Plutonierul major Florin Dragoi, de 38 de ani, jandarmul care sambata seara a inapoiat o borseta ce continea peste 10.000 de lei noi proprietarului care o uitase pe capota masinii, nu castiga pe luna mai mult de 1.300 de lei. Cu toate acestea, nu s-a gandit o secunda sa-si insuseasca banii. Initial se gandise ca in interior poate fi o bomba, dat fiind si zona in care patrula, Ambasada Republicii Cehe in Romania.
Florin Dragoi face parte din Unitatea Speciala 30 de Paza si Protectie Diplomatica. Cat este in serviciu se asigura ca in perimetrul sau, strada Otetari, in apropierea Colegiului National ”Spiru Haret” din Bucuresti, unde se afla sediul diplomatic al Cehiei si resedinta ambasadorului acestei tari, sa nu aiba loc evenimente care sa puna in pericol siguranta diplomatilor si a bunurilor acestora. In jurul orei 20.00, in timp ce-si facea rondul, jandarmul a observat pe capota din fata a unui autoturism o borseta. ”Initial am crezut ca poate fi lasata acolo intentionat.
„Am crezut ca este o bomba”
Putea fi o bomba. M-am apropiat si am observat ca era deschisa. Atunci am vazut banii. Am solicitat prezenta ofiterului coordonator din zona si impreuna am inventariat continutul borsetei. Erau 2.000 de euro si 3.500 de lei, plus actele proprietarului”.
La nici 25 de minute, pagubasul s-a trezit la usa casei cu un echipaj al jandarmeriei. Dupa ce a fost rugat sa verifice continutul borsetei, acesta le-a multumit celor care i-au inapoiat bunurile. Plutonierul major Florin Dragoi isi face datoria de 15 ani in cadrul jandarmeriei, este casatorit, are un copil si spune ca nu s-a gandit o secunda sa-si insuseasca banii. ”Pentru gestul sau impecabil a fost dat ca exemplu in fata unitatii”, ne-a declarat locotenentul Marius Teodorescu, seful biroului de presa al jandarmeriei.
Sunt rare situatiile in care banii se returneaza
Sunt rare situatiile in care cel care gaseste bani sau alte valori sa le restituie sau sa le predea politiei. E si cazul unei femei din judetul Suceava, care a gasit o plasa cu peste 12 mii de euro si, in loc sa-i inapoieze, si-a cumparat electronice si alte bunuri. Femeii i s-a intocmit dosar penal pentru ca nu a predat banii politiei. In strainatate insa, oamenii pretuiesc mai mult cinstea. Astfel, Svetlana Basurina, o femeie saraca din Miskin, Rusia, a gasit o punga cu 300 de mii de euro. Femeia a returnat toti banii si a refuzat o recompensa de 30.000 de euro. Un alt caz este cel al unui taximetrist din New York, care a returnat unei doamne bogate, care tocmai ii fusese clienta, 31 de inele cu diamante, uitate de aceasta in masina.