Problema securităţii aeroportuare şi a zborurilor civile de pe teritoriul Romaniei a revenit în actualitate. Libertatea vă prezintă modul în care “antiteroriştii” SRI veghează pentru ca oamenii care folosesc aeroporturile româneşti să fie în siguranţă deplină.

4357-239541-3.jpg“Cartierul general” al Brigăzii “Antitero” se află la Aeroportul Otopeni. De aici se coordonează toate operaţiunile de pe teritoriul naţional, cele de prevenire a actelor teroriste şi cele de intervenţie în cazul incidentelor de orice fel în domeniul securităţii aviaţiei civile. Numai la Otopeni, Serviciul Român de Informaţii (SRI) are aproape 500 de cadre. De-a lungul ultimilor ani, mulţi pasageri au încercat să urce în avion cu arme, cuţite, bricege sau cu alte obiecte periculoase, dar au fost opriţi la controlul de securitate şi predaţi Poliţiei.

Cei de la SRI au găsit zeci de pistoale ascunse printre haine, în bagajele de cală sau în cele de mână, arme demontate sau disimulate în diferite obiecte uzuale, arme albe băgate în încălţări. Cel mai interesant caz din ultima vreme este cel al unui cetăţean slovac, care a încercat să iasă din România cu o armă sub formă de stilou şi cu gloanţele aferente, un “gadget” mortal din panoplia lui James Bond. “Nu era terorist, ci făcea parte dintr-o reţea de crimă organizată. L-am predat Poliţiei de Frontieră”, a spus pentru Libertatea, sub acoperirea anonimatului, unui dintre responsabilii Brigăzii. Aşadar, era vorba, probabil, un asasin plătit. Operatorul care a realizat captura a fost recompensat de SRI pentru vigilenţa sa deosebită.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

4357-239512-anti.jpg

Colecţie de arme capturate pe Otopeni

Nu e însă singura armă de acest fel descoperită la Otopeni. Un alt control a scos la iveală o jumătate de “pix cu glonţ” asupra unui individ. Cealaltă jumătate urma să fie introdusă în ţară, pesemne, de o altă persoană. Există însă şi cazuri, rare, ce-i drept, în care cetăţenii sunt puşi fără voia lor în situaţia de a introduce arme la bordul avioanelor. Cei de la SRI ilustrează această teorie cu exemplul unui om care voia să treacă frontiera şi în ale cărui bagaje a fost pus, fără ştirea lui, un pistol. Arma urma să fie recuperată, la destinaţie, de cel care a plasat- o. SRI i-a zădărnicit planul.

4357-239515-nuscapa.jpgSRI nu scapă nimic din ochi

La sediul de la Otopeni al Brigăzii Antiteroriste există un centru de monitorizare video a tuturor “mişcărilor” din aeroport. Aici se centralizează imaginile obţinute de câteva zeci de camere video, amplasate peste tot, de la posturile de control şi pista de decolare-aterizare până la zonele de aşteptare sau parcarea exterioară. Câţiva ofiţeri ai SRI stau în permanenţă cu privirea aţintită pe monitoare, raportând imediat orice activitate suspectă surprinsă de camere.

Exerciţii de protecţie cu israelienii de la EL-AL

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

4357-239519-stilou.jpg4357-239525-2.jpgUltimul exerciţiu de protecţie antiteroristă al Serviciului Român de Informaţii, de la care Libertatea vă prezintă fotografii în exclusivitate, a avut loc în cadrul unui parteneriat cu liniile aeriene israeliene “EL-AL”, la solicitarea acestei companii.

Acţiunea a avut loc noaptea şi a fost deosebit de spectaculoasă, incluzând “anihilarea” unor terorişti pe motociclete, care “pătrunseseră” în forţă în incinta aeroportului pentru a ajunge la un avion.

4357-239524-untitled1.jpg

«Curăţirea minţii» ajută vigilenţa

Operatorii SRI de pe Otopeni sunt antrenaţi în centrul propriu, aflat sub autorizarea Ministerului Transporturilor. Oamenii care îi verifică pe cei care călătoresc cu avionul sunt reexaminaţi draconic o dată la 3 ani. Dacă nu trec testul, nu mai lucrează la “Antitero”. În-tr-o tură de serviciu, un operator stă la monitorul aparatului de radioscopie maximum 20-25 de minute, apoi trece într-un alt post, tot la control, revenind după o perioadă la “display”. În limbajul celor de la “Antitero”, procedura se numeşte “curăţirea minţii”. “Prin această «rotire», atenţia nu este alterată şi se evită ca asupra psihicului operatorului să acţioneze timp îndelungat factori perturbatori”, ne-a explicat un lucrător SRI. 

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

4357-239529-1.jpg 4357-239530-2.jpg 4357-239531-3.jpg

Lista «interzişilor»

 Capturile realizate de SRI conduc şi la întocmirea de către companiile aviatice a unei veritabile “liste negre”, a celor care nu mai au voie să se urce într-un avion. Bunăoară, anul trecut, un neamţ de origine română a încercat să treacă frontiera cu un briceag ascuns în bocanc. A ajuns pe “lista neagră”, deoarece s-a considerat că ascuzând briceagul a vrut să înşele vigilenţa celor din Brigada Antiteroristă. Cei care au doar din neştiinţă astfel de obiecte asupra lor sunt “iertaţi”, dar ar- mele albe sunt, fireşte, confiscate.

4357-239532-untitled2.jpg

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI