„Regina Mamă” la TNB. Domniile Lor

Nu aş face greşeala să le compar. Este mai mult şi mai adânc decât atât. Este vorba despre cum o actriţă cu vastă experienţă – Oana Pellea – îşi asumă încercarea de a urca pe tronul reginei teatrului românesc – Olga Tudorache – care prin dispariţie a intrat în mit. Pentru că nu la o detronare am asistat, ci la o lecţie despre condiţia actorului, mereu obligat să îşi găsească propriul drum.  

Textul în două personaje al dramaturgului italian, o mamă castratoare şi un fiu nevrotic, compus-descompus, un text foarte ofertant, este de un realism dus până la cinism, punctat cu momente melodramatice. Relaţia mamă-fiu dezvăluie angoasele lumii noastre în faţa morţii, ce mereu își rezervă dreptul de a ne juca feste, dar şi pariurile noastre cu viaţa, nu totdeauna cele mai inspirate.

După aproape 30 de ani de la premiera cu Olga Tudorache (250 de reprezentaţii, în 13 ani de „domnie” pe scena Naţionalului), Oana Pellea redeschide textul cu cheia sa culturală. Pe tronul pe care Olga Tudorache se aşezase cu covârşitoarea sa greutate artistică, Oana Pellea se cuibăreşte alintat, nu adunată în sine, ci extrovertit-ghiduşă, jucând aproape de vervă începutul declinului cognitiv. Controlează personajul cu relaxat profesionalism, aproape descărcându-l de patetism. Provocarea este similară cu aceea de a juca „Hamlet” după George Vraca. Eşti obligat astăzi să îi găseşti un anume firesc, să îl aduci la zi, chiar dacă i-ai împuţina nuanţele.

Tocmai jocul nuanţelor intră în pariul câştigat de noua montare. Mergând cu „Regina Mamă” până aproape de caricatură, dezbrăcând-o de semitonurile cu care o înveşmântase Olga Tudorache, Oana Pellea îndepărtează umbrele, ţinând personajul în lumina crudă, rece, a lămpii chirurgicale.

Nu pot decât să îi doresc Oanei Pellea o domnie cât mai lungă pe tronul „Reginei Mame”.

Fotografii: TNB, Facebook

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE