Potrivit Codului Muncii, concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului. E bine de ştiut însă că legislaţia actuală prevede anumite situaţii în care e interzisă concedierea salariaţilor. Astfel, nu pot fi daţi afară angajaţii pe criterii de sex, orientare sexuală, vârstă, naţionalitate, etnie, religie, opţiune politică, handicap, situaţie familială, apartenenţă ori activitate sindicală sau pentru exercitarea dreptului la grevă şi a drepturilor sindicale. În plus, pe lângă aceste interdicţii cu caracter permanent, articolul 60 din Codul Muncii prevede şi situaţii în care un salariat nu poate fi concediat. Iată care sunt acestea:
– pe durata efectuării concediului de odihnă;
– în timpul incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical;
– pe durata serviciului militar;
– în perioada în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de c o n c e d i e r e . “Nu contează modul în care angajatorul a luat la cunoştinţă de faptul că femeia salariată este gravidă (indiferent că a comunicat gravida acest lucru, a adus un document medical din care reiese starea ei sau pur şi simplu angajatorul a constatat că e însărcinată)”, ne-a spus specialista;
– pe durata concediului de maternitate;
Angajaţii, „protejaţi” şi în vacanţe legale
-în timpul concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
-pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
– în perioada exercitării unei funcţii într-un sindicat, cu excepţia situaţiei în care concedierea e dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri repetate.