Care e termenul de convieţuire între soţi pentru a primi pensie de urmaş? Dumitru Năftănăilă, Bucureşti

Răspuns: Soţul supravieţuitor poate primi acest tip de pensie la împlinirea vârstei de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. În cazul în care aceasta a fost de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de mariaj în minus.

Salarii compensatorii cadrelor didactice

Sunt profesoară, pensionară din 1 septembrie anul trecut. Colegii mei, tot cadre didactice, au luat două-trei salarii compensatorii atunci când au ieşit la pensie. Eu de ce nu am primit? Mirela Dobrescu, Giurgiu3919-127921-sss.jpg

Răspuns: Probabil, colegii dv. au avut o situaţie mai specială. Astfel, vă rugăm să vă adresaţi Ministerului Educaţiei, situat pe strada Gen. Berthelot, 28-30, sector 1 sau la telefon: 021.405.62.00.

În direct cu autorităţile

Aveţi o problemă pentru care n-aţi găsit nici o soluţie şi n-aţi reuşit să ajungeţi în audienţă la primar? Libertatea vă ajută să vorbiţi, în direct, cu edilii Capitalei. În fiecare săptămână vom invita câte un primar de sector să răspundă la telefon. Mâine, 25 februarie, timp de o oră, Cristian Popescu Piedone (foto), primarul sectorului 4, va veni în redacţia Libertăţii să vorbească cu cititorii noştri. Persoanele interesate să ia legătura cu el pot suna la numărul de telefon 021.203.08.50, începând cu ora 12.00.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.