Filmul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Trei zile în care Capitala a fost scena tuturor ororilor din secolul XX: crime, violențe, arestări abuzive, torturi și umilințe

Ce spune rechizitoriul procurorilor

În urma acestor acțiuni, 4 oameni au fost împușcați mortal și alte peste 1.300 de persoane au suferit răni grave în urma bătăilor aplicate cu bestialitate fie de mineri, fie de forțele de ordine.

În realitate, este de presupus că numărul persoanelor care au suferit vătămări fizice sau psihice este mult mai mare, însă mărturiile lor s-au pierdut în 35 de ani în care dosarul Mineriadei a fost „pasat” de la Parchet în instanțe și înapoi.

Libertatea a consultat rechizitoriul din dosarul Mineriadei, pentru a reface pas cu pas evenimentele sângeroase care au avut loc în Capitală în perioada 13-15 iunie 1990.

Noul rechizitoriu, trimis în instanță pe 27 martie 2025, îi are ca inculpați pentru infracțiuni contra umanității pe următorii:

• Ion Iliescu, la data faptelor președinte al României
• Petre Roman, premier
• Gelu Voican Voiculescu, vicepremier
• Virgil Măgureanu, șeful SRI
• Adrian Sârbu, consilier al premierului
• Miron Cozma, lider al minerilor
• gen. (r) Vasile Dobrinoiu, comandant al unității militare de la Băneasa
• col. (r.) Petre Peter, comandant al unității militare de la Măgurele.

Cum au plănuit autoritățile statului masacrul din 13-15 iunie 1990

După ce Ion Iliescu a câștigat zdrobitor alegerile din 18 mai 1990, cu 85,07% în fața lui Radu Câmpeanu de la PNL (10,64%) și Ion Rațiu de la PNȚCD (4,29%), rândurile protestatarilor din centrul Capitalei aveau să se subțieze, iar manifestațiile și-au pierdut din intensitate.

La „Kilometrul zero”, din mii de oameni au mai rămas câteva sute de „golani”, majoritatea în greva foamei, reprezentând „nucleul dur” al fenomenului „Piața Universității”.

Colectivul format în majoritate de tineri, dar și din profesori, artiști, scriitori sau disidenți anticomuniști, se exprima în continuare împotriva lui Ion Iliescu și a reprezentanților Frontului Salvării Naționale (FSN), având în vedere că aceștia erau foști nomenclaturiști ai PCR sau foști angajați ai Securității. De aceea, ei scandau: „Iliescu președinte / Ca să fie ca-nainte!”.

FSN avea în plan încă din luna aprilie 1990 să evacueze în forță spațiul dintre Teatrul Național și Facultatea de Arhitectură, însă acțiunea avea să se contureze abia după ce românii l-au învestit pe Ion Iliescu în funcția de președinte al României.

Cu câteva zile înainte ca protestele să fie înăbușite de mineri și polițiști, la MAI și la SRI au avut loc câteva ședințe în care fuseseră vehiculate o serie de scenarii fanteziste (cum că protestatarii ar avea arme de foc și explozibili), în scopul de a justifica intervenția în forță.

Concluziile acestor ședințe la care au participat inclusiv Mihai Chițac (ministrul de Interne), Virgil Măgureanu (șeful SRI) sau Corneliu Diamandescu (șeful Poliției Capitalei) au fost transmise în sus, pe scară ierarhică, spre cabinetul lui Petre Roman (premier) și, în final, către președintele Ion Iliescu.

Pentru a da o greutate sporită acțiunii de evacuare a Pieței Universității, procurorul general al României, pe atunci Gheorghe Robu, a emis un comunicat în care vorbea despre faptul că protestatarii ar fi infractori și a cerut Guvernului să ia măsuri:

„Se practică specula, prostituția și jocurile de noroc; au loc furturi și acte de violență; se consumă droguri și își găsesc refugiul infractori periculoși”, arăta Parchetul în comunicat.

Asaltul trupelor MAI din zorii zilei de 13 iunie 1990

Dispunerea intervenției în forță de către Iliescu Ion și Roman Petre a avut loc în data de 11 iunie 1990, însă forțele de ordine nu au putut organiza acțiunea în termen util pentru data de 12 iunie, așa cum se dorea, amânând-o cu o zi, arată procurorii militari în rechizitoriu:

• „În dimineața zilei de 13.06.1990, în jurul orelor 4:00, a început acțiunea de degajare efectivă a Pieței Universității. (…) Operațiunea a fost una scurtă, însă extrem de violentă, persoanele găsite în zonă fiind agresate, fie că ripostau sau nu față de atacul forțelor de ordine.
• Mărturia Danielei Brândușa M.: «Ne-am conformat și au început să ne lovească cu bastoanele în toate părțile corpului. Au fost lovituri necontrolate în zona cefei, la spate, la rinichi și în zona genunchilor. Eu am primit la rândul meu patru sau cinci lovituri foarte dureroase în zona spatelui, rinichilor și am avut o vânătaie în partea stângă spate, precum și un cucui la cap în partea stângă spate. (…) În acel moment m-am temut pentru viața mea. Ne-au lovit sălbatic». (…)
• Acţiunea forţelor de poliţie s-a materializat în ridicarea persoanelor care se aflau în piață şi transportarea acestora la unitatea militară de la Măgurele sau la sediul unor unități de poliție.
• În primul rând, a existat o disproporție vădită între numărul forțelor de ordine angrenate, peste 1.500 de persoane, și numărul manifestanților rămași peste noapte în Piață, care se rezuma la maximum 200.
• În al doilea rând, aceste persoane au fost în mod efectiv luate din piaţă şi transportate iniţial la sediul unei secţii de poliţie, apoi la centrul de detenţie ad-hoc organizat la unitatea militară de la Măgurele, fiind prezentate oficial şi public cu apelativul persoane reţinute, deşi nu s-a respectat în cazul niciuneia procedura prevăzută la acel moment pentru dispunerea reţinerii, aceste persoane nefiind, în fapt, reţinute, ci lipsite de libertate în mod nelegal.
• Totodată, pe parcursul zilei de 13 iunie 1990, o serie de persoane au fost luate de forţele de ordine de pe stradă, în special din zona centrală a Capitalei, şi duse la unitatea militară de la Măgurele, unde au fost private de libertate nelegal, de asemenea, de ordinul a câteva ore. Trebuie precizat că aceste persoane nu aveau aparent nicio legătură cu manifestanţii din Piaţa Universităţii”, notează procurorii în rechizitoriul Mineriadei.

Studenții de la Arhitectură, bătuți de muncitorii de la IMGB

Forțele de ordine au acționat și în locuri considerate „cuiburi” ale manifestanților, una dintre aceste locații fiind Institutul de Arhitectură, unde fuseseră create pancarte şi bannere afişate în Piaţa Universității.

• „În jurul orei 5:00, lucrători de poliţie au pătruns în sediul Institutului de Arhitectură, au percheziţionat atelierele, iar persoanele găsite au fost târâte în exteriorul clădirii, unde au fost interogate.
• Atacarea studenţilor aflaţi în interiorul Institutului de Arhitectură, concomitent cu evacuarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, demonstrează că acţiunea de evacuare a reprezentat, în fapt, un atac lansat împotriva opozanţilor persoanelor aflate la conducerea statului.
• Folosirea muncitorilor împotriva altor categorii de populații este o veche practică de sorginte sovietică, ce, cu siguranţă, era cunoscută de persoanele din conducerea statului proaspăt intrat în democrație, dar care făcuseră studii în U.R.S.S., precum Iliescu Ion sau N.S. Dumitru.
• Cel mai comod a fost folosirea în acest scop a muncitorilor de la marile întreprinderi bucureştene, iar muncitorii de la I.M.G.B. reprezentau o alternativă valoroasă pentru conducerea politică.
• În jurul orelor 11:00, coloana de câteva sute de muncitori de la I.M.G.B. a ajuns în zona Pieței Universității și a surprins audiența cu scandarea «I.M.G.B. face ordine!».
• Iniţial, muncitorii au fost aclamaţi de către cei aflaţi în zonă, însă în momentul în care unul dintre studenţi a strigat «Jos comunismul!», aceștia au devenit foarte violenţi, au tăbărât asupra studenţilor care protestau în faţa clădirii, lovindu-i cu pumnii şi picioarele.
• Trebuie precizat că acțiunea muncitorilor de la I.M.G.B. va fi replicată în zilele următoare la scară largă, cu alți actori, respectiv mineri și muncitori din provincie, schema folosită fiind aceeași: «dușmanii poporului» care, prin acțiunile lor nesăbuite, stârnesc furia populației «de bună credință»”, se arată în rechizitoriu.

