Anul e 1980.

Ai 25 de ani și locuiești într-un cartier industrial dintr-un oraș de provincie. Împarți un apartament de două camere cu soțul tău și copilul vostru, în vârstă de doi ani. Ești o femeie însărcinată. Nicolae Ceaușescu este de 15 ani secretarul general al Partidului Comunist, iar de șapte ani ocupă și funcția de președinte al republicii. Raiul ceaușist e obligatoriu pentru toată lumea. Chiar și pentru nenăscuți. În România, avortul este interzis din 1966, iar sarcina e o datorie față de societate. 

Dar tu nu vrei să păstrezi copilul.

Ai două opțiuni. Prima e să îți provoci singură avortul. Ai auzit de tot felul de amestecuri pe care trebuie să le înghiți, dar și de plante pe care ți le poți introduce în uter. Unii ți-au spus că merge și cu săpun lichid. Parcă și drojdia fermentată funcționa. Ai mai putea încerca cu sonda, dar cine să te învețe pe tine să pui sonda? 

A doua opțiune ar fi să apelezi la cineva pentru chiuretaj. Dar asta costă mult și e foarte riscant. Îți amintești că în satul natal era o moașă, cea care a asistat și la nașterea ta. Moașa mai ajuta femeile. Ea făcea avorturi. Dar asta era valabil în urmă cu niște ani. Anul e 1980, iar statul român a integrat moașele în sistemul spitalicesc, pentru a le controla mai ușor. 

În săptămâna următoare celei în care ai aflat că ești însărcinată îți activezi toată rețeaua de cunoștințe. Soțul tău știe pe cineva care poate intermedia legătura cu altcineva care a învățat-o pe soția unui coleg cum să-și pună sonda. Faci rost de sondă, seringă, ser fiziologic. Îți pui sonda, o introduci până când crezi că a intrat în col, așa ți s-a transmis. Apoi bagi cu seringa ser fiziologic. Apoi aștepți.

Trece o zi, trec două, trec trei. Nu se întâmplă nimic. Mai încerci o dată. Oare de câte ori poți încerca? De trei ori, de patru ori? De fiecare dată, nu se întâmplă nimic. Probabil nu faci bine ceva. 

Se fac deja trei luni, iar tu ești încă însărcinată. Îți e frică să mai încerci vreo metodă de avort, așa că decizi să păstrezi sarcina. Nu ai alternativă, iar în România ceaușistă nu contează ce îți dorești tu. Ești oficial o cetățeană însărcinată. Una care va trăi în următoarele luni cu teama că va naște un copil defect, din cauza sondei. 

Ziua în care naști se prăvălește ca o fatalitate. Nu o vei uita niciodată. Durerea e cumplită, iar asistentele țipă la tine că nu împingi suficient de tare. Leșini de durere și efort. Te trezești în palme. Medicul strigă la tine: dacă nu împingi, o să omori copilul. Și apoi simți cotul în burtă. Îl simți în tot corpul. Urli de durere. Până atunci ai încercat să nu faci gălăgie. Ești la mâna sistemului, dar vrei totuși să trăiești, să ieși de acolo vie. 

După țipătul tău se aude cel al bebelușului. Nu-l vezi, doar îl auzi. Oare e bine? Nu-ți spune nimeni nimic. Cineva strigă că e fată. E tot ce afli. Apoi copilul dispare. Ți-l aduc abia a doua zi. Înainte să ți-l pună la sân te dau cu spirt, să nu cumva să infectezi copilul. Te lasă doar câteva minute cu el. Apoi ți-l iau din nou. 

Primești vreo sută de zile de concediu maternal. Intervalul se calculează strict: sunt incluse în el și zilele libere de dinainte de naștere. Apoi te întorci la muncă. O chemi pe mama ta de la țară să te ajute. Acum stați cinci în apartamentul de două camere. De la fabrică ai voie să iei câte o pauză să vii acasă să alăptezi. Nu o faci. E imposibil. Faci 30 de minute doar pe drum.

După o lună, mama ta decide să se întoarcă la țară. Fetița adusă pe lume pentru că așa a vrut Partidul are deja patru luni. Îți implori mama să o ia cu ea, căci nu ai cum să te descurci. Vei veni la fiecare final de săptămână să o vizitezi.

„Copilul nu aparține mamei”. Efectele decretului care a interzis avorturile în comunism se văd și azi în maternitățile românești
Revista Femeia

Moștenirea Decretului 770

Scenariul de mai sus nu e o plăsmuire. Recompus din multiple mărturii, el e rezultatul a zeci de discuții purtate de reporterii Jurnalul Decretului cu medici, asistente, moașe, specialiști în asistență socială și mame, femei care au supraviețuit Decretului 770 din 1966.

În fragmente din acest scenariu se poate regăsi orice femeie din România care a vrut să facă un avort după criminalizarea procedurii. Orice femeie care a reușit să facă un avort. Orice femeie care a născut. Orice femeie care și-a trimis bebelușul la bunici pentru că acasă avea deja unul (sau mai mulți) și nu mai făcea față. Orice femeie pe care sistemul comunist a privit-o ca pe o simplă mașinărie de făcut copii și nimic mai mult.

Acesta a fost sistemul social pus în funcțiune de Decretul 770 vreme de 24 de ani.

Căderea comunismului și instaurarea democrației nu au însemnat și prăbușirea acestui sistem abuziv și dezumanizant. Efectele sale sunt încă prezente în spitale, în sistemul de asistență socială și în felul în care societatea percepe ideea de maternitate.

Ne-am propus, la Jurnalul Decretului, să înțelegem ce anume moștenește România de astăzi din experiența socială traumatizantă a Decretului 770. Interzicerea avorturilor la cerere a fost abrogată legislativ peste noapte în decembrie 1989, dintr-o simplă mișcare din pix. Dar în rest, țara care contribuise prin asistență medicală sau socială la implementarea și ranforsarea prevederilor draconice ale Decretului a continuat să trăiască.

Din anumite puncte de vedere, urmările Decretului s-au rostogolit în timp până astăzi.

„Copilul nu aparține mamei”. Efectele decretului care a interzis avorturile în comunism se văd și azi în maternitățile românești
Spitalul Caritas în 1989. Fotografie Agerpres

Să nu rămâi gravidă

Pentru un cetățean al României comuniste, Decretul 770 din 1966 începea să devină o realitate ascuțită la debutul vieții sexuale.

Pentru multe dintre femeile din România epoca sexuală post-decret a fost marcată de o grijă obsesivă: să nu rămâi însărcinată. Mijloace contraceptive nu existau. Educație sexuală nici atât. Iar avortul era cu desăvârșire interzis. 

Medicul Bogdan Marinescu, care lucrează la Maternitatea Giulești din București din anii 60, își amintește că a propus de mai multe ori autorităților comuniste să permită accesul la contracepție măcar pentru femeile care împliniseră norma de nașteri. În felul acesta evitai să le chiuretezi periodic. Dar autoritățile nu au acceptat niciodată. Prin acest refuz regimul ceaușist a cimentat practic ideea că avortul e singura metodă contraceptivă pentru femeile care aveau dreptul să-l facă. 

Obsesia tinereții noastre a fost să nu rămâi gravidă. Cred că asta era mai important decât dacă terminai facultatea.

Ioana Luțescu, medic ginecolog în sistemul privat, care a lucrat o de vreme și la Spitalul Județean Constanța.

Tot acest context politic și social punea femeile într-o situație disperată. Una care impunea soluții disperate. Avorturile ilegale nu erau făcute, decât în puține situații, de cadre medicale. S-a dezvoltat în comunism o piață neagră în care și un strungar putea să facă întreruperi de sarcină. Câștigurile personale erau frumoase – dar pierderile publice, incalculabile. 

„Copilul nu aparține mamei”. Efectele decretului care a interzis avorturile în comunism se văd și azi în maternitățile românești
Captură din „Flamura Prahovei”

Atunci când cadrele medicale ajutau totuși femeile, pedepsirea lor trebuia să fie cât mai dură pentru a da un mesaj clar celorlalți. Medicul Mircea Ungurean, care lucrează astăzi la Spitalul Pantelimon din București, a fost martorul unui asemenea episod petrecut înainte de 1989. Își amintește de prezența constantă a Securității. Veneau să controleze medicii. Din cei trei ani de stagiatură, șase luni le-a făcut pe obstetrică-ginecologie la Spitalul Municipal Lugoj. 

„Am asistat cu o oroare pe care nu o uit nici azi la judecata publică a unui medic care a făcut întreruperi de sarcină. Judecata a fost în spital, în sala de raport. Medicul era îmbrăcat în zeghe, fix cum era în Cel mai iubit dintre pământeni, acelea erau hainele. Proces de tip maoist. Medicul nu a spus nimic. Era doar un procuror care citea acuzațiile”. 

Medicul Bogdan Marinescu spune că nu a făcut întreruperi de sarcină în timpul comunismului. Susține că le învăța însă pe femeile pe care le consulta cum să nu rămână însărcinate, dacă nu își doreau. Practica o formă incipientă de educație sexuală.

„De fiecare dată când consultam o femeie tânără îi spuneam «prefer să te învăț cum să nu rămâi gravidă decât să vii la mine să-ți fac chiuretaj». Le explicam cum e cu curba menotermică, le spuneam cum erau perioadele fertile, ce spălătură vaginală să facă și așa mai departe”, povestește Marinescu. 

În momentul în care avortul a fost liberalizat după Revoluția din 1989, România s-a trezit în cea mai nefericită situație. Decretul ceaușist dispăruse, dar țara nu dispunea de metode contraceptive, nici de educație sexuală, nici de un sistem de asistență sanitară sau socială capabil să gestioneze sarcinile nedorite. 

În zorii democrației de după comunism, la Maternitatea Giulești – își amintește Marinescu – erau câte 50-60 de femei la internări în fiecare zi care cereau întrerupere de sarcină. Unele dintre femei erau gravide și în șapte luni. 

Liberalizarea nu a însemnat însă că femeile au încetat din acea zi să mai apeleze la piața neagră de avorturi. 

După 1990, Mircea Ungurean a fost medic de familie în rural: 

„Ce am remarcat, și a fost șocant, e că reversia decretului a fost rapidă. Era o neîncredere a femeilor în noua realitate. Se apela în continuare la mijloace oculte. Am avut cazuri de femei care au venit cu complicații mari”. 

Ioana Luțescu a văzut și ea la Spitalul Județean din Constanța același fenomen de care vorbește Ungurean. În primii ani de după Revoluție se mai întâlnea cu avorturi septice. Experiența i-a arătat că, ani buni după Revoluție, contracepția a continuat să se facă prin avort. Fenomenul acesta de după comunism (dar aflat în legătură directă cu moștenirea decretului antiavort din 1966) se vede foarte clar și în statistică. 

Până în 2003 numărul avorturilor depășea în România numărul nașterilor. Abia în 2004 numărul născuților vii a depășit numărul avorturilor. Inversarea nu trebuie însă pusă pe seama unor politici publice bine gândite ale statului, ci pe o echilibrare naturală a fenomenului. Pur și simplu, vreme de aproape 15 ani după revoluție, statul român nu a știut cum să întâmpine moștenirea lăsată de politicile demografice din comunism.

E adevărat că numărul avorturilor e astăzi în scădere. Dar la fel de adevărat este că avem foarte multe mame minore, precum și avorturi la cerere în rândul minorelor. Nu avem educație sexuală în școli și nici servicii de sănătate sexuală sau cabinete de planificare familială. 

La mai bine de 30 de ani de la liberalizarea avortului există încă femei pentru care avortul este o metodă contraceptivă.

Decretul 770 nu mai produce efecte legale de peste trei decenii, dar urmările sale pot fi la fel de ascuțite.

Sarcina, misiune de onoare

Epoca ceaușistă a făcut din sarcină o datorie. O datorie a femeii față de regim și față de țară. Mesajul era cât se poate de clar și se regăsea inclusiv la nivelul hotărârilor partidului. 

Femeia-mamă îndeplineşte o misiune de onoare, aceea de a da viaţă, a creşte şi educa copiii, viitorii constructori ai comunismului. Ocrotirea mamei şi copilului se află în centrul atenţiei partidului şi statului nostru.

Hotărârea Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român, 1973:

Datoria înceta în momentul în care dădeai țării patru sau cinci copii. Abia după ce pășeai peste acest prag numeric ți se permitea să faci avort la cerere.

„Copilul nu aparține mamei”. Efectele decretului care a interzis avorturile în comunism se văd și azi în maternitățile românești
România liberă, 1966

Pentru a putea controla procesul regimul a instituit controale ginecologice obligatorii în fabrici și întreprinderi. Oficial ele erau pentru prevenirea cancerului de col uterin. În realitate, scopul era să se depisteze femeile însărcinate și să fie înregistrate. Nu era o întâmplare că aceste controale erau făcute în spații mari, închise. Ele aveau și un mesaj de transmis femeilor: dacă sunteți însărcinate, nu vă puteți ascunde. 

Carmen Ungurean este astăzi expertă în sănătate publică la Institutul Național de Sănătate Publică și a trăit epoca decretului. Crede că prin acest control s-a pervertit practic un concept de sănătate publică. S-a impus mentalitatea că screeningul e doar un test și atât. 

Screeningul atunci însemna: m-am uitat la col și era bun. Nu făceau Papanicolau sau frotiu. Nimic. Cabinetele de medicină a muncii existau și în ele puteau face un control preventiv, însă important e și cum faci testele.

Carmen Ungureanu, expert în sănătate publică la INSP:

România nu are nici în prezent un program de screening pentru prevenirea cancerului de col uterin. Potrivit unei informări INSP din 2018, 7,5% din totalul cazurilor noi de cancer de col uterin diagnosticate în Europa proveneau din România – incidența fiind de peste trei ori mai ridicată decât media UE. 

Din momentul în care medicul înregistra sarcina, potrivit legii, femeia era obligată să se supună unui examen medical periodic. El era unul rudimentar care presupunea recoltare de sânge pentru examen serologic, care se repeta și în a doua jumătate a sarcinii și examen clinic lunar. Datele examinărilor clinice și examenelor serologice erau înscrise într-un registru de evidență a gravidelor. 

În cele șase luni de stagiu pe obstetrică ginecologie, medicul Mircea Ungurean a văzut în ce condiții putea să aibă loc un control. Penuria sistemică era omniprezentă.

Dintr-o mănușă chirurgicală salvai degetele care mai putea fi folosite și cu ele făceai examenul ginecologic. 

Dr. Mircea Ungurean:

În prezent, urmărirea sarcinii e un proces mult mai complex. Însă nu toate gravidele beneficiază de el. Moașa Melania Tudose lucrează în sistemul medical din 1983. A observat, de-a lungul timpului, cum funcționează în realitate urmărirea sarcinii. Femeile gravide de la oraș se duc la medicul obstetrician. În mediul rural există două categorii de femei gravide. Cele care se duc la medicul de familie o dată, de două ori, maxim de trei ori în timpul sarcinii și cele care nu ajung niciodată la un control cât timp sunt însărcinate. Ele vin la naștere fără nicio analiză, fără niciun control, fără un sfat. 

Un efect al decretului din 1966 este și abordarea sarcinii strict din punct de vedere medical și deloc din punct de vedere natural, fiziologic. Și în acest caz supravegherea este percepută drept sarcina exclusivă a medicului. Ori legea spune că moașa are printre activități supravegherea sarcinii normale și prescrierea sau consilierea privind examinările necesare celei mai timpurii diagnosticări posibile a sarcinilor cu riscuri. Moașa nu scoate din joc medicul. Dimpotrivă, moașa se poate asigura că o femeie însărcinată ajunge la cele zece controale medicale recomandate. 

Irina Mateescu, moașă și consultant OMS (Organizația Mondială a Sănătății), spune că România are una din patru femei gravide neurmărite cu cel puțin trei controale. 

Această situație poate duce la mortalitate maternă. Iar statistica e neiertătoare: în 2020, mortalitatea maternă s-a dublat în România față de anul 2019. 

Medicii nu aveau frica malpraxisului

Când moașa Adina Păun a rămas însărcinată, mama ei a felicitat-o după care a ținut neapărat să o roage un singur lucru: să nu nască natural. 

În calitate de moașă și consultantă în alăptare, Adina Păun s-a ciocnit de multe situații în care mame care au născut în comunism își implorau fiicele „să nu treacă printr-un travaliu căci vor fi tratate ca niște vaci”. Frica moștenită după o naștere traumatizantă și transmisă mai departe, din generație în generație, e o altă moștenire a epocii decretului.  

Mama Adinei Păun a avut o astfel de naștere, la finalul anilor 70. A stat în travaliu 48 de ore, iar pe Adina, copilul de 5 kg care urma să se nască, au scos-o cu forcepsul în ultimul moment. Au resuscitat-o după ce o rezidentă a împuns-o cu degetul și ea a reacționat. 

Să ieși viu dintr-o naștere nu era puțin lucru. Pe vremea aia era mult mai importantă partea de supraviețuire decât „cum mă simt eu în naștere”.

Adina Păun, moașă:

„Medicina s-a practicat romantic, fără protocoale, defensivă, a lăsat medicii să se descurce cu ce aveau. Sistemul nu era pregătit în accepțiunea de azi. Puteau pune patru femei pe patru mese în aceeași sală. Nu era nicio constrângere legală, etică. Se puteau adapta la orice situație. Erau obligați practic să o facă. Medicii nu aveau atunci frica malpraxisului”, spune și Carmen Ungurean, expertă în sănătate publică.

Genul acesta de comportament medical a funcționat decenii bune după revoluție. 

Timp de mai bine de 20 de ani, în România, aspecte importante precum grija față de mamă, față de nevoile și condiția ei psihică au fost absolut secundare, dacă nu cu totul inexistente, în raport cu imperativele natalității. 

Ele continuă să fie secundare și în prezent, deși regimul nu mai este unul comunist care pedepsește cadrele medicale pentru mortalitatea infantilă. 

Carmen Ungurean a născut în anii 90. Singurul moment pe care îl reține este cotul în burtă. Îl ține minte și acum pentru că durerea a fost îngrozitoare. Ungurean pune această brutalitate a ginecologilor pe seama culturii patriarhale în care nașterea e un fenomen natural, iar asta face ca orice grijă, atenție față de femeie într-un astfel de moment să fie considerată un moft. 

Peste această abordare patriarhală a venit și ideea că nașterea e o datorie a femeii. La pachet, cele două au dus la perpetuarea ideii că femeia nu are nevoie de niciun suport pe parcursul sarcinii, la naștere și după naștere. 

Avem de-a face cu un sistem de naștere deficitar, e concluzia moașei Irina Mateescu. La rândul ei a interacționat cu multe femei care s-au plâns de felul în care au fost tratate la naștere. Din cercetările pe care le-a făcut, Mateescu a observat că există spitale în România care nu oferă femeilor peridurale (n.r. – anestezice). Practic aceste spitale îi refuză gravidei accesul la confort pentru travaliu. 

Copilul nu aparține mamei

După o naștere traumatizantă femeia se confruntă cu un alt episod cu impact negativ atât asupra ei, cât și asupra nou-născutului: separarea. 

Carmen Ungurean pune această practică pe seama culturii organizaționale moștenite din comunism, în timp ce Irina Mateescu vorbește de obsesia cadrului medical de a controla întreg procesul. Din frică. 

Spitalul, explică Ungurean, era, după Decretul 770, un sistem de producție. Când privești astfel nașterile trebuie să ai o abordare pragmatică a resurselor de care dispui. Era mult mai ușor să pui toți copiii într-o cameră decât să-i lași cu mamele. Un astfel de aranjament te ajuta să faci mai rapid vizitele. Separarea a fost „o formă de eficientizare a spațiului și personalului în detrimentul pacienților”. 

În același timp, politica pronatalistă din ceaușism a mutat responsabilitatea pentru decesele infantile exclusiv la cadrele medicale. Efectul acestui fenomen a fost separarea mamei de copil imediat după naștere. Dacă copilul avea sub o anumită greutate rămânea în spital, mai ales când medicul credea că există un risc ca nou-născutul să pățească ceva acasă. Pentru orice afecțiune copilul rămânea în spital. Separarea de mamă a devenit felul prin care cadrele medicale se protejau de situațiile în care ar fi putut fi acuzate și trase la răspundere pentru neglijență. 

În viziunea cadrelor medicale, orice scenariu negativ trebuia eliminat. 

„Mamele erau date cu spirt pe sâni. Credeau că așa previn infecțiile și că pot controla asta, că ei fac mai bine. Plus că era obsesia asta ca totul să fie steril. Credeau că sterilul ăsta previne infecțiile și complicațiile. Dar infecțiile erau ale spitalului. Luând copilul de lângă mamă tu îl expui. Dacă îl lași cu mama, îl pui la sân, îl protejezi chiar dacă spitalul are infecții”, explică Mateescu. 

