Desi o buna perioada de timp a tinut prima pagina a jurnalelor din Romania si Italia, peste “cazul Mailat”, sibianul din Avrig suspectat ca, la sfarsitul lunii octombrie 2007, ar fi agresat-o pe sotia unui amiral din Peninsula, s-a asternut tacerea. Mama presupusului infractor, Elena Tinca, e convinsa ca totul a fost o “inscenare”, iar acum se teme pentru viata lui.
Femeia a acceptat sa vorbeasca pentru “Libertatea” despre ceea ce s-a intamplat inainte si dupa arestarea fiului sau, Romulus Mailat (25 de ani). “Cu siguranta ca acel ofiter avea ceva dusmani, doar traia in patria mafiei, iar sotia sa a fost atrasa intr-o cursa.
Nu spun ca fiul meu nu i-ar fi sustras acesteia poseta, insa de crima nici nu poate fi vorba. Imi e greu sa cred ca sotia unei persoane publice nu avea daca nu autoturism propriu, macar un sofer la dispozitie, astfel ca aceasta sa nu fie nevoita sa mearga cu autobuzul sau pe jos prin tabara de refugiati. Sigur a fost atrasa cu un scop acolo, pentru a se razbuna cineva pe ea, folosindu-se de incidentul cu talharia. Imi e teama ca acolo, in puscarie, inainte de proces, fiului meu sa nu-i fie inscenata sinuciderea”, e de parere Elena Tinca.
Totodata, sibianca e foarte suparata ca nimeni nu vrea sa o ajute sa-si vada, in inchisoare, fiul. “Nu l-am mai vazut din momentul in care a fost ridicat de carabinieri. Chiar de Sf. Nicolae am primit singura scrisoare de la el. Imi spunea ca e bine, ca nu a fost batut sau violat. Insa eu stiu, printr-un cod al nostru, ca a fost torturat si violat in celula. Ma mai ruga ca, o data cu raspunsul, sa-i trimit si o fotografie cu toate rudele apropiate, ca poate „nu le va mai vedea niciodata””, mai spune Elena Tinca.
“Este groaznic ce se intampla cu noi. Locuim ca vai de capul nostru, intr-o casa fara utilitati, pentru ca primaria nu vrea sa faca investitii de zeci de mii de lei, pentru a instala apa curenta, gaz sau electricitate pentru cateva familii. De aceea am si plecat sa muncim in Italia, sa putem strange bani pentru toate aceste instalatii si racorduri”, a mai adaugat Elena Tinca. Femeia mai spune ca un fost carabinier, acum avocat, a luat legatura cu sustinatorii legali ai lui Romulus Mailat, pentru a-i asigura apararea.
“Fiul meu a declinat oferta acestui om, poreclit „Diavolