Tronsonul Cernavodă-Medgidia, deschis pe un singur fir şi funcţionând în regim de drum naţional, a mai fost inaugurat şi în vară. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a anunțat finalizarea lucrărilor pentru ultimele doua tronsoane ale Autostrazii Soarelui, Cernavoda – Medgidia și Medgidia – Constanta, executate de asocierea italiano-germana Astaldi – Max Boegl.
La ceremonia de deschidere a autostrăzii a participat și premierul Victor Ponta, după ce, pe 20 iulie, a mai participat și la deschiderea traficului pe o singură cale de circulație de pe tronsonul finalizat acum.
Valoarea totală a proiectului de construcţie a celor două tronsoane (Cernavodă – Medgidia: 20,5 kilometri şi Medgidia – Constanţa:30,8 kilometri) este de 1,48 miliarde lei, fără TVA.
„Valoarea totală a proiectului „Construcție autostrada Cernavodă – Constanța” este de 1.486.158.338 lei (fără TVA). Sprijinul financiar nerambursabil alocat prin Fondul de Coeziune este de 349.685.338 lei (fără TVA), din care ContribuŃia Comisiei Europene este de 297.232.539 lei (fara TVA) – 85%. DiferenŃa până la valoarea totală a proiectului este asigurată de Guvernul României de la Bugetul de Stat si din alte surse de finanŃare (BEI).”, se anunţă în comunicatul emis de CNADNR.
Pentru moment, pe noile sectoare deschise nu sunt benzinării sau spații de refugiu cu toalete.
Așa se circula înainte de a fi inaugurate cele 2 tronsoane
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro