Experiment Libertatea. Cum sunt preţurile la alimente în Bulgaria faţă de România, în pieţe şi la hipermarket. Marile surprize de la raft

 3 comentarii
imagini 1 dintr-o piata din Varna - Bugaria
Exclusiv

Reporterii Libertatea au mers în Bulgaria şi au verificat prețurile dintr-o piață din Varna, dintr-un hipermarket care e și în România, dar şi de la furnizorii de carburanţi care au benzinării şi la noi. Trăgând linie, capra vecinului pare că se simte mult mai rău decât a noastră. Căci faţă de valul scumpirilor din România, cauzate de creşterea TVA şi de eliminarea plafonării preţului la energie, ce se întâmplă în Bulgaria seamănă cu un tsunami.

Oricât ne-ar fi de rău, tot ne merge mai bine decât bulgarilor, măcar în statistici

Pe vremuri, românii aflaţi aproape de graniţa de sud mergeau să-şi facă aprovizionarea în Bulgaria, atraşi de preţurile mici practicate acolo. Acest mit s-a stins însă treptat, iar în vara lui 2022, când Libertatea a realizat un experiment similar celui de acum, alimentele costau aproape la fel în România şi în Bulgaria. 

Acum, lucrurile s-au schimbat, căci între timp, preţurile la alimentele de bază au crescut în ţara vecină, într-un ritm mai accelerat decât la noi.

Numai în ultimul an, preţurile la produsele alimentare s-au majorat în Bulgaria cu aproape 20%, se arată într-un raport de luna trecută al Confederației Sindicatelor Independente din Bulgaria (CITUB), preluat de novinite.com. Potrivit datelor furnizate de CITUB, preţurile din Bulgaria la făină, orez, lapte proaspăt și ulei de floarea-soarelui sunt cele mai mari din UE, iar la brânză și ouă sunt mai mari decât media din UE.

Şi asta în condiţiile în care Bulgaria continuă să aibă cel mai redus salariu minim pe economie din Uniunea Europeanã. În România, de pildă, salariul minim net este de 2.574 de lei, adică 507 euro, în vreme ce în Bulgaria e de 835 de leva, adică 427 de euro.

CITUB a calculat de câte ori ar putea cumpăra o persoană plătită cu salariul minim un coș minim cu bunuri de larg consum, necesare unui trai decent, în diferite țări ale UE. Iar rezultatele ar putea să ne surprindă: în Bulgaria, de numai 9,7 ori, comparativ cu de 17 ori în România, de 17,7 ori în Croația, de 21,2 ori în Spania, de 26,6 ori în Franța, de 31,3 ori în Germania și de 33,7 ori în Olanda.

În piaţa din Varna, şi castraveţii sunt mai scumpi decât la Bucureşti

Pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate, am mers în două pieţe de cartier din două mari oraşe din Bulgaria şi România, la un interval de trei zile, după data de 1 august, când la noi TVA a fost majorată la 21%, iar preţurile au crescut.

În Varna, la fel ca şi-n Bucureşti, piaţa în care vin producătorii locali e un spectacol de culori şi de arome. Miroase a pepene galben, a caise şi a ierburi uscate. Ca şi la noi, localnicii fac mai întâi rondul tarabelor, compară preţurile şi abia apoi îndrăznesc să cumpere ceva. 

În urmă cu trei ani, în vara lui 2022, preţurile din pieţe erau aproape identice în Bulgaria şi-n  România: 

● cartofi: 1,2 - 1,6 leva/3 - 4 lei (la cursul valutar de atunci - n.r.) - Bulgaria v. 3 - 4 lei → România

● ceapă: 1,5 leva/3,5 lei → Bulgaria v. 3 - 4 lei → România

● roșii: 4,3 - 5,8 leva/11 - 14,5 lei → Bulgaria v. 15 lei → România

● castraveți: 2,4 leva/6 lei → Bulgaria v. 15 lei → România

● mere: 2,4 leva/6 lei → Bulgaria v. 5 - 6 lei → România

● fasole boabe: 4 leva/10 lei → Bulgaria v. 16 lei → România

Acum, bulgarii ne-au întrecut la preţuri, inclusiv la castraveţii pentru care sunt renumiţi. Faţă de vara lui 2022, ei costă acum cu 66% mai mult; iar preţul la cartofi şi la ceapă s-a dublat în pieţele din ţara vecină.

Doar pepenii verzi şi ardeii capia costă aproape la fel, iar fasolea boabe, cunoscută drept „mâncarea săracului”, poate fi găsită în Bulgaria şi la un preţ mai mic decât în România.

[libvideo id="5412380"]

În hipermarket, vecinii au preţuri mai mari la produsele care se vând şi la noi

Şi în Bulgaria, ca şi la noi, nu toată lumea merge la piaţă ca să cumpere legume şi fructe, iar mulţi preferă hipermarketurile, unde preţurile sunt mai mici. Ca să comparăm cât plătesc românii şi cât bulgarii, am ales un retailer care are hipermarketuri în ambele ţări şi practică aceleaşi preţuri în toată reţeaua de magazine din ţara respectivă.

În Bulgaria, am mers într-un hipermarket de lângă Varna, iar în România, într-unul aflat la marginea Bucureştiului. Am verificat preţurile în acelaşi interval, după data de 1 august, când TVA de la noi a fost majorată la 21%, iar preţurile au crescut.