„Copilul nu aparține mamei”. Efectele decretului care a interzis avorturile în comunism se văd și azi în maternitățile românești
Foto: captură video TVR / Adevăruri despre trecut: Copiii patriei

Nici după căderea comunismului sistemul de nașteri din România nu a scăpat de aceste practici. Moașa Mateescu a realizat recent – pentru o cercetare – interviuri calitative, focus grupuri cu medici, neonatologi, șefi de secție, asistente din mai multe maternități. La întrebarea cui aparține copilul niciunul nu a răspuns „mamei”. Responsabilli erau medicul, neonatologul, asistentele, spitalul. „Nu e rea intenție”, crede Irina Mateescu, „ci rostogolirea unei mentalități: mama nu poate, mama nu știe”. 

După 1990 spitalele au continuat practic să funcționeze în aceleași spații vechi și cu aceleași resurse. Puține au făcut modificări care să permită ca nou-născutul să rămână cu mama după naștere.

Un studiu realizat în 2005 de către Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului arăta că majoritatea maternităților/secțiilor de nou-născuți erau organizate în sistem tradițional, adică fără rooming-in, ceea ce încuraja separarea mamei de copil. 

La maternitatea din Buzău, de exemplu, separarea mamei de copil a continuat mult timp și după căderea regimului comunist. Moașa Melania Tudose lucrează la această maternitate din 1986. Atunci erau saloane de câte trei-patru paturi înghesuite. Uneori stăteau chiar câte două femei într-un pat. Copiii erau ținuți în niște boxe, separat de mame. 

Era spațiul prea mic, au folosit boxele, pentru că saloanele erau foarte înghesuite.

Moașa Melania Tudose:

Aranjamentul a fost valabil până în 2000, când maternitatea a reușit totuși să adapteze spațiul astfel încât să renunțe la boxe și copilul să rămână la mamă. 

Din 2016, povestește Tudose, orașul are maternitate nouă. Deși nu mai există problema spațiului, copilul este adus și lăsat mamei abia după două ore de la naștere. Nu este pusă în practică ora magică, adică să lași copilul cu mama imediat după naștere.

În 2021, la Maternitatea Giulești rooming-in-ul este opțional și limitat de spațiu. El poate fi oferit în trei saloane, fiecare cu câte patru paturi. 

Ocrotirea mamei şi copilului se află în centrul atenţiei partidului 

În comunism, grija sistemului față de mamă și copil după naștere s-a manifestat prin oferirea unor rații de lapte praf sau prin construcția de creșe și grădinițe. După cel mult trei luni femeia care născuse era nevoită să revină la muncă. Statul îi oferea posibilitatea ca în timpul programului să-și ia liber cât să meargă să alăpteze copilul. 

Era o grijă manifestată doar pe hârtie, crede Carmen Ungurean, pentru că era imposibil să pleci de la muncă, să mergi pe autobuz pregătită să alăptezi și apoi să te întorci la serviciu. De fapt, statul descuraja alăptarea. 

A afectat relația mamă-copil. Nu a existat timp pentru mamă să dezvolte o relație cu copilul. Venea după opt ore de muncă la un copil care plângea. Nu o învăța nimeni cum să gestioneze situația. 

Carmen Ungurean:

Felul în care era gândit sistemul, crede Ungurean, nu putea provoca o schimbare de mentalități nici după revoluție. Și asta a blocat evoluția în îngrijirea copilului. Cu cei mici au tot venit să stea bunicile, care au perpetuat obiceiuri de puericultură de tipul:

  • să dai copilului apă și ceai chiar din prima lună; 
  • înfășatul, ca să nu aibă picioarele strâmbe;
  • când scoți copilul din apă să-l ții de cap ca să i se lungească gâtul.
„Copilul nu aparține mamei”. Efectele decretului care a interzis avorturile în comunism se văd și azi în maternitățile românești
Informația Bucureștiului, 1985

Orice urmă de grijă față de mamă a dispărut odată cu moașele care în mediul rural jucau un rol important. 

La câțiva ani după intrarea în vigoare a Decretului 770 profesia moașei a fost desființată. Moașele erau cele care le ajutau pe femei să facă avort. Din perspectiva regimului ele puneau în pericol politica pronatalistă. Ele nu făceau însă doar avorturi.

Moașa, spune Adina Păun, era una dintre cele trei instituții ale satului, alături de preot și de învățător. La țară, moașa năștea copilul chiar și acasă. În casele de nașteri din dispensare moașele asistau la naștere. 

Odată cu dispariția moașei nașterea a intrat exclusiv sub controlul medicului. 

Profesia a continuat să nu existe și după căderea regimului comunist. Abia în 2004 a fost reglementată exercitarea ei. 

În România sunt astăzi 500 de moașe, spune Irina Mateescu. Raportat la numărul de nașteri vii ele ar trebui să fie 12.000. Raportat la numărul femeilor fertile – 20.000. Dacă în comunism moașele aveau o școală postliceală, în prezent ele au studii universitare chiar dacă doar două facultăți oferă această specializare.

Potrivit OUG 144/2008, moașei îi revin pe hârtie o serie de atribuții care nu implică doar asistarea la naștere, ci și pregătirea viitorilor părinți, supravegherea sarcinii, examinarea și îngrijirea nou-născutului, îngrijirea mamei, monitorizarea progreselor mamei în perioada postnatală şi acordarea tuturor sfaturilor utile privind creşterea nou-născutului. 

Moașa poate schimba practic sistemul din două puncte de vedere. Îl umanizează, în primul rând. O moașă e atentă și la confortul mamei. Îi oferă suport și după naștere. Și are capacitatea să reducă mortalitatea maternă, un alt capitol la care România e în top trei la nivelul Uniunii Europene. 

Deși exercitarea profesiei de moașă e reglementată din 2004 moașele nu-și pot face practic meseria pentru care s-au pregătit. Neexistând un mecanism de decontare a serviciilor lor din partea Casei de Asigurări de Sănătate, singura opțiune a moașelor e să-și deschidă cabinete private, să lucreze cu spitale private pentru a-și putea păstra autonomia. Altfel ar ajunge din nou, precum în comunism, să fie niște asistente care primesc indicații.

Există și excepții, dar ele țin de spital sau de medici. La Maternitatea Buzău, până acum doi ani, când s-a schimbat medicul, moașele erau lăsate să-și facă treaba, cel puțin la naștere. Ele asistau nașterile, urmăreau travaliu. Medicul intervenea doar atunci când era cazul. Nu exista însă o legătură anterioară nașterii cu gravida așa cum ar trebui să fie. 

„Copilul nu aparține mamei”. Efectele decretului care a interzis avorturile în comunism se văd și azi în maternitățile românești
Nicolae Ceaușescu, surprins de presa de propagandă, ține în brațe românul cu numărul 20 de milioane. | Foto: captură video TVR / Adevăruri despre trecut: Copiii patriei

Regimul comunist considera că femeia și-a făcut datoria după patru, respectiv cinci copii. Până la atingerea acestui număr femeia o lua de fiecare dată de la capăt. Viață sexuală – sarcină – naștere – după naștere: ciclul acesta se relua în aceleași condiții în epoca decretului.

Femeile treceau iar și iar prin acest purgatoriu: aceeași grijă de a nu rămâne însărcinată, alte încercări de a face avort, sarcini urmărite superficial și nicio pregătire pentru ceea ce avea să urmeze. Apoi o naștere traumatizantă, separarea de nou-născut și externarea fără niciun suport. Până când statul îți permitea, în sfârșit, să faci avort, pentru că altă metodă contraceptivă nu exista. 

Femeile nu avea nicio șansă

A fost un șoc ce am trăit în spitalele de ginecologie, își începe relatarea medicul Gheorghe Peltecu, fost director al Maternității Filantropia. În anii 80 a văzut, ca rezident la Filantropia drama trăită de femeile care rămâneau însărcinate fără să-și dorească acest lucru. Nu aveau la îndemână mijloace de contracepție. 

Femeile recurgeau la întreruperea de sarcină ilegală. Această disperare, continuă Peltecu, marcase și lumea medicală. Erau inclusiv doctorițe care apelau la întreruperile de sarcină, iar unele dintre ele au plătit cu viața. 

Nu de puține ori ofițerii de poliție repartizați spitalului veneau incognito și interogau femeile care au fost chiuretate. Interogarea se referea la cei care le-au provocat avorturile, dar și dacă în spital au găsit „ajutor“ din partea cadrelor medicale.

Trusele de chiuretaj erau ținute într-un dulap metalic cu două lacăte. Unul, la medicul șef de gardă și unul, la asistentă. Totul se nota. Ora la care s-a deschis dulapul, ora la care s-a sterilizat și introdus înapoi. 

Femeile care făceau avort amânau venirea la spital. Știau că dacă vin mai repede nu vor fi chiuretate, explică medicul. Și atunci se gândeau că dacă vin mai târziu chiuretajul va trebui finalizat de medic. Ajungeau însă cu septicemie sau insuficiență renală. Și unele dintre ele mureau. 

În termeni de efecte, medicul Peltecu spune că Decretul 770 a adus o patologie care nu era atât de frecventă înainte – infertilitatea. Femeile chiuretate, care supraviețuiau, aveau compromise, cel puțin, trompele uterine. Infertilitatea post-avort era o altă dramă care nu avea soluție în România. Și nu a avut nici imediat după 1990. Femeile aveau o patologie cronică legată de aceste infecții care le duceau la alte intervenții chirurgicale sau suferințe cronice. 

O altă consecință pe care Peltecu o vede și astăzi este imixtiunea politică. „Imixtiunea politică este cel mai mare risc pentru sistemul medical”, crede medicul. 

Era convins și atunci și e convins și acum că femeia e cea care trebuie să decidă asupra propriului ei corp. Nimeni altcineva. 

„Copilul nu aparține mamei”. Efectele decretului care a interzis avorturile în comunism se văd și azi în maternitățile românești
Revista Femeia, 1986

Trecutul încă prezent

Suntem iar în 1980. Ai 25 de ani, locuiești într-un oraș de provincie într-un apartament de două camere împreună cu soțul tău și copilul vostru de doi ani. Ești însărcinată într-o Românie în care avortul la cerere este interzis, iar sarcina – o datorie față de regim. 

Dar tu nu vrei să păstrezi copilul. Așa că încerci să-ți provoci singură avortul. Încerci o dată, de două ori, de trei ori. Nu reușești. Ești nevoită să păstrezi sarcina, cu teama că poate vei naște un copil defect din cauza procedurilor eșuate. 

Luni mai târziu chiar naști un copil cu dizabilități. Unul pe care statul român îl cataloghează ca fiind deficient și irecuperabil și îl plasează în sistemul public de protecție. Statistica natalității nu a avut de suferit: copilul s-a născut. Dar supraviețuirea sa e o cu totul altă chestiune.

Moștenirea Decretului 770 din 1966 înseamnă memoria tuturor femeilor care i-au căzut victime. Dar înseamnă și memoria tuturor celor catalogați irecuperabili la naștere. Acest fenomen social a fost ignorat și apoi uitat în România după revoluție, chiar dacă toate urmările sale se rostogolesc până astăzi în sistemul de protecție a copilului.

Vom încerca, la Jurnalul Decretului, să confruntăm această traumă istorică. În episoadele următoare ale seriei noastre jurnalistice.

Nici măcar nu e nevoie să urcăm în mașina timpului.

Trecutul e încă prezent. 

Ce este proiectul Jurnalul Decretului 

Jurnalul Decretului își propune să contribuie la un efort public de înțelegere. Intersecțiile pe care le găzduiește subiectul avorturilor la cerere sunt nenumărate. Nicio altă temă de interes general nu stârnește atâtea controverse legale, polemici sociale și dezacorduri deloc cordiale. Și niciuna nu e însoțită de atâta neînțelegere.

Credem că jurnalismul e remediul potrivit. De aceea, Jurnalul Decretului a strâns laolaltă un colectiv de presă format din Vlad Stoicescu și Diana Oncioiu (Dela0.ro), Diana Meseșan (Libertatea) și Octavian Coman (jurnalist freelancer). Cei patru documentează împreună o serie de 12 articole de profunzime despre istoria, prezentul și viitorul acordării sau interzicerii serviciilor de avort la cerere în România.

Campania jurnalistică poate fi urmărită pe www.jurnaluldecretului.ro și este implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul companiei Essensys Software.

Citeşte şi:

„Mi-e frică să trăiesc în Polonia”: polonezii vor schimbarea legii antiavort, după moartea unei tinere însărcinate în spital

Ce vaccin să aleg pentru doza 3? Cercetătorii explică ce seruri pot fi combinate și cât de eficiente sunt

Zece lucruri pe care trebuie să le știi pentru Black Friday. Care sunt trendurile din acest an

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Observatornews.ro
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
Știrileprotv.ro
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Telekomsport
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie