Incidentul a avut loc în galeria Orler din Jesolo, aproape de Veneţia, pe 1 septembrie, relatează Corriere della Sera.

Copila, de origine poloneză, a fost atrasă de o pânză albă semnată de Enrico Castellani, evaluată la aproximativ 200.000 de euro. În încercarea de a ajunge la lucrare pentru a desena pe ea, fetiţa a scăpat de sub supravegherea mamei şi s-a urcat pe sculptura din aur, rupând unul dintre picioarele păianjenului.

„Opera «Atena Dorata» înfățișează un păianjen, deoarece acesta este un animal care poate fi interpretat în diverse moduri, în funcție de cultura de referință, de la psihanalitic la mistic-religios. Pentru mine, este un generator de viață, Mama creatoare care determină destinul prin ceea ce se naște din ea”, a precizat Carlo Pecorelli.

Responsabilii galeriei au intervenit imediat pentru a preveni alte pagube, iar opera lui Pecorelli a fost înlocuită temporar şi urmează să fie restaurată pe cheltuiala asigurării. 

 

„Trebuie refăcută, sudată, lustruită şi reîmprospătată cu aurul de 24 de carate. Sunt operaţiuni pe care nu le pot efectua eu, ci trebuie încredinţate unei firme specializate”, a declarat Carlo Pecorelli.

Artistul a subliniat că pagubele ar fi putut fi mult mai mari: „În fond, situaţia ar fi putut fi şi mai gravă, deoarece lângă opera lui Castellani se află o altă operă a lui Alighiero Boetti, a cărei valoare totală se ridică la jumătate de milion de euro”.

Galeria Orler a precizat că va intensifica măsurile de supraveghere şi a ajuns la un acord de despăgubire cu familia copilei. 

„Din păcate, în ciuda tuturor măsurilor de precauţie, astfel de incidente se pot întâmpla”, a mai spus Pecorelli.

„În toate expoziţiile, mici sau mari, şi indiferent de valoarea operei, este necesară o vigilenţă maximă şi sisteme de protecţie adecvate, cum ar fi vitrine şi senzori”, a mai spus artistul.

La un muzeu din Olanda, un copil a distrus un tablou de 50 de milioane de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.