Valentin Dragnea este citat în dosarul în care Petre Pitiş, director general al Tel Drum, Nedea Florea, director adjunct, şi Mircea Vişan, angajat al firmei, sunt judecaţi pe fond după ce procurorii DNA i-au deferit justiţiei pentru obţinere pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriu, procurorii DNA reţin că Tel Drum şi reprezentanţii societăţii au obţinut ilegal o rambursare de un milion de euro.

În același dosar au mai fost citați pentru miercuri alți nouă martori.

Procurorii DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a SC Tel Drum SA, persoană juridică, şi a lui Petre Pitiş şi Mircea Vişan, reprezentanţi ai societăţii menţionate, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

Comunicat DNA:

Fostul lider PSD, pus sub acuzare într-o altă cauză în dosarul “Tel Drum”

Liviu Dragnea e pus sub acuzare în dosarul “Tel Drum” într-o cauză distinctă de cea în care sunt vizaţi directorii companiei.

Dragnea e acuzat abuz în serviciu (pedeapsă de 2-7 ani), constituire de grup infracţional organizat (1-5 ani) şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene (2-7 ani), fapte comise pe vremea când era şeful CJ Teleorman (2000-2012), dar acestea sunt pe cale să se prescrie.

Fost șef al IPJ Vaslui, 3 ani de închisoare după ce a cerut subalternilor să scutească de amendă doi pensionari care au traversat neregulamentar
Recomandări
Fost șef al IPJ Vaslui, 3 ani de închisoare după ce a cerut subalternilor să scutească de amendă doi pensionari care au traversat neregulamentar

Pe 27 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Pe 21 august, Curtea de Apel București a respins contestația făcută de fostul lider PSD, iar acesta a rămas în închisoare.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

"Mâncarea e dezgustătoare, oamenii pot să te ucidă, iar femeile sunt ca porțelanul". Țara din Europa care a îngrozit-o pe soția lui Angel Di Maria
GSP.RO
"Mâncarea e dezgustătoare, oamenii pot să te ucidă, iar femeile sunt ca porțelanul". Țara din Europa care a îngrozit-o pe soția lui Angel Di Maria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce avere are Victor Pițurcă, de fapt! Afacerile neașteptate din care a făcut bani
Playtech.ro
Ce avere are Victor Pițurcă, de fapt! Afacerile neașteptate din care a făcut bani
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Viva.ro
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Noile uniforme ale poliţiştilor s-au transformat în cârpe după numai o lună. "Nu mai face şpagatul"
Observatornews.ro
Noile uniforme ale poliţiştilor s-au transformat în cârpe după numai o lună. "Nu mai face şpagatul"
Un bărbat devenit mai bogat după o noapte de beție. După ce și-a găsit telefonul pierdut, a aflat că a câștigat la pariuri online
Știrileprotv.ro
Un bărbat devenit mai bogat după o noapte de beție. După ce și-a găsit telefonul pierdut, a aflat că a câștigat la pariuri online
Cinci zodii care vor avea o lună februarie perfectă. Racii își îndeplinesc o dorință mai veche
FANATIK.RO
Cinci zodii care vor avea o lună februarie perfectă. Racii își îndeplinesc o dorință mai veche
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 31 ianuarie 2023. Gemenii ar fi bine să acorde mai multă atenție mesajelor pe care le adresează celor cu care au avut deja neînțelegeri
HOROSCOP
Horoscop 31 ianuarie 2023. Gemenii ar fi bine să acorde mai multă atenție mesajelor pe care le adresează celor cu care au avut deja neînțelegeri
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află