominalizat pentru a fi noul ambasador SUA în România. Ce proces l-a făcut cunoscut

 

       
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
PARTENERI - GSP.RO
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Fetiță de 8 ani din Grecia, ”moarte lentă și dureroasă” după ce a fost strivită de poarta metalică a unei fabrici. Martorii au rămas nepăsători
Observatornews.ro
Fetiță de 8 ani din Grecia, ”moarte lentă și dureroasă” după ce a fost strivită de poarta metalică a unei fabrici. Martorii au rămas nepăsători
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Știrileprotv.ro
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Telekomsport
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!