Am ales produsele de bază şi am căutat mărcile identice comercializate în ambele ţări, iar unde nu am găsit, am comparat cele mai ieftine produse din categoria respectivă. Iată ce am descoperit:

La hipermarket, toate preţurile din Bulgaria sunt cu mult peste cele din România. O pungă identică de zahăr, la un kilogram, costă 3,85 de lei la noi, şi 5,16 lei la vecini, iar făina de acelaşi tip şi gramaj are acolo preţul cu 50% mai mare.

[libvideo id="5412397"]

În Bulgaria, TVA, inclusiv la produsele alimentare, e de 20%, în timp ce în România el a crescut, din 1 august, de la 19% la 21%.

Benzina, motorina şi ţigările, mai ieftine în Bulgaria decât în România

Şi totuşi, în ciuda preţurilor care au explodat la alimente, Bulgaria încă rezistă pe baricade la capitolul combustibili şi tutun, unde costurile au fost mereu mai mici decât la noi.

Acum trei ani, preţurile la pompă în Bulgaria erau cu 20-50 de bani/litru mai mici decât cele din România. În prezent, diferenţa a crescut simţitor, iar un litru de combustibil costă la noi şi cu 1,5 lei mai mult decât în Bulgaria.

[libvideo id="5412414"]

Iată care este situaţia la staţiile Rompetrol din cele două ţări vecine:

Şi în benzinăriile Lukoil există diferenţe de preţ între Bulgaria şi România:

La benzinăriile OMV din cele două ţări sunt afişate următoarele preţuri la pompă:

Mult mai redus decât cel din România a rămas şi preţul la tutun. La aceeaşi marcă de ţigări, un pachet care la noi a ajuns să coste 31 de lei poate fi cumpărat în Bulgaria cu numai 7 leva, adică 18,14 lei.

Acum trei ani, acelaşi pachet de țigări costa în România 23 de lei, iar în ţara vecină 13,1 lei.

Ce măsuri a luat recent Parlamentul bulgar pentru a opri creşterea preţurilor

În ţara vecină, problema preţurilor crescute la alimente e una reală, şi mulţi bulgari se tem că de la 1 ianuarie 2026, când vor trece la moneda euro, costurile vor fi şi mai ridicate. În prezent, pe etichetele din magazine, preţurile sunt afişate atât în leva, cât şi în euro, dar nu se poate plăti decât în moneda bulgărească.

Jurnaliştii din ţara vecină se întreabă dacă nu cumva introducerea acestor etichete duale a încurajat specula. „Cea mai mare îngrijorare a noastră este posibilitatea rotunjirii neloiale a prețurilor în favoarea comerciantului, ceea ce în practică reprezintă o creștere ascunsă a prețurilor”, a explicat președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din Bulgaria, Peio Majorski, pentru focus-news.net.

În iunie, după controale efectuate în 150 de hipermarketuri și magazine locale din peste 30 de orașe din Bulgaria, fiscul de la ei a raportat o creștere a prețurilor la alimentele și la produsele de bază cuprinsă între 5% şi 40%, scriu jurnaliştii de la nova.bg.

Prin urmare, luna trecută, Parlamentul de la Sofia a modificat Legea privind introducerea monedei euro în Bulgaria şi, începând din data de 8 august, guvernul poate să adopte măsuri temporare, în cazul creșterii semnificative a prețurilor la bunuri și servicii esențiale.

ANAF și Comisia pentru Protecția Consumatorilor din Bulgaria au primit competenţe sporite, iar comercianții care majorează preţurile vor fi obligați să le prezinte autorităților de control documente din care să rezulte că au făcut acele modificări în baza unor factori economici obiectivi. 

Cei care nu vor putea justifica creșterea prețurilor vor fi sancționați. Amenzile pentru micii comercianţi sunt cuprinse între 5.000 și 100.000 de leva, iar în cazul unei încălcări repetate - de la 10.000 la 200.000 de leva. Pentru marii comercianți, cu o cifră de afaceri anuală de peste 50 de milioane de leva, sancțiunea poate fi un procent din cifra de afaceri - 0,5% pentru prima abatere și 1% pentru recidivă (dar nu mai mult de un milion de leva).

Iar marii retaileri sunt supuşi unor reglementări și cerințe suplimentare. Căci toţi comercianţii cu o cifră de afaceri anuală de peste 10 milioane de leva vor fi obligaţi ca în fiecare zi, până la ora 7.00, să publice pe site-urile lor listele de prețuri. Ele trebuie să conțină informații detaliate: denumirea produsului, marca, cantitatea netă, prețul de vânzare, categoria, date despre reduceri, termenele promoțiilor, prețul de referință înainte de reducere, precum și diferența procentuală, potrivit jurnaliştilor de la tribune.bg.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    mae77 13.08.2025, 12:04

    De la1ianuarie,salariul minim in Bulgaria va fi de1212leva,care inseaamna620euro.

  • Avatar comentarii

    covrig 13.08.2025, 12:35

    Dar cât plătește un salariat din salariu? Cu cât rămâi net in Bulgaria și cu cât rămâi net in Romania? Care sunt taxele și impozitele locale? Cât este asigurarea in Bulgaria și cât este in Romania? Ce TVA au ei și ce TVA avem noi? Ce preț au la servicii? Să vedem care este puterea lor și a noastră de cumpărare.

  • Avatar comentarii

    Bibistrocel 13.08.2025, 15:18

    minciuni..daca intrati pe oferta acelui magazin; o sa vedeti ca preturile sunt mai mici in bulgaria

ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!