CNSAS a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate că Ducu Bertzi a pus la dispoziţia Securităţii propria garsonieră din Bucureşti, denumită “Victoria”, pentru întâlnirile dintre ofiţerii fostului organ de represiune şi colaboratorii acestuia. În plus, Ducu Bertzi ar fi dat Securităţii, sub numele de cod “Daniel”, o notă informativă despre un cetăţean străin.
Decizia de colaborare în cazul lui Alexandru (Ducu) Bertzi a fost dată recent, iar pe 24 februarie a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal dosarul în care Consiliul cere constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a lui Ducu Bertzi. Primul termen în procesul dintre CNSAS şi Ducu Bertzi a fost fixat de instanţă pentru data de 6 septembrie. Ducu Bertzi s-a născut la 21 septembrie 1955, la Sighet. Debutul său pe scenă a avut loc în 1976, la Baia Mare, Maramureş, în cadrul manifestărilor organizate de Cenaclul Flacăra, unde a activat până în 1985.
«Ne-a trădat»
Mircea Baniciu: “Mi se pare jenant şi ruşinos că s-a întâmplat aşa ceva. Noi l-am luat ca pe unul de-al nostru, am stat cu el la masă, iar el ne-a trădat. Sunt dezamăgit, mai ales că am aflat că sunt mai mulţi cântăreţi de folk care ar fi colaborat cu Securitatea. Aştept şi eu să văd despre cine mai este vorba”.
«Nu pot să cred!»
Vasile Şeicaru: “Nu ştiu dacă e adevărat acest lucru. Nu pot să cred! Am citit despre Ducu în presă, dar nu cred că este vorba de aşa ceva, deşi nu iese fum fără foc. Nu vreau să-l acuz, însă este greu să-ţi ajungă la urechi aşa ceva, mai ales că noi suntem prieteni foarte buni.”