Expoziție controversată, cu penisuri, cruci și cranii la un festival din Timișoara/ FOTO

Comentează
Autorii sunt cei de la Baraka, un grup de mai mulți artiști vizuali care au reușit până acum să șocheze publicul prin fiecare lucrare expusă.

Scandal în jurul unei expoziții controversate cu penisuri, cruci și cranii, care a fost montată în cadrul unui festival din Timișoara. Autorii sunt cei de la Baraka, un grup de mai mulți artiști vizuali care au reușit până acum să șocheze publicul prin fiecare lucrare expusă. Au reușit să facă asta și la Revolution Festival, care a început joi seară la Muzeul Satului Bănățean din oraș și se încheie duminică dimineața.

Penisurile, crucile și craniile celor de la Baraka au șocat publicul de la Festivalul Revolution din Timișoara. Ei au primit un spațiu la Muzeul Satului Bănățean și au început cam târziu să-și monteze instalația. Ar fi trebuit să pună afișe că expoziția este interzisă publicului sub 18 ani, dar acestea au fost de negăsit, iar părinții care s-au dus cu copiii acolo au fost revoltați. S-a discutat chiar și în Consiliul Județean, una dintre instituțiile care a finanțat festivalul.

„Eu am cerut celor de la Revolution, pentru că acel spațiu a fost de comun acord la dispoziția lor pentru festival, să demonteze. Nu am absolut nimic cu artiștii contemporani, dar nu mi s-a părut potrivit ca într-un cadru în care sunt foarte mulți copii să ne trezim că vin și privesc penisuri. Noi am dat o anumită sumă de bani să aducă spectacol artistic, formații, șamd. Am primit foarte multe sesizări de la părinți”, ne-a declarat Adrian Negoiță, consilier al președintelui Consiliului Județean Timiș.

Cei de la Baraka spun însă că publicul le-a devorat expoziția și dau vina tot pe public pentru cele întâmplate.

„Era de așteptat ce s-a întâmplat. Noi, ca Baraka, am mai trecut prin treaba asta și anul trecut cu sicriul de la ANAF, care a rezistat două zile, acum a rezistat două ore. Urmează să vedem ce este de făcut, dacă trebuie totul strâns, am strâns o parte din instalație. Instalația era acoperită dintr-o platformă acoperită cu «dildo-uri», plantate ca niște ciupercuțe, era cumva simulat contextul de cimitir, în care central domina un personaj cu o mască de gaze, un hibrid ca la Baraka. Lucrurile erau foarte profunde, de fapt, era vorba de sexualitatea care ne înconjoară. Oriunde ne orientăm privirea suntem sufocați sexual, lumea încearcă să descopere tot mai mult tot felul de părți ale corpului”, ne-a explicat Mihai Toth, din partea grupului artistic Baraka.

Artistul timișorean nu știe ce s-a întâmplat cu afișele care să interzică accesul persoanelor sub 18 ani în zona expoziției. El spune că nu s-a îngrijit ca acestea să fie puse, dar își amintește că unul dintre organizatori ar fi pus un afiș 18+, dar că a fost rupt de... public.

„Problema a fost că publicul era foarte numeros și, din păcate, curiozitatea i-a îndemnat să tragă jos cum am reușit noi să acoperim. Au dat jos și ne-a fost greu să menținem toată instalația cenzurată. Instalația a fost devorată de mulțime, a fost peste putința noastră, urmează să vedem dacă rămânem sau nu. În principiu, a fost un afiș, dar cineva l-a dat jos. Noi eram în spate și încă mai lucram la lumini, nu am văzut exact ce s-a întâmplat, eu știu că s-a pus”, a mai spus Mihai Toth.

În a doua zi de festival, vineri, artiștii au demontat penisurile care răsăreau ca ciupercile din pământ.

Revolution Festival are loc între 31 mai și 2 iunie la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, pe scenă urcând Gogol Bordello, Dub FX, Wilkinson, Mortiis, 1000mods, Nicole Moudaber, Raresh, Barac b2b Gescu și peste 200 de artiști în 10 zone de festival.

Baraka este un grup de artiști vizuali masteranzi ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Cei patru artiști sunt Paul Feier, Adrian Popa, David Iancu și Mihai Toth. Grupul a participat la expoziții și evenimente culturale locale și internaționale, rezidențe și tabere artistice în străinătate (Ungaria, Serbia, Argentina), și au dobândit, deja, premii importante din partea Uniunii Artiștilor Plastici.

Cu un an în urmă, grupul artistic șocase Timișoara cu o operă de artă „altfel”, un sicriu în care era un „mort” cu penisul în erecție, amplasat lângă cel mai mare centru bussines din oraș.

Citește și: Mădălina Ghenea, despre dragostea de mamă și viața de vedetă. ”Am plătit cu vârf și îndesat prețul celebrității”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
Analiză
12:20
Sute de mii de copii abandonează școala în timp ce analfabetismul funcțional crește alarmant în România - raport
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!