Două gemene aflate în grija statului privesc cu teamă spre momentul când vor trebui să plece: „Viața e grea dacă nu ai un job bun. Vreau să învăț”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Miruna și Carmen, două surori de 17 ani din Galați, care au crescut în centre de plasament, mai au un an de liceu, apoi vor fi pe cont propriu. Cele două adolescente au povestit pentru site-ul Școala 9 temerile cu care privesc spre viitor.
Cuprins:
Carmen și Miruna se plimbă de braț pe-o cărare din Munții Bucegi. Sunt gemene, dar cu greu îți dai seama. Miruna își vopsește părul des – în perioada asta e blondă –, iar Carmen poartă ochelari de vedere și pălărie; au însă ochii la fel de albaștri.
Cu o cameră foto atârnată de gât, Miruna privește brazii perfecți. Orice îi atrage atenția: un pod de lemn, niște fire de iarbă, o gâză grăbită. Cele două surori participă cu alți 17 adolescenți din Galați, din centre de plasament și case de tip familial, la tabăra organizată în Bușteni de Asociația Ajungem Mari. Toți cară un rucsac sau o geantă de poștaș pe umăr pentru traseul de câteva ore.
„M-am gândit că o să împlinesc 18 ani și că n-o să mă descurc”
Gemenele mai au un an de liceu, apoi vor părăsi Casa, cum o numesc ele, adică vor ieși din sistemul de protecție socială și vor fi pe cont propriu. „M-am gândit că o să împlinesc 18 ani și că n-o să mă descurc. Am înțeles că viața e grea dacă nu ai un job destul de bun. Și vreau să învăț. De asta nu-mi place să chiulesc, dar și din respectul pentru profesori”, spune Carmen, în timp ce coborâm o cărare abruptă.
Adolescenta vrea să dea cu sora ei admitere la Teatru, în Iași. S-au apucat amândouă de actorie prin ianuarie, la îndemnul unei voluntare de la Ajungem Mari. Carmen n-a jucat până acum cu trupa pentru adolescenți, în care s-au înscris, în spectacolele de Cehov și Caragiale, ci a fost doar sufleor, însă planul e să-și asume și ea roluri în viitor, ca să se obișnuiască cu scena. Miruna, în schimb, a interpretat o dădacă.
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, au avut reprezentații la teatrul din Galați și au invitat profesori, câțiva prieteni și pe „doamnele de la Casă”. Însă, „n-a reușit să vină toată lumea”, mai spune Carmen, și își aranjează pălăria din bumbac.
Nu e prima dată când ajunge cu Miruna într-o tabără a organizației, dar e prima când participă și adolescenți din alte centre. Carmen se bucură, căci îi place să povestească cu ei. „Am stat doar trei zile, dar parcă ne cunoaștem de mult timp”, mai spune ea.
„Mama ne-a spus că se simte vinovată că s-a întâmplat așa”
De aproape 13 ani, gemenele sunt în custodia statului român. Într-o locuință pe care o împart cu mai mulți copii au învățat lucrurile pe care alții le descoperă acasă. „Să fiu bună, să fiu respectuoasă, să știu să fac curățenie”, spune Carmen, gândindu-se cu ce va pleca de acolo după toți acești ani.
Carmen nu are amintiri despre abandonul părinților, nu mai știe dacă a suferit în primul an al despărțirii sau dacă i-a fost dor de ei. „Am înțeles că îți amintești doar ce e bun, dacă a fost o traumă, nici nu vreau să o descopăr”, povestește ea.
Surorile n-au aflat nici până acum de ce părinții au renunțat să le crească. Au auzit povești vagi de la amândoi. Cu mama lor se întâlnesc frecvent, cu tatăl – sunt separați, iar el muncește în străinătate –, mai rar.
Carmen crede mai degrabă versiunea mamei, care a invocat la un moment dat lipsa banilor. Are mai mare încredere în cuvintele ei, căci le-a rămas, totuși, aproape. „Mama ne-a spus că se simte vinovată că s-a întâmplat așa”, adaugă adolescenta. „Nu o urâm că am ajuns aici. Dacă rămâneam la ea, nu făceam prea multe”.
Verile petrecute cu mama: „Ne lua, chiar dacă nu avea bani”
Faptul că are acces la educație, mese calde și un acoperiș deasupra capului îi dă putere. La fel și gândul că își cunoaște părinții și că ei nu o resping, cum se întâmplă în cazul altora, explică ea.
Din câte știe Carmen, mama lor s-a împotrivit adopției, ceea ce era posibil, prin lege, până acum câțiva ani. „Nu știu dacă am mai fi putut să o vedem”, mai spune Carmen. Nici ea și nici Miruna n-ar fi vrut să renunțe la acele întâlniri. Cândva, au găsit o pisică pe stradă și până la urmă au lăsat-o în grija mamei lor.
De la ea au învățat să iubească animalele. Și nu doar asta. Mama ei a sfătuit-o, își amintește Carmen, să economisească când va ajunge la facultate în Iași. Ca toți cei care ies de sub umbrela statului, fata ar trebui să primească la plecare în jur de 7.000 de lei.
Dacă merg la Iași cu niște bani și îmi iau numai mâncare scumpă, nu-i OK. Acum s-a scumpit tot!Carmen:
Sub pașii noștri trosnesc crengile uscate. Se apropie și Miruna, care are nevoie de ajutorul surorii ei ca să regleze obiectivul aparatului foto împrumutat de la directoarea ONG-ului.
De mici, mama lor le aducea la ea din când în când, își amintește Miruna. „Când voiam să mergem acasă vara, ne lua, chiar dacă nu avea bani. A fost o vară în care tata nu prea a vrut să ne trimită. Dar am vrut să fim acolo, nu conta că nu aveam ce mânca”, mai povestește adolescenta.
Continuarea, pe Școala 9
