La scurt timp, au apărut băuturile alcoolice ieftine şi proaste, toate în sticle din plastic. Printre ele şi votca Săniuţa, în peturile acelea sub formă de cărămizi mici, poreclite “Motorola”, după numele celebrelor, la vremea respectivă, talkie walkie apărute pe piaţă.
Aşa cum autorităţile puneau aparatele paralelipipedice la gură pentru a comunica – nu apăruseră telefoanele mobile -, aşa şi băutorii puneau peturile de Săniuţa la gură pentru a “vorbi” ceva cu lichidul dinătru.
Un lichid extrem de arzător, cu o aromă incertă. Nimeni nu ştie câţi ficaţi au mâncat acele otrăvuri pe timpul “capitalismului sălbatic”.
Cu siguranţă, au ciupit un pic dintr-ai lui Tudor Chirilă, care a spus cu nostalgie: “Am fumat ţigări tari, am băut vodcă Săniuţa în facultate”.
Ehei, boema pe timpul căreia nu se inventaseră încă drepturile consumatorului. Ele au apărut târziu… Abia în anul 2006, Săniuţa, de pildă, s-a relansat după o reţetă standard şi a devenit votca cu gust de… votcă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.