Localnicii din Nana care încă se mai încăpățănează să se bucure de roadele propriului pământ par să fie sabotați de autoritățile locale prin diferite tertipuri hârțogărești. Cei mai bătrâni care au trăit destul cât să prindă poate și cel de-al Doilea Război Mondial sunt acum târâți prin tribunale sau pe la DNA pentru a clarifica marile încurcături cu terenuri de la Nana.
Băsescu „sfințește” locul
Potrivit localnicilor, fostul președinte al României a cumpărat cel mai roditor teren din Nana, dar acesta nu a știut pentru nici o secundă cum s-au desfășurat la nivel local mișcările de terenuri. Astfel că, terenul dinspre Fundulea a fost fermă de stat, spun localnicii, iar autoritățile locale au comasat tot terenul și l-au vândut.
„Nimeni nu știe cum au făcut actele pentru a vinde acele pământuri. La mine am vândut niște pământ să iau casă la copii și nu am putut face actele pentru că erau actele pe numele tatălui meu. Și nu reușesc. Acum de când au vândut acele 300-400 de hectare se judecă pe la Călărași”, ne-a declarat Gheorghe Obedeanu.
Marcel nu știe cine-i Băsescu și nici nu-i pasă
Venit de la o „sesiune de coasă”, cu căruța plină de iarbă, nea Gheorghe ne povestește din vârful atelajului rural despre pățaniile pe care le-a avut cu autoritățile locale. Încă mai are puterea să râdă despre toate problemele pe care cei din comună i le-au făcut și nu se încruntă decât atunci când trebuie să-l strunească pe Marcel, calul lui neastâmpărat care parcă pe căldurile de peste 30 de grade a mâncat jăratic.
Pe Marcel în doare-n ham de cine cui i-a luat pământul. El știe că a tras toată ziua la căruță, și pentru asta așteaptă să ajungă în grajd unde o să molfăie o porție de fân proaspăt cosit și să se adape dintr-o baniță de apă rece scoasă din fântână.
Citește și: Cel mai sexy detectiv privat din Marea Britanie. Cum arată femeia care prinde bărbații care își înșală soțiile
Băsescu nu-i de vină, dă-l dracu!
Nea Obedeanu ne spune că terenul vândut lui Traian Băsescu este de fapt al oamenilor, în nici un caz al autorităților locale.
Cu toate acestea, deși locuitorii se așteptau la un trai mai bun, la niște pensii crescute, la un preț mai mare pe teren, nimic din cele sperate nu s-au întâmplat, ba din contră, totul a mers din rău în mai rău.
Pe de altă parte, Marin Laibăr un octogenar deja cunoscut situației „Băsescu-Nana”, nu-l vede vinovat pe fostul șef de stat. Acesta a fost singurul om care a ținut, în 2014 să nu își vândă terenul familiei Băsescu. Și-a lucrat singur terenul și chiar a și profitat de pe urma faptului că pogoanele lui erau înconjurate de ale familiei prezindențiale pentru că atunci când se făceau tratamentele la cultură, ajungeau și la el în recoltă.
„Ce avem noi domle cu Băsescu? Băsescu nu a furat pământul, ci l-a cumpărat. Îl dau dracu, n-am nimic cu el. Hoții aștia de aici, care se judecă de vreo trei ani aștia sunt de vină. Au luat de la izlazul comunal, mie au să-mi mai dea două hectare de teren și nu vor să mi-l mai dea, că cică n-are, că l-a vândut ei”, ne-a declarat Marin Laibăr.
Autoritățile locale „și-au însușit” terenurile morților
El acum a ajuns să se judece cu autoritățile locale pentru că socrul său a luptat pe front în al Doilea Război Mondial și a primit un hectar de pământ. „Mă judec acum cu ei, că socrul meu a murit pe front că a fost lege să se dea câte un hectar. M-au sucit vreo doi ani de zile pe aici și acum i-am dat în judecată”, ne-a mai spus Laibăr Marin.
La fel, mai are teren cumpărat din 1946-1947, iar acum autoritățile locale nu mai vor să îi dea pământul pe motiv că nu a făcut cerere la timp, și acum nu mai au de unde să-l dea. Localnicii îi acuză pe cei din primărie că fiecare „și-a tras partea lui de pământ”.
Nimeni nu fură de la președinte, dar de la foștii lui umili „supuși”, da
Și pentru că terenurile de aici cele care nu au fost arendate, aparțin bătrânilor acestea sunt ținta perfectă pentru cei care fură din recoltă. Bătrânii nu pot sta tot timpul cu ochii pe câmp, din moment ce trebuie să aibă grijă de orătăniile din ogradă. Mai mult, acum aria de furt a hoților din regiune s-a micșorat destul de mult din moment ce terenul privatizat în masă este și păzit.
„Nu fură nimeni de la Băsescu că aștia are paznici. Tot de la pogonarii aștia fură. Când le-am spus că ne fură recolta, ne-au spus să mergem să ne păzim pământul. Pe ei nu-i interesează decât pământul lor”, ne-a spus nea Marin.
Bătrânul spune că era bun un Vlad Țepeș, și chiar să fi venit mai demult pentru că acum s-au adunat prea mulți. E prea multă muncă pentru un domnitor care vrea să pună țara la punct.
Istoria „moșiei” de la Nana
În urmă cu 4 ani, familia Băsescu a cumpărat 290 de hectare de teren în comuna Nana, iar de atunci, scandalurile s-au ținut în lanț. Fie că a fost vorba de localnici și retrocedări, fie că a fost vorba de autoritățile locale, acest pământ a adus mai mult necaz decât bucurii. De atunci, Ioana Băsescu, fiica cea mare a lui Traian Băsescu, a fost trecută proprietară, iar administrator, chiar fostul președinte. În 2016, când acesta a ajuns senator, nu a mai trecut în declarația de interese că administrează aceste terenuri, fiica sa rămânând în continuare proprietarul pământurilor.
Citește și: Profilul psihologic al ucigaşului poliţistului Sorin Vezeteu şi psihologia percepţiei publice a statutului de poliţist în România
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!