Devastarea sediilor Poliției Capitalei, SRI și MAI

În orele care au urmat, o mulțime furioasă care aflase despre cele întâmplate în dimineața zilei de 13 iunie 1990 a luat cu asalt sediul Poliției Capitalei, căutându-i pe studenții reținuți:

• „În contextul devastării clădirii Poliției Capitalei au fost incendiate mai multe birouri și, de asemenea, au fost sustrase uniforme de poliție, documente de uz intern și cantități însemnate de armament și muniție.
• După ce au ocupat sediul Poliției Capitalei, unii dintre manifestanți s-au alăturat celor care se aflau în fața sediului Serviciului Român de Informații, încă din jurul orelor 17:00.
• Astfel, câteva zeci de persoane au pătruns prin forță în clădire, au distrus centrala telefonică și au incendiat parterul, fumul degajat cu mare densitate împiedicându-le să înainteze la etajele superioare.
• După ce manifestanții s-au convins că persoanele reținute dimineața nu se află nici în clădirea în care își avea sediul S.R.I., aceștia s-au alăturat celor care erau deja strânși în fața Ministerului de Interne, solicitând eliberarea arestaților și demisia ministrului de Interne.
• Atacul asupra sediului Ministerului de Interne a fost declanșat cu violență în jurul orelor 18:30, manifestanții aruncând inițial cu pietre, ghivece de flori și apoi cu sticle incendiare în geamurile clădirii, folosind și diverse vehicule găsite în zonă pentru a forța intrările”, se arată în rechizitoriu.

Patru persoane, împușcate mortal în seara zilei de 13 iunie 1990

În urma atacurilor asupra sediilor Poliției Capitalei, SRI și MAI, Ion Iliescu a autorizat intervenția Armatei împotriva manifestanților cu 1.769 de militari și 13 TAB-uri, care au folosit armament de război.

• „Ca urmare a executării focurilor de armă din sediul Ministerului de Interne, în condițiile descrise anterior (n.r. – intenția soldaților a fost să tragă focuri de avertizare), au fost ucise două persoane.
• Prima victimă a fost Mocanu Velicu Valentin (25 de ani) care, în jurul orelor 19:15-19:20, în timp ce se afla în zona Ministerului de Interne, mai precis pe carosabilul dintre clădirea ministerului și părculețul din fața acestuia, a fost împușcat mortal, decesul fiind constatat la ora 19:40, la Spitalul de Urgență.
• În jurul orelor 20:00, în zona din fața intrării în Casa de Cultură a Ministerului de Interne a fost împușcată mortal victima Lepădatu Mitriță (25 de ani), care a fost dus pe brațe de manifestanți la salvarea condusă de martorul Cernat Sorin Traian.
• În afară de cele două victime care au fost ucise, în aceleași împrejurări a fost rănită prin împușcare și persoana vătămată Spânu Ion”, se arată în documentul citat.

Alte două persoane, Dragoș Drumea și Gheorghiță Duncă, aveau să fie împușcate mortal pe Calea Victoriei, în noaptea de 13 spre 14 iunie 1990, după ce manifestanții au atacat cu sticle incendiare TAB-urile Armatei, în timp ce militarii au răspuns cu focuri de avertizare. Alte patru persoane au fost rănite de gloanțe.

Cum au ajuns 20.000 de ortaci pe străzile Bucureștiului

Organizarea și deplasarea minerilor la București a fost pusă la cale de la cel mai înalt nivel în stat. Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu și Adrian Sârbu  au luat legătura cu autoritățile locale și cu liderii de sindicat pentru a aduce minerii la București, pe motiv că „are loc o mişcare legionară prin care se intenţionează răsturnarea Guvernului”.

La fel ca în perioada 22-30 decembrie 1989, atunci când au indus „psihoza teroriștilor”, Ion Iliescu și oamenii lui din FSN au recurs la dezinformarea în masă, prin emiterea unor communicate în care făceau apel la populație în vederea „respingerii actelor de violență ale bandelor de huligani”.

Pe data de 14 iunie 1990, zeci de garnituri de tren au sosit în Gara de Nord cu mineri și muncitori din județele Hunedoara, Maramureș, Olt, Dolj, Galați, Buzău sau Argeș.  

• „În dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, începând cu orele 5:00, în Gara de Nord au sosit primele garnituri de tren care au adus în Bucureşti minerii din Valea Jiului. Grupurile de mineri astfel ajunse în Capitală sunt preluate de poliția transporturi și conduse inițial în Piața Victoriei. 
• Liderii minerilor (n.r. – între care și Miron Cozma) sunt primiţi de către inculpații Iliescu Ion, Roman Petre şi Voiculescu Gelu Voican în sediul Guvernului.
• La scurt timp, la ora 6:23, din balconul sediului Guvernului, președintele Iliescu Ion s-a adresat minerilor (…). În mod deliberat minerilor li se prezintă o situație nereală cu privire la situația din Capitală, de natură să îi incite împotriva manifestanților.
• Trebuie precizat că la orele dimineţii, când minerii au fost trimişi de Iliescu Ion în centrul Capitalei, în Piaţa Universităţii şi pe străzile adiacente nu se mai găsea niciun manifestant.
• Printre primele descinderi ale minerilor se numără cele în sediile celor două mari partide de opoziţie: PNȚ-CD și PNL. Atacarea celor două și a altor obiective ale opoziției a demonstrat dorința puterii politice de a elimina orice formă de opoziție și de a se asigura că autoritatea sa nu este contestată.
• Multe dintre victimele acestor atacuri au fost bătute, umilite și supuse unor abuzuri fizice și psihologice. Aceste acte de violență au fost menite să creeze un climat de frică și de control social.
• Declarația martorului Laurențiu B.: «Însoțiți de un reporter și un cameraman TVR, au luat o hârtie pe care era xeroxată o bancnotă de un dolar (alb negru), iar unul dintre mineri a arătat-o spre cameră și a spus că la sediul PNL se falsifică valută, că se multiplică, deși era copiată doar fața»”, se arată în actul de sesizare.

14 iunie 1990: Măcelul comis de mineri pe străzile din București

Pe data de 14 iunie 1990, dimineața, aproximativ 25 de studenţi care se ascundeau în subsolul Universităţii Bucureşti au fost prinși de o parte dintre minerii ajunşi în Piaţa Universităţii, care i-au lovit cu bâte din lemn, furtunuri, lanţuri şi târnăcoape, apoi i-au târât lângă fântâna din faţa Universităţii, unde i-au bătut din nou.

• „Violența maximă de care au fost capabili minerii poate fi identificată relativ la partea civilă Munteanu Marian, privit drept principalul exponent al opoziției, căruia minerii au vrut efectiv să îi taie capul, în plină stradă.
• Această manifestare barbară înadins pusă în practică în public avea semnificația unui puternic semnal dat întregii opoziții, respectiv că se poate oricând proceda la suprimarea fizică a oricărei persoane care avea și manifesta convingeri diferite de cea a persoanelor aflate la conducerea statului.
• În mod cert, tentativa de a-i tăia capul lui Munteanu Marian nu a fost o reacție spontană a unui miner, ci un act deliberat comandat, pentru că au existat astfel de încercări din partea unor mineri și față de alte persoane care semănau și erau confundate cu partea civilă.
• În paralel, minerii îşi preiau în serios sarcina pe care le-o trasase Iliescu Ion. În grupuri, însoțiți de forţe de ordine, în uniforme sau în civil, şi de lideri de sindicat, minerii se deplasează nu doar în obiective precise (instituţii, sedii de asociaţii, de partid, redacţii ale ziarelor), dar atacă, cu o cruzime nemaiîntâlnită, trecători, inclusiv copii și femei însărcinate.
• Noaptea de 14 spre 15 iunie 1990 a fost petrecută, de către minerii aduşi în Bucureşti, la Sala Polivalentă, la Pavilionul Expoziţional din Piaţa Scânteii, precum şi sub cerul liber, pe spaţiul verde din Piaţa Victoriei. Spaţiile de cazare au fost asigurate, prin grija persoanelor cu funcţii de conducere în FSN”, notează procurorii în rechizitoriu.

Victimele minerilor, gazate în unitatea militară de la Băneasa

Majoritatea persoanelor reţinute de mineri pe parcursul zilei de 14 iunie 1990 au fost predate la secţiile de poliţie din raza cărora au fost ridicate, iar de acolo au fost transportate imediat la două unități militare din Băneasa (condusă de gen. Vasile Dobrinoiu) şi Măgurele (condusă de col. Petre Peter).

• „Persoanele vătămate erau obligate să treacă printr-un «culoar al bătăii», respectiv două șiruri de mineri și/sau forțe de ordine înarmați cu obiecte contondente care îi loveau succesiv, până reușeau să se urce în vehicul. Scenariul se repeta și la coborârea în perimetrul celor două unități militare.
• Majoritatea declarațiilor persoanelor vătămate denotă că, fie erau lovite cu bestialitate de persoanele care le escortau spre toalete, fie au auzit de la alte persoane de aceste forme de violență și au renunțat să mai solicite să iasă din garaj spre toaletă, preferând «să facă pe ei».
• În timp ce persoanele lipsite de libertate se aflau în unitatea de la Băneasa, militarii au adus mașini de pompieri pe care le-au parcat astfel încât noxele de eșapament să intre în garajul unde erau ținute.
• «Au încercat să ne gazeze deoarece în garaj erau înghesuite foarte multe persoane, stăteam lipiţi unul de celălalt. Mașinile au rămas pornite şi ambalate aproximativ două ore, timp în care uşile garajului erau parţial închise. La un moment dat, le-am spus celorlalte persoane din garaj să îşi ude hainele de pe ei şi cu acestea să îşi acopere feţele pentru a putea respira cât de cât» – declarație parte civilă Viorel C.
• Aceste acţiuni au continuat până când un cadru militar a venit şi a constatat că persoanele reţinute «nu muriseră încă» şi a dat ordin să se înceteze pentru că acţiunea nu era eficientă.
• Dincolo de afectarea sănătăţii persoanelor supuse la această gazare, nu poate fi neglijată comparaţia pe care victimele au putut-o face în acele momente cu acţiunile similiare la care au fost supuşi deţinuţii din lagărele de concentrare naziste.
• Din declarația părții civile S. George Iulian reiese că nu li se dădea apă, iar militarii care îi păzeau, pentru a-i umili, urinau în borcane şi le dădeau să bea urina. Din acest motiv, el a preferat să îşi bea propria urină.
• Altă latură a tratamentului la care au fost supuse aceste persoane pe parcusul reținerii în garajul Școlii de ofițeri, respectiv simularea unor execuții de către personalul de pază, de natură deopotrivă să terorizeze și să umilească.
• «În garajul în care am fost eu dus, apreciez că se aflau în jur de 200 de persoane, dar în total, în cele 5-6 garaje, se aflau 700-800 de persoane reţinute. După ce am intrat în garaj, am fost puşi să stăm în genunchi, cu faţa spre soldaţi, cu mâinile la ceafă. Apoi, ni s-a spus să ne spunem ultima rugăciune şi, în faţa noastră, soldaţii au încărcat armele şi le-au îndreptat spre noi. Am auzit că soldaţii au primit ordin să încarce armele, dar nu ştiu cine este cel care a dat acest ordin. După ce am stat aproximativ 10 minute cu armele îndreptate spre noi, cel care a dat ordin de încărcare a armelor a revocat ordinul şi a spus: lasă-i că mai avem anchetă cu ei! Atunci, soldaţii au luat armele din faţa noastră şi le-au pus pe umăr, însă au rămas acolo şi ne-au păzit» – declarație parte civilă Marian S”, notează procurorii militari.

Execuții simulate în unitatea militară de la Măgurele

În aceleași condiții au suferit alți aproximativ 1.000 de oameni reținuți și duși la unitatea militară de la Măgurele, condusă de inculpatul col. Petre Peter, unde soldații îi băteau și îi umileau pe cei reținuți:

• „Declarația lui Dan Vasile A.: «Condițiile de la Unitatea Militară din Măgurele erau inumane, degradante, spațiul în care stăteam nu avea paturi întrucât era, de fapt, un garaj auto în care stăteam circa 1000 de persoane. Nu aveam unde să dormim, stăteam unul peste altul, nu aveam unde să ne facem nevoile, iar de frica militarilor, care ne băteau constant, ne făceam nevoile fiziologice unii lângă alții. Nu am primit apă și mâncare și nu am fost lăsat să mă spăl. (…) Am văzut cum militarii îi băteau pe ceilalți deținuți cu patul de armă, cu pumnii, îi umileau în sensul că îi scuipau și urinau pe unii dintre ei».
• Declarația Danielei S: «Când am solicitat să merg la toaletă, eram însoţită de 2-3 militari, care m-au bătut. O dată, un militar mi-a dat cu pumnul în zona tâmplei, pe partea stângă şi mi-a spart ochiul, am avut o rană deschisă. Cu altă ocazie, când am mers la toaletă, un militar care m-a însoţit m-a lovit cu pumnul în piept şi mi-a solicitat să dau tricoul jos ca să îmi vadă sânii. Toaleta era amenajată în spatele garajului. De fiecare dată când mergeam la toaletă, eram lovită cu pumnul de către militari, iar aceştia spuneau „uite-o, mă, pe aia care nu a vrut să îşi dea tricoul jos!”. De fiecare dată îmi continuam drumul şi nu răspundeam la aceste provocări. Ştiu că acelaşi tratament l-au avut şi celelalte femei».
• Persoanele reţinute au fost supuse unui alt tratament, cu puternice implicaţii asupra sănătăţii lor mentale, respectiv s-au simulat, de către forţele de ordine, execuţii în masă în hangarele în care acestea se găseau.
• Condiţiile ce au trebuit să fie suportate de către persoanele vătămate care au fost reţinute la U.M. 0575 Măgurele sunt comparabile cu cele pe care au trebuit să le suporte prizonierii de război din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, de acestea fiind răspunzător, întru totul, comandantul care a permis ca în unitatea pe care o comanda să se întâmple astfel de atrocităţi”, se mai arată în rechizitoriul Mineriadei.

Pe parcursul cercetărilor, mai multe dintre persoanele audiate au declarat că au luat cunoștință de comiterea unor infracțiuni de viol în contextul evenimentelor, fără să poată nominaliza persoana în cauză.

Fiica unui membru din sindicatul pe care îl conducea fusese violată de mineri în data de 14 iunie, aspect care a generat o revoltă a membrilor de sindicat cu privire la prezența minerilor în București. Referitor la privările de libertate la Măgurele și Băneasa, sunt relatate mai multe cazuri de viol consumate sau rămase în faza tentativei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro