Ce înseamnă abordarea tranzacțională a Administrației Trump privind securitatea europeană

În primul rând, trebuie subliniat că adepții strategiei privind atingerea intereselor americane prin mijloacele internaționalismului liberal american se află în opoziție, iar doctrina Trump de politică externă este mai degrabă una neorealistă, tranzacțională, care împrumută elemente ale intervenționismului american în lume cu cele ale dezangajării americane. Ceea ce îl definește pe președintele american este oportunismul în afaceri lovit de cinism, adesea în detrimentul valorilor, alianțelor și chiar tratatelor.

Toate temele de politică externă care au în centrul lor valorile democrației liberale (schimbările climatice, drepturile omului, drepturile femeilor etc) vor înregistra un recul în următorii patru ani, așa cum s-a întâmplat și în primul său mandat.

În același timp, există câteva elemente care ar trebui urmărite în această perioadă de zgomot politic american:

Deși Donald Trump nu reușește să fie un broker neutru (cum nu a reușit nici în primul său mandat când a condus negocierile de pace dintre israelieni și palestinieni, favorizându-i de departe pe israelieni), echipa lui de la Casa Albă este formată și din oficiali cu rang înalt apropiați mai degrabă cauzei ucrainene, cum sunt șeful Departamentului de Stat, Marco Rubio, consilierul pe securitate Mike Waltz sau trimisul special pentru Ucraina, Keith Kellogg.

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Singurul consens republican la acest moment este ca strategia Administrației Biden să fie dată uitării, negocierile de pace să înceapă, și că, realist vorbind, Ucraina ar trebui presată să facă concesii teritoriale (fără a explica un singur oficial american care ar putea fi acele cedări teritoriale ucrainene mai exact). În același timp, nu există un consens republican despre cum ar trebui să arate compromisurile atât din partea Ucrainei, cât și din partea Rusiei, la finalul procesului de negociere pentru pace. Niciun oficial american nu a expus public cum ar putea arăta „o pace justă și durabilă”, expresie diplomatică asumată de către Departamentul de Stat.

Până în acest moment Trump a făcut câteva gafe din perspectiva interesului american în relația de negociere cu dictatorul rus Vladimir Putin. Principalul argument republican este că Trump ar testa dorința reală de negociere a lui Putin, dar în același timp Trump ar trebui să nu abandoneze poziția de putere americană, iar această putere ar consta în duritatea sancțiunilor ca mijloc de „pedepsire” a Rusiei, dacă Putin nu cedează din pretenții. Or, până în acest moment, Trump nu a folosit acest instrument al sancțiunilor pentru a descuraja pozițiile maximaliste ale lui Putin.

Recomandări

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Putin nu a dat niciun semn că și-ar fi schimbat doleanțele în raport cu Ucraina față de acum trei ani, când a lansat invazia ilegală la scară largă împotriva Ucrainei. În esență, Putin nu acceptă dreptul Ucrainei de a exista ca stat suveran și independent. El cere ca Ucraina să se demilitarizeze, să accepte statutul de neutralitate și să recunoască Crimeea ca aparținând statului rus și așa-numitele „republici populare” Donețk și Luhansk ca state independente. Ulterior, cerințele sale teritoriale au crescut și mai mult.

Dacă aplicăm logica tranzancțională chiar a lui Trump, el ar trebui să utilizeze mult mai eficient influența economică a Americii atunci când tratează cu Putin. Orice negociere ar trebui să fie la fel de clară din partea americană, pe cât este probabil să fie pentru ucraineni și ruși. Negocierile ar trebui purtate doar despre teritoriu – cât de mult trebuie cedat și pentru ce stimulente economice. Dar mai presus de toate, nu ar trebui să se pună problema cedării suveranității ucrainene. Niciun deal care nu primește acordul final al Ucrainei, nu ar trebui să fie asumat de către Statele Unite. În același timp, Administrația Trump ar trebui să fie conștientă că dictatorii de principiu nu sunt capabili să țină o promisiune. Garanțiile de securitate pentru Ucraina reprezintă o temă prea complicată pentru a fi dezvoltate aici și merită o analiză separată.

Recomandări

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

În esență, dacă Trump se va dovedi un prost negociator global, eșecul american va însemna că Rusia și Ucraina vor continua războiul.

Viziunea lui Trump pentru Ucraina: minerale contra securitate

Componenta tranzițională în politica externă, tipică Administrației Trump, merită mai multă atenție. Dacă este adevărat, cum relatează Reuters, că SUA și Ucraina negociază un acord simplificat privind mineralele Ucrainei, ca apoi să definitiveze un pact cu termenii detaliați ai acestui acord, acesta devine principalul semnal politic că Statele Unite nu au de gând să abandoneze Ucraina. Rațiunea ne spune că nu inițiezi afaceri strategice cu o țară, dacă ai de gând să o abandonezi.

Președintele american Donald Trump ar dori să existe un pact cu Ucraina privind mineralele, înainte de a autoriza un eventual sprijin militar mai mare din partea SUA pentru Kiev sau de a merge mai departe cu o încercare de a intermedia negocieri oficiale de pace între Ucraina și Rusia.

Recent, Trump l-a catalogat pe președintele Zelenski un dictator, însă motivul disputei ar putea să fie refuzul lui Zelensky de a semna săptămâna trecută un document propus de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, care ar fi promis Statelor Unite jumătate din resursele minerale critice ale Ucrainei în schimbul continuării asistenței pentru securitate. Bogăția ucraineană a făcut, de asemenea, obiectul discuțiilor dintre Kiev și administrația Biden, însă stilul tranzacțional al lui Trump s-a transformat într-o fixație de politică externă pentru Casa Albă.

Nu știm încă ce politici va implementa Departamentul de Stat condus de Marco Rubio pe tema unui eventual armistițiu în Ucraina. Ce știm însă este că specificul primului mandat prezidențial a lui Trump a constat în faptul că pe anumite teme explozive pentru președinte, acțiunea propriu-zisă de politică externă americană s-a detașat într-un mod discret de retorica agresivă prezidențială. Spre exemplu, Acordurile Abraham au fost gândite și implementate de birocrații de politică externă din Departamentul de Stat și nu țin nimic agresiv din retorica de la acea vreme a lui Trump ce favoriza facțiunea de dreapta extremă din Israel. Această strategie pentru Orientul Mijlociu de normalizare a relațiilor diplomatice a Israel cu lumea arabă a fost preluată și continuată de Administrația Biden, precum strategia privind întărirea alianțelor americane în regiunea Asia-Pacific, în timp ce Donald Trump purta discursul agresiv de război comercial cu China.

Este prea devreme pentru a depista cum se vor adapta birocrații de politică externă din Departamentul de Stat în dosarul negocierilor de pace dintre Ucraina și Federația Rusă, dar formarea lor profesională este centrată pe respectarea dreptului internațional, principiilor cartei ONU și drepturilor omului. Interesul de securitate american nu este ca în relația bilaterală USA-Rusia, USA să cedeze putere Rusiei prin concesii mari oferite Rusiei asupra controlului Ucrainei. Mai mult, zvonistica publică din aceste zile potrivit căreia Administrația Trump și-ar putea retrage trupele din statele NATO est-europene pentru a satisface cerințele Moscovei ar reprezenta o cedare de putere în favoarea Rusiei fără precedent în relația bilaterală USA-Rusia și este puțin probabil a se întâmpla acest lucru.

Așadar un eventual acord de stingere a focului sau tratat de pace (improbabil a se întâmpla în următorii patru ani), la care vor lucra diplomații de carieră din Departamentul de Stat, va lua în considerare interesul de securitate american în regiunea Eurasia.

Ce presupune interesul de securitate american în Eurasia

Interesul de securitate american, care în strategiile americane este frecvent conectat cu interesele economice (o tradiție de politică externă care durează din perioada președintelui Truman), nu reprezintă retragerea totală a prezenței americane și ocuparea acestei zone în mod exclusiv de către Rusia și China. Puterea Americii s-a bazat întotdeauna nu numai pe puterea sa militară, ci și pe bogăția sa economică uriașă și pe influența pe care o are asupra comerțului mondial. Or, începând cu anii 90, SUA, prin mijloace sale de soft power, s-au concentrat în a penetra economic fostul spațiu ex-sovietic.

În schimb, Trump ar putea folosi amenințarea asupra Ucrainei și poate asupra altor state din regiune că abandonează regiunea în scopul de a ajunge la niște contracte economice în favoarea americană, cum deja se întâmplă în privința mineralelor ucrainene. Sau cum a pus problema în reconfigurarea relațiilor bilaterale cu Danemarca.

Retorica agresivă a lui Trump că Statele Unite ar abandona Europa merită a fi înțeleasă tot prin cheia tranzacțională a președintelui american. Având în vedere specificul primului său mandat prezidențial, Trump folosește amenințarea abandonului american ca monedă de schimb pentru a forța aliații europeni să cheltuiască mai mult pentru armele SUA sau pentru a obține concesii în alte domenii, cum ar fi standardele comerciale și tehnologice.

Acest lucru ar putea duce la bilateralizare și fragmentarea legăturilor de apărare dintre Washington și capitalele europene, așa cum explică expertul în relația transatlantică Giuseppe Spatafora. Spre exemplu, detaliază Spatafora, Trump a impus tarife vamale Columbiei, Canadei și Mexicului, ca apoi să le retragă după ce a obținut concesii în ceea ce privește contracararea fluxurilor de fentanil sau acceptarea repatrierilor migranților.

„La fel ca tarifele, politica SUA privind Europa ar putea lua diferite forme: pentru Trump, abandonul ar putea fi un obiectiv politic sau un instrument de negociere. Fiecare interpretare implică scenarii extrem de diferite. În fapt, politica SUA va reflecta probabil aspecte ale ambelor strategii. Președintele ar putea trece de la urmărirea abandonului ca obiectiv la utilizarea acestuia ca monedă de schimb”. Întreaga analiză a lui Spatafora poate fi citită aici.

Într-un interviu cu Financial Times, președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde sugera că Europa în mandatul Trump ar trebui să pregătească o „strategie a carnetului de cecuri”, în care „să cumpere anumite lucruri de la Statele Unite”, cum ar fi gaze naturale lichefiate și echipamente de apărare. „Acesta este un scenariu mai bun decât o strategie pură de represalii, care poate duce la un proces dinte pentru dinte în care nimeni nu este cu adevărat câștigător”, explică Lagarde.

Echipa de politică externă a președintelui american este formată în mod preponderent de actori politici și birocrați care consideră că principalul obiectiv american de politică externă ar trebui să fie contracararea amenințării Chinei, nu cea a Rusiei. Această strategie republicană duce la anumite concesii americane față de Rusia, fapt care deja se întâmplă, dar în același timp există strategi republicani, cum este și Elbridge Colby, cel care a creat strategia americană de securitate în anul 2018, care consideră că nici scenariul privind o eventuală dezangajare totală americană în Europa nu ar fi în interesul american. Linia roșie pe care o asumă Colby, cel care a fost nominalizat de Trump pentru funcția de strateg în Departamentul Apărării, o reprezintă invadarea de către Rusia a unui stat NATO. În timpul invaziei pe scară largă în Ucraina, Colby a sprijinit campania Ucrainei de a se apăra, dar a spus că acest război nu este un interes prioritar al Statelor Unite și a avertizat că continuarea ajutorului militar din partea Washingtonului în ritmul actual nu va schimba lucrurile în mod semnificativ pe câmpul de luptă, în timp ce scad resursele Statelor Unite pentru propria apărare.
În această perioadă în care americanii forțează un parteneriat mai echitabil între puterile europene și SUA privind cheltuielile pentru apărarea europeană, statele membre UE vor rămâne libere să își decidă bugetele naționale de apărare și să negocieze contracte cu SUA în tiparul intereselor tranzacționale pe care le preferă Trump. Presiune americană pe statele europene NATO să aloce un procent mai mare din PIB pentru apărare va continua.

În același timp, UE va implementa strategia pentru întărirea autonomiei europene în materie de apărare și creșterea substanțială a fondurilor colective UE. România va trebui să știe ce tip de afaceri i-ar plăcea lui Trump să i se pună pe masă, ca să-și mențină neafectat parteneriatul strategic cu Statele Unite.

Suntem abia la o lună când a început al doilea mandat de președinte al lui Donald Trump.

Urmărește-ne pe Google News

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.