EDITORIAL de Alice Năstase Buciuta | Amânări și păcăleli

Culmea este că aşa cum începi ziua, aşa o duci, toată, până la capăt. Amâni alarma de două, trei ori, chiar patru atunci când simţi că mai bine mori decât să te ridici în două picioare, iar între rafalele de noi ţiuituri duşmănoase nu mai apuci să adormi la loc, doar picoteşti, cu disperare şi vinovăţie, ştiind că va urma ce va urma. Şi tot aşa o duci şi mai departe.

Ştii că o să întârzii la întâlnire, dar, de jenă că întârzii atât de mult, nici măcar nu ai curajul să suni şi să spui “iartă-mă, boule care mă aştepţi acolo” sau “mă scuzaţi, dom şef, vin acuşica, sunt pe drum!”. Aşa că furioşii care te aşteaptă sfârşesc prin a te suna ei, iar tu nu ai curajul să răspunzi şi încerci să găseşti în minte o minciună cumplită, cum că ai fi avut un accident, ţi-ar fi murit cineva drag sau chiar ai fi murit tu însuţi, fiindcă, oricum, aşa te şi simţi.

Amânăm lucrurile mici, dar suntem şi aşi ai amânării lucrurilor care contează. Iar până la schimbare, agonizăm, nici nu dormim, nici nu trăim, cam cum facem între alarmele de dimineaţă. De ce lăsăm pe altă dată taman deciziile despre care ştim că ne-ar schimba viaţa care nu ne mai place aşa cum e în prezent? De ce, odată ce ne-a încolţit în minte dorinţa schimbării, nu suntem în stare să trecem la fapte?

Recomandări

Cazul medicului timișorean Octavian Mazilu care număra șpaga în toaletă: condamnat cu suspendare, pentru că „nu condiționa actul medical de primirea banilor”

Amânările sunt cea mai la îndemână variantă de tranziţie. Ele ne dau iluzia că suntem în căutarea celei mai înţelepte decizii, ele ne dau speranţa că, dacă nu ne grăbim, vom avea şansa găsirii soluţiei celei mai bune. Dar, de foarte multe ori, amânările sunt doar o păcăleală ambalată frumos.

O vorbă românească spune “nu lăsa pe mâine ce poţi face azi” şi, în acelaşi timp, manualele existenţei fericite şi eficiente ne învaţă ca lângă gândirea pozitivă să aşezăm ducerea la bun sfârşit a planurilor, fără amânare, fără ezitare. Şi totuşi, există şi varianta de înţelepciune simpatică şi păguboasă, tipic românească, ce ne îndeamnă să mai apăsăm o dată butonul ceasului care sună şi să zicem, în gând sau în vis: “Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi, ci pe poimâine, fiindcă până atunci ori se uită, ori nu mai e nevoie”.

Urmărește-ne pe Google News