Mergi direct la conținut »
Femeia de 43 de ani care a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Iași era soția unui judecător
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Femeia de 43 de ani care a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Iași era soția unui judecător

Femeia de 43 de ani care a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Iași era soția unui judecător

Femeia de 43 de ani care a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Iași era soția unui judecător de la Curtea de Apel. Magistratul a văzut îngrozit cum femeia se aruncă în gol, dar nu a putut să facă nimic pentru a o opri. Judecătorul a alertat serviciul de urgență, dar victima a murit câteva ore mai târziu, la spital, duminică după amiază.

De Mihai Niculescu,

Polițiștii au deschis un dosar pentru moarte suspectă, dar prima ipoteză luată în calcul este sinuciderea, deși femeia nu a lăsat nici un bilet de adio. Femeia ar fi avut anumite tulburări psihice pentru care făcea tratament medicamentos, arată bzi.ro. Anchetatorii iau în calcul și varianta unor tulburări provocate de problemele de familie Judecătorul care a fost martor la întreaga scenă, nu a putut fi audiat luni, ci abia marți, pentru că era în stare de șoc.

Victima a căzut de la etajul cinci al blocului „Topaz”, din Iași, din zona Gării, pe acoperișul unei săli de jocuri. Imediat, la fața locului au ajuns medicii de la SMURD, care au găsit-o pe femeia în vârsta de 43 de ani inconștienta, în stop cardio-respirator.

Femeia a fost resuscitată la fața locului și imediat a fost transportată la Spitalul „Sfantul Spiridon” în stare critica. După câteva investigații, ea a intrat din nou în stop cardio-respirator. Medicii au reușit sa o resusciteze și de aceasta data, insă la scurt timp femeia a murit.

„În cursul zilei de duminică, la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului «Sfantul Spiridon» din Iași a fost transportată o pacientă în vârstă de 43 de ani, care a suferit o cădere de la etajul 5 al unui imobil din zona Gării. Aceasta a fost transportată la spital de către un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă. Pacienta a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitată de două ori cu succes de către echipă medicală. Aceasta prezenta politraumă, hemoragie subarahnoidiana, fracturi multiple la nivelul coloanei cervicale și la nivelul coloanei dorsale, cu fragmente în canalul medular, șoc spinal, șoc hemoragic, lacerație hepatica, lacerație splenica, hematom subcapsular și fractură stabilă de bazin. Aceasta a fost introdusă la Chirurgie 1, fiind supusă unei intervenții chirurgicale. Din nefericire, pacienta nu a supraviețuit, decedând în blocul operator, în cursul serii de duminică”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași.

Sursa foto: bzi.ro


Ipoteză-șoc în cazul baschetbaliștilor americani înjunghiați la Brăila: „Parcă erau drogați! Oricum, beți erau”


 

Close
Închide
  Close