Ești antreprenor și vrei să afli cum poți să ții mai bine sub control cheltuielile firmei? Câteva „trucuri” fiscale (PUBLICITATE)

Comentează

Atunci când vine vorba de business, majoritatea companiilor încearcă să găsească modalități prin care să diminueze cheltuielile lunare sau care să le ajute să plătească impozite mai mici. În fiscalitate există principiul că orice companie e liberă să își organizeze activitatea în așa fel încât să poată să își optimizeze aceste cheltuieli.

Iată cum poți folosi în avantajul tău prevederile fiscale pentru a ține mai bine sub control cheltuielile firmei.

Acordă tichete angajaților

Pe lângă faptul că astfel vei reuși să îți păstrezi angajații motivați, oferirea de tichete de masa Edenred, de tichete de vacanță sau de tichete cadou e scutită de plata contribuțiilor CAS și CASS. Astfel, în cazul tichetelor cadou acordate de sărbători, legea spune că acestea nu se impozitează la nivelul salariatului dacă valoarea cadoului e sub 150 de lei. Contravaloarea tichetelor cadou trebuie cuprinsă în bugetul de venituri și cheltuieli al companiei. În cazul tichetelor de vacanță se plătește impozit pe venit, dar sunt scutite de la plata contribuțiilor sociale. Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de tichete de vacanță reprezintă contravaloarea a șase salarii de bază minime brute pe țară pentru un singur salariat, în decursul unui an fiscal.

Utilizează facilitatea profitului reinvestit dacă achiziționezi calculatoare sau soft

Dacă achiziționezi calculatoare, soft sau diverse echipamente și instalații industriale, e bine să utilizezi facilitatea profitului reinvestit. Astfel vei beneficia de o facilitate fiscală de până la 16% din valoarea bunului respectiv. Cu alte cuvinte, astfel vei avea un beneficiu de până la 16% din valoarea lui. Compania ta ar trebui să repartizeze în rezerve valoarea profitului scutit de impozit, având grijă să păstreze bunul cumpărat cel puțin jumătate din durata de utilizare economică. De asemenea, dacă firma deține echipamente sau instalații industriale ai mai putea folosi amortizarea accelerată, care îți dă posibilitatea să amortizezi în primul an până la 50% din valoarea bunurilor. Înregistrarea amortizării accelerate va duce la scăderea impozitului pe profit.

Amortizarea fiscală pentru active

În cazul amortizării fiscale pentru active e bine să alegi ca perioadă de amortizare valoarea minimă stabilită în catalog. Astfel vei putea plăti un impozit pe profit mult mai mic. Legea spune că firmele pot să folosească două metode de amortizare: o amortizare fiscală folosită la calculul impozitului pe profit (stabilită prin lege) și o amortizare contabilă (stabilită de managementul companiei). Dacă alegi perioada minimă de amortizare pentru compania ta, vei avea cheltuieli lunare mai mici cu amortizarea, ceea ce va duce la un profit mai mic și, implicit, la un impozit pe profit mai mic.

Optează pentru plata anticipată a profitului și sponsorizări

Dacă businessul tău e pe un trend de creștere, atunci poți opta pentru plata anticipată a impozitului pe profit. În acest fel, te asiguri că firma va plăti în timpul anului un impozit pe profit mai mic, diferența de bani putând susține dezvoltarea companiei. De asemenea, ai mai putea opta pentru sponsorizări. Acestea se scad din impozitul pe profit dacă valoarea nu depășește cumulativ 0,5% din cifra de afaceri și 20% din impozitul pe profit datorat.

Foto: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
4 oct.
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
4 oct.
Ian, reținut după gestul făcut pe scenă la Arenele Romane. Trapperul, anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri
MONDEN
Irina Fodor și Mona Segall
Exclusiv
4 oct.
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
Richard Abou Zaki
4 oct.
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia, alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
POLITIC
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
4 oct.
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
George Simion și Petrișor Peiu FOTo Eli Driu
4 oct.
Nicușor Dan, ironizat de AUR, înaintea negocierilor pentru noul premier. Ce cântec al lui Mihai Constantinescu i-a fost dedicat
Ultimele știri
4 oct.
CE Oltenia a scos la vânzare energie cu livrare în 2027, dar n-a venit nimeni să cumpere
4 oct.
Un angajat dintr-un laborator de cercetare a ciumei din Rusia a murit din cauza unei infecții misterioase
4 oct.
Bătaie ca-n filme între părinți, la un meci de fete de 13-14 ani, la Timișoara: „Rușine. Auziți disperarea lor când își văd părinții în halul ăla!”
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
TRENDING
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
4 oct.
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
4 oct.
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
4 oct.
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
4 oct.
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Horoscop
4 oct.
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
O chelneriță îmbrăcată în costum tradițional bavarez, ținând și transportând mai multe halbe de bere într-un cort de la Oktoberfest din München, Germania
4 oct.
Povestea din spatele Oktoberfest. Cum a transformat o nuntă regală din 1810 Munchenul în capitala mondială a berii
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Protestatarii au aprins lumânări cu inițialele jurnalistului Cristian Tudor Popescu (CTP) și i-au cântat „Veșnica pomenire”, un gest care a stârnit un val de critici vehemente în spațiul public.
4 oct.
CTP, reacție ironică după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări: „Se pare că am murit”
octombrie însorit
4 oct.
Temperaturi de -5 grade Celsius la munte, dimineața și peste 27 grade Celsius, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-11 octombrie 2026
O femeie aflată în mijlocul protestatarilor își ridică palma acoperită cu vopsea roșie și ține o pancartă cu imaginile unui cățel și ale unei pisici alături de mesaje de protecție a animalelor.
4 oct.
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
România își menține poziția de lider european în producția de nuci, cu o estimare de 59.000 de tone pentru anul 2026.
4 oct.
Fructul cu care România hrănește întreaga Europă. Producem aproape 60.000 de tone, deși e un an mai slab decât 2025
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale