Editorial de Alice Năstase Buciuta | De ce nu se mulţumesc cu audienţa?

Cele dintâi vor mai mult decât să apară în emisiuni de divertisment şi să fie judecate pentru ţoale sau gafe, aşa că se apucă să scrie cărţi, să facă expoziţii de pictură sau fotografie, să sculpteze sau să devină designeri.
Cei de pe urmă, bogătaşii, vor mai întâi să ajungă vedete şi, apoi, păşesc pe acelaşi drum: vor să se legitimeze prin artă şi se apucă să scrie, să cânte, să se laude… M-am întrebat mereu de ce nu se mulţumesc cu banii sau cu audienţa şi n-am găsit un răspuns îndeajuns de cuprinzător. Probabil că toate nuanţele unei asemenea mărturii stau în firea omenească ciudată, burduşită de orgolii şi ambiţii. În plus, cu speranţa că adevăraţii artişti mă vor ierta, trebuie să recunoaştem că tot ce ţine de lumea creaţiei are aparenţa de a fi incredibil de la îndemână pentru toată lumea.
“Păi ce, eu nu ştiu să scriu?” am auzit-o zicând zilele trecute pe o piţi…, asta, scuzaţi, domnişoară, cunoscută ca asistentă teve de lux şi citată în dosarul de proxenetism. Era la mall, ieşise puţin de la păcănele şi intrase să-şi clătească lentilele de contact în librăria din capătul scării rulante. Arăta cu degeţelele terminate în unghii false ascuţite, vopsite în culori turbate şi având câte un cristăluţ Swarovski îmbobocit în vârf de acryl, către raftul pe care sătăteau, cam la grămadă, dar toate având poza autoarei pusă pe prima copertă (nu pe cealaltă scoarţă, cum am văzut eu la cărţile lui Andrei Pleşu sau Alex. Ştefănescu), cărţile unor doamne de la televizor precum Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Andreea Raicu, Carmen Brumă sau Laura Cosoi.
În aceeaşi librărie am zărit cu coada ochiului şi cartea mondenului Poponeţ, cum ar zice copiii mei, eicheiei (AKA) Codin Maticiuc, şi, când am ajuns în zona albumelor de artă, mi-am amintit că Anna Lesko lua lecţii de pictură cu Sabin Bălaşa, pe vremea când Irinel îi spunea că, dacă pune el ramă de aur, nici nu mai contează tabloul.
Am auzit de multe ori şi mirarea “Dar ce, eu nu pot să cânt?!” sau “Oricine ştie să deseneze!” şi n-am ştiut cum să reacţionez: în spiritul pozitiv atât de la modă, în care trebuie să-i încurajăm pe semenii noştri în demersurile lor, oricât de ridicoli ar fi în lipsa lor de talent, sau reamintindu-le, cu o zicală neaoşă, să nu se bage unde nu le fierbe oala, mai ales că nu tot ce zboară se mănâncă, nu tot ce se cântă se poate asculta şi, să recunoaştem, nici tot ce se scrie nu se poate citi – cu sau fără ochelari – chiar dacă poza de pe copertă e atrăgătoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE