Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

În regia Danei Paraschiv, artista independentă a scris și a produs singură un one women show veridic, care reușește să amuze și să emoționeze publicul în egală măsură, construit pe relația personajului cu mama sa, temă care rezonează cu majoritatea.

Primul one woman show pe care l-am văzut vreodată în București a fost în urmă cu peste zece ani, când Diana Giubernea a performat în „Monologurile vaginului”, în regia Monei Gavrilaș, după piesa scriitoarei americane Eve Ensler. Atunci am înțeles cum o actriță talentată se poate multiplica pe scenă, în timp ce ghidează un public printr-o avalanșă de emoții, fără să aibă nevoie de backup sau de elemente exterioare. 

De-a lungul timpului, genul ăsta de solo show-uri a devenit mai popular în peisajul românesc, iar femeile actrițe de la noi au continuat să demonstreze că pot conduce o sală întreagă, într-o experiență și o poveste care te prind cu totul și unde nu mai realizezi că ai în fața ta un singur om care face asta. 

Recomandări

O judecătoare și amicul ei interlop, prinși cu „praf alb pe nas”. Ana Maria Chirilă îi acuză pe procurori că ar fi bătut ilegal palma cu SRI pentru a o înregistra

Raluca Aprodu, în piesa „Fete și băieți” de la Teatrul ACT, te năucește pur și simplu de-a lungul unui spectacol cu impact emoțional puternic, în timp ce Denisa Nicolae, în „Tot ce-i minunat în lume”, construiește alături de public un show sensibil, care tratează un subiect dificil: depresia cu tentative de sinucidere.

Când am auzit de one women show-ul „Tea and Milk”, produs și scris de Edith Alibec, care se joacă la POINT, în regia Danei Paraschiv, am zis că trebuie să merg să-l văd, deși nu știam foarte multe despre piesă. Înainte să înceapă, m-am întâlnit cu mai mulți cunoscuți care mi-au spus cum vin pentru a doua sau a treia oară la el, iar la final am înțeles de ce. Așezată pe un scaun în fața noastră, actrița ne poartă în două lumi diferite – viața ei de la Londra și viața sa din București, unde revine pentru reuniunea de zece ani de la terminarea liceului -, dar interconectate, care urmăresc atât iluzii și proiecții sentimentale, cât și momentele definitorii care formează personajul, pornite de la relația pe care o are cu mama sa. 

Deși în plan inițial, povestea poate fi cel mai ușor de înțeles pentru femeile single de peste 30 de ani, cele care încă nu au copii, nu s-au căsătorit și încă n-au o carieră strălucită în față, care în continuare se descoperă și își adună curajul pentru a face față unei societăți patriarhale și pline de stereotipuri, ea are potențialul de a dezvolta sensibilități în fiecare dintre spectatori. 

Recomandări

Au fost furate trei brățări dacice și Coiful dacic de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen, Olanda. Poliția a anunțat sâmbătă o explozie urmată de un jaf. „Marea teamă este că vor fi topite” | VIDEO

„Tea and Milk” îți dezvoltă imaginația, te amuză, iar apoi te face părtaș la o bucățică de viață, unde personajul central (singurul, de altfel) se vulnerabilizează cu totul în fața ta, de la experiențe sexuale inedite, la prietenii complexe și evenimente transformatoare, fapt care te deschide, poate chiar fără să vrei, și te dezarmează. Într-un final, dus și întors prin toate întâmplările din piesă, ești pregătit să te uiți la propria persoană, dar mai ales la propria relație cu mama ta, cu bune și cu rele, dar în special cu empatie.

Două solo show-uri de succes internațional

Primul one woman show realizat de Edith Alibec este o adaptare după cartea scrisă de Aglaja Veteranyi (autoare de origine română, născută într-o familie de artiști de circ), „De ce fierbe copilul în mămăligă”. Piesa abordează tema imigrației și a integrării într-o țară străină și a fost extrem de bine primită atât de publicul național, cât și de cel internațional. 

Recomandări

Raportul CIA despre România în anul 1994: „Țară aflată la mila unor state europene puternice, precum Rusia și Germania”

Actrița a jucat-o pentru prima oară la München, Germania, în limba germană, în martie 2016. A jucat-o apoi și în engleză, atât în Suedia, cât și în Marea Britanie sau la New York. În România, unde o va mai juca și de la 1 februarie 2025, în 2018, a câștigat toate premiile din concurs la cel mai mare festival de monodrame din țară, Bacău Fest Monodrame. 

„Tea and Milk” a apărut în 2023, când artista a debutat ca dramaturg la Edinburgh Fringe, cel mai mare festival de artă din lume, organizat anual în Edinburgh, Scoția, și fondat în 1947. Nu doar că a fost sold-out, dar a câștigat și premiul Phoebe Walter Bridge Keep it Fringe Fund, adică a primit susținerea actriței Phoebe Walter Bridge, recunoscută pentru rolul din popularul serial „Fleabag”. 

„Alibec are o superenergie atât ca actriță, cât și ca autoare (…) Are o alură de fată indie cool și internațională, iar umorul ei aspru taie prin dialog” (The Scotsman) sau „Incredibil de amuzant, cu o viziune asupra lumii întunecată și sarcastică” (Broadway World UK) sunt doar câteva dintre criticile internaționale care i-au fost aduse. Alături de piesă, Edith a continuat turneele internaționale și adaptările lingvistice, ba chiar a avut premiera și la Volksbühne Berlin, cel mai cunoscut teatru din oraș, în noiembrie 2024. A revenit în țară unde în decembrie a jucat-o la POINT, iar cei interesați o mai pot vedea live și pe 17, dar și pe 30 ianuarie. 

Cum a început totul, de la ASE la teatru

Edith Alibec este jumătate tătăroaică (pe partea tatălui) și jumătate româncă (pe partea mamei) și s-a născut pe 22 noiembrie 1989 la Constanța, unde a copilărit la malul mării, la cinci minute de mers pe plajă, între Piața Ovidiu și faleza/portul Tomis. 

„Mi-au pus numele Edith că au zis să fie internațional, să nu fie nici românesc, nici tătăresc, să meargă oriunde. Când eram mică, vara, eram toată ziua în apă cu copiii din cartier, ne bălăceam și eram convinsă că toate orașele din România au marea lor. După, am aflat că Bucureștiul nu are mare și mi s-a părut groaznic, mă gândeam la săracii copii de acolo, ce fac vara, se plictisesc de moarte, și mă simțeam supernorocoasă că eu sunt de la mare. După, am aflat ca sunt și țări fără mare și eram „Doamne, horror”. După, am crescut și am renunțat să mai merg la plajă în fiecare zi, sunt ca bucureștenii horror”, spune actrița.

În generală, dar și la liceu, Edith nu a participat în trupe de amatori de actorie, pentru că nu existau, dar a început să-și construiască propria lume artistică, în camera din casa părintească, inspirată de faptul că nu a avut „cei mai frumoși ani de liceu”, așa cum se zice. 

„Eram foarte slabă și complexată din cauza asta și nu se uitau băieții la mine. Mi se părea că nu trăiesc viața aia pe care o trăiesc adolescenții când se îndrăgostesc și se pupă și toată nebunia aia hormonală care se întâmplă în anii de liceu. Mă tot uitam la „Pride and Prejudice”, varianta cu Keira Knightley și Matthew McFayden, și mă gândeam că într-o ficțiune de genul ăsta aș putea și eu să trăiesc lucruri pe care nu le trăiesc în realitate. Și chiar stăteam la mine în cameră și îmi imaginam că mă despart, că sufăr etc. Am început să-mi imaginez și alte lucruri și le jucam acolo, în cameră, de una singură, vorbeam”, își aduce aminte ea.

Nu-și imagina că poate da la actorie, deoarece simțea că e o meserie pentru oameni speciali, iar la capitolul încredere în sine nu stătea foarte bine. În clasa a XII-a a început să citească biografia pentru UNATC, deși în cele din urmă a dat la ASE. Așa cum adaugă, familia nu a avut un rol special în dezvoltarea ei artistică, motiv pentru care se întreba des de unde are dorința asta. 

A aflat că tatăl ei mergea constant la spectacole de teatru, și chiar dacă nu ține minte asta, știe că el obișnuia să aducă acasă multe filme pe casete VHS, piratate, din voiajele lui. „Erau multe casete la care nu aveam voie să mă uit când eram copil, „9 and a half weeks” sau „Basic instinct”, dar mi-a adus „Home Alone” 1 și 2, dar și „Matilda”, la care mă uitam pe repeat. Cel mai încântat a fost când a adus acasă „Chocolat”, cu Juliette Binoche și Johnny Depp, și ne-a dat ciocolată mie și mamei, să mâncăm în timp ce ne uităm la film. A fost foarte încântat de tot acest aranjament”, povestește artista.

Odată ajunsă în București, a făcut ASE Fabiz germană, dar a explorat și trupele de teatru pentru amatori, iar în final l-a jucat pe Puck din „Visul unei nopți de vară”, experiență care a captivat-o și a convins-o să dea la actorie.

Viața în Germania și „De ce fierbe copilul în mămăligă”

Alibec a jucat și în filme, dar nu foarte mult, deși i-ar mai plăcea. „Cred că trebuie să se alinieze planetele cu rolul potrivit și oamenii potriviți”, zice ea. A colaborat cu regizorul Cristi Puiu în filmul „Malmkrog”, premiat la Berlinale 2020 – secțiunea Encounters, a luat cel mai bun rol secundar pentru scurtmetrajul „Memories of Crossing” de Alberto Segre la Rome Prisma Film Awards, dar a jucat și în scurtmetrajul „Exercițiu de concediu”, de Lara Ionescu, premiat cu cel mai bun scurtmetraj, la TIFF (RO) în 2023. În teatru, a luat și „Premiul Special al Juriului” la Bucharest Fringe, în 2020, pentru rolul din spectacolul „Uitasem”, de Gabriel Sandu.

S-a perfectat în domeniu încă de la vârsta de 24 de ani, când, după ce a terminat facultatea, s-a mutat în Germania, pentru a urma cursurile Athanor Akademie, școala renumitului regizor de teatru evreu-român David Esrig, plecat din România în anii ’80, din cauza cenzurii asupra spectacolelor sale. A locuit într-un orășel din Bavaria, Burghausen, iar apoi, după un an, s-a stabilit în Passau, locul unde s-a mutat școala. 

„Cel mai important pentru mine, în toată mișcarea asta, a fost că am trăit cumva în izolare. Școala era foarte mică, nu erau mulți oameni și petreceam mult timp singură, într-o comunitate restrânsă; eram ca la sat. M-am simțit ca într-un joc pe calculator, ca în „Sims”, unde eram un caracter și puteam să fac ce vreau cu el. Nu îmi păsa de consecințe. Adică toată mentalitatea aia din România cu rușinea a dispărut. Așa am început să fac „De ce fierbe copilul în mămăligă” și să mă duc peste tot să bat la uși ca să pot să-l produc”, mărturisește Edith.

După câteva luni de Germania, a știut că vrea să adapteze povestea Aglajei, mai ales că citise cartea. În acel context, continuă, a rezonat foarte tare cu ea ideea de „cum miroase acasă”, deoarece îi era dor de mâncare. „Nu a fost mama cea mai mare bucătăreasă, dar mie mi-era dor de mâncare românească și o asociam cumva cu acasă. Multe replici din carte, care până atunci mi se păreau doar că sună exotic, acum le simțeam la un nivel profund. Oare Dumnezeu vorbește limbi străine? Era pentru prima oară când încercam să comunic într-o limbă străină. Da, germana pe care o cunoșteam, dar era diferit să încerci să comunici, să te înțelegi cu oameni în acea limbă. Mă simțeam străină pentru prima oară în viața mea și sentimentul ăsta, de a nu ști unde e acasă, m-a determinat să adaptez cartea. În plus, voiam să o joc în germană ca româncă, exact așa cum Aglaja a scris-o în germană ca româncă la origine”, explică actrița.

Cum a apărut „De ce fierbe copilul în mămăligă”

A început să lucreze la „De ce fierbe copilul în mămăligă” după doi ani de Athanor, cât timp au durat cursurile din Germania. A făcut proiectul independent, așa cum activează și azi, și s-a motivat și pe ideea că dacă nu-l face atunci, poate nu o să mai joace niciodată. 

„Sincer, cred că așa ar fi fost. Am început să bat la uși și am pornit cu Kulturreferat München, departamentul de cultură al orașului. M-am dus de cinci ori la ei, mergeam cu trenul din Passau, să pot face rost de resurse pentru proiect. În cele din urmă, am reușit să fac rost de niște bani și am adus-o pe Dana Paraschiv din România, să facem acest spectacol împreună acolo. Din restul banilor am cumpărat un scăunel de lemn și niște costume și cam atât”, precizează actrița.

Premiera a avut loc în martie 2016, la München, iar apoi, a continuat să o joace atât în țară, dar și la Stockholm, Zurich sau New York. Alibec vorbește despre cum a jucat mult prin Institutul Cultural Român (ICR), așa cum s-a întâmplat în orașele de mai sus. 

„Am jucat și în Londra cu ICR, dar și independent de ei. Menționez că nu cunoșteam oameni la ICR, dar le dădeam e-mail și le propuneam proiectul. Abia ieșisem de pe băncile școlii, nu aveam nicio validare, nimic, dar prima inițiativă a venit de la ICR Viena, cu Irina Cornișteanu care a vrut să prezinte spectacolul în Zurich și să ne dea o șansă. 

A ieșit bine, așa că am primit recomandare, iar de aici a mers în cascadă cu celelalte ICR-uri. În Londra am bătut la ușa unor teatre și într-un final am reușit să joc acolo. Am făcut și un miniturneu prin Marea Britanie (Londra, Cambridge, Oxford, Norwich), dar l-am jucat și la Berlin.” Actrița subliniază cum și-a dorit să joace „De ce fierbe copilul în mămăligă” în trei limbi (română, engleză și germană), să-l plimbe prin lume și să-l transforme într-un spectacol nomad, așa cum a fost și viața autoarei și a familiei sale. 

Rolul său i-a atras atenția și lui Jens Nielsen, bărbatul alături de care autoarea piesei a avut o relație timp de opt ani, până când ea s-a sinucis, în 2002. „A venit la spectacolul de la Cabaret Voltaire din Zurich, care a fost unul dintre cele mai mișto spectacole. Mi-a zis că aproape își dorește ca Fellini să mă fi descoperit. Mi se pare ciudat să zic asta despre mine, dar așa a zis el”, spune Edith râzând.

Va relua spectacolul și în România, de la 1 februarie 2025, pentru că-l consideră mereu de actualitate. „Chiar dacă nu mai trăim într-un context în care să fie interzis să pleci din țară, sentimentul de a fi străin e mai prevalent ca niciodată. Mulți oameni aleg să se mute de aici, să urmeze visul occidentului, chiar dacă poate fi un miraj, cum se subliniază și în carte. Nu cunosc oameni neapărat mai fericiți care trăiesc în vest, chiar dacă teoretic trăiesc „mai bine”. Văd mult mai mult stres și încordare și mult mai multă singurătate, lipsa de comunitate, totul în numele „succesului”. Chiar dacă acum vorbim de corporații, și în „De ce fierbe copilul în mămăligă” este vorba de faimă și glorie, și cabaret, tot aia e, dar din alt unghi”, susține actrița.

„Tea & Milk”, spectacol rezultat după un job full-time

Dacă ai văzut serialul popular „Fleabag” (apărut în 2016), semnat și scris de actrița Phoebe Waller Bridge, atunci vei înțelege mai ușor cum „Tea & Milk” este inspirat de povestea lui, într-o anumită formă. 

„Am văzut „Fleabag” în 2020 la început și, ca orice femeie, am zis: „ce serial minunat!” Am aflat ulterior că e realizat după un spectacol de one woman show, scris chiar de protagonistă. Am vrut să-l pun în limba română și la noi, am cerut drepturile de autor, dar nu ni le-au dat, după ce ne-au explicat că nu le dau în nicio limbă și în nicio țară. 

Așa că am zis, „fuck Phoebe Waller Bridge”, ce, eu nu pot să scriu? Am scris primul pasaj din text, care a rămas și începutul spectacolului până în ziua de azi. Nu-mi imaginam cât de greu e, de fapt, părea ușor inițial. Apoi am avut un job full-time timp de trei ani și l-am reluat în 2023”, explică Edith.

După pauza de trei ani, a debutat cu spectacolul în cadrul Edinburgh Fringe, în 2023, în limba engleză. A jucat 25 de spectacole unul după altul, cu o zi pauză. „Fringe-ul este o nebunie! Joci la puțini oameni de multe ori, joci zilnic, joci în condiții nu tocmai ideale, dar îți formează o reziliență fantastică, așa cum nu am mai experimentat până acum. 

Am primit niște recenzii bune și de la oameni, și de la presă, iar asta ne-a ajutat să ne întoarcem și anul ăsta”, continuă ea. În cadrul festivalului a primit și o bursă din partea lui Phoebe Waller-Bridge, pe care a avut și ocazia să o cunoască. „Am vorbit puțin și am făcut o poză. Arată foarte bine, mă gândeam oare ce cremă folosește de îi strălucește așa bine fața”, descrie actrița întâlnirea.

„Fiecare ia ceva ce rezonează mai mult cu el/ea”

Alibec nu are o rețetă pentru creativitatea de care dă dovadă, dar spune cum repetă foarte bine pe tren sau când se află în mișcare. La 20 de ani consuma extrem de mult teatru și mergea la toate spectacolele posibile. A văzut „Oscar și Tanti Roz” de cinci ori, la fel și „Îngropați-mă pe după plintă”, dar acum se duce doar la superrecomandări, deoarece timpul ei este limitat. La Fringe, când a fost, și în 2023, și anul ăsta, a văzut însă peste 30 de spectacole, și-i place la nebunie modul în care oamenii își construiesc un show de la zero, fie că e teatru, clovn sau stand-up.

„Tea & Milk” pornește de la elemente autobiografice, pe care actrița le cunoaște, după cum precizează, dar apoi povestea este ficționalizată, astfel încât spectacolul are propria lui lume, unde istoria personajului este diferită de istoria artistei. Cât despre mesaj, Edith crede că fiecare ia ceva care rezonează mai mult cu el/ea. „Pentru mine, aș spune că e senzația aia că ești complet defect, că nimic nu merge așa cum vrei tu, dar totuși există o licărire de speranță la capătul tunelului. Și să fii aproape de mama ta”, spune actrița.

A primit multe reacții frumoase de la public, ba chiar le-a adunat pe multe dintre ele, când a început să-l joace, după ce i-a rugat pe oameni să-și scrie părerile într-un formular. Mi-a dat să văd parte din părerile celor care au fost prezenți la show, iar mulți au notat: „Spiritual, personal, cald. Despre dragoste și alți demoni”, „Aș zice că e funny și emoționant, că e personal și nu numai, că e despre relații și despre prezența bolii, a morții în viața noastră, într-un mod neașteptat”, „Deși Edith e singură pe scenă, modul în care povestește umple scena de personaje”, „Nu mă omor după one woman shows, dar piesa asta a rezonat cu mine și m-a marcat”, „Te lasă într-o stare de melancolie și introspecție” sau „Este supercurajos, autentic, onest, crud.”

„Mă consumă destul de tare, dar m-am obișnuit”

Edith Alibec este artistă independentă, adică, așa cum spune, își produce propriile proiecte, timp în care încearcă să aibă o existență sustenabilă din meseria asta, fără un salariu la stat pe care să se bazeze. „Înseamnă că publicul e regele! El decide dacă îi place suficient de mult să spună altora, iar și în cazul teatrului independent, asta chiar contează”, zice ea. Îi place pentru că este stăpână pe timpul ei, dar mărturisește că provocarea cea mai mare vine din lipsa de stabilitate.

Nu e neapărat ușor și a avut mai mult joburi în paralel cu teatrul, cât și unul în marketing, timp de trei ani, între 2020 și 2022, când și-a dat demisia și a revenit la actorie. „Momentan nu trebuie să lucrez ceva în paralel, dar sunt obișnuită cu ideea că totul este imprevizibil”, adaugă actrița, nu fără a preciza că simte sprijin din partea instituțiilor culturale din România și că AFCN oferă finanțări pentru proiecte independente. Cu toate astea, ar demara și sponsorizări private sau din partea corporațiilor, în timp ce subliniază că vede teatrul independent de la noi „liber la explorare, dar mai e loc de explorare.” 

Am rugat-o să-și imagineze un spectacol pe care l-ar crea pentru publicul român, dacă ar avea resurse nelimitate, dar Alibec mărturisește că e atât de obișnuită să gândească pe resurse mici, încât nu crede că un astfel de spectacol ar fi mai bun ca un altul. „Sau ba da – resursa nelimitată care cred că l-ar face mai bun ar fi timpul. Cu cât aloci mai mult timp unui proiect, reiterezi mai mult și te dedici mai mult, cu atât are șanse să iasă ceva care să conteze pentru tine și pentru cei din jur.”

Cât despre un sfat pentru un tânăr talentat care vrea să-i calce pe urme, actrița menționează: „să învețe să facă producție și aplicații pentru proiecte. Și să nu se aștepte să primească lucruri de-a gata. Ține de el/ea să joace și să fie dedicat acestei meserii.”

„E important ca teatrul să pună întrebări și să nu dea verdicte”

Tânăra actriță crede că a avut un spectacol reușit atunci când a fost prezentă, nu a intrat pe pilot automat și s-a conectat cu publicul. O consumă destul de tare spectacolele solo, dar s-a obișnuit. „Îl văd ca pe un job, nici nu-mi mai dau seama sincer. Nu fac nimic să intru-n vibe, nu am niciun ritual și, cumva, în cazul meu, mi-am dat seama că un spectacol e mai prost cu cât mă complic mai mult. Deci mereu e „fie ce-o fi”, însă încerc conștient să rămân prezentă și să dau totul pe scenă”, explică ea. Ce o motivează? Nici ea nu știe, poate doar ideea că altceva nu are sens să facă. „Mi se pare că de asta sunt aici, să ofer asta oamenilor. Încerc să învăț să iau pauze”, adaugă Edith.

Alibec crede că rolul teatrului și al artei este, în primul rând, că aduce oamenii împreună și susține că e important să pună întrebări, fără să dea verdicte: „Cred că ne poate face mai conștienți de noi înșine.” Apropo de asta și de contextul politic actual, artista menționează cum, într-un context în care valul extremist ar fi la putere, „se anulează orice inițiativă artistică, nu îți mai vine să faci nimic și se schimbă prioritățile. Arta e prima care cade într-o situație de criză.”

Cât despre public, Edith vorbește cum își dorește mult să vină tinerii din noua generație la teatru și cum crede că ei au nevoie „să simtă că se poate.” „Publicul e mai informat, vine mai conștient la teatru, poate sunt așteptări mai mari. Publicul poate oricând să anuleze sau să crească notorietatea unui spectacol, în special în independent. La stat mi se pare altceva, acolo încă simt că oamenii se duc ca să bifeze o seară culturală. Dar din publicul meu cel puțin, simt că oamenii au păreri bine formate la final, nu zic doar e mișto și atât”, spune ea.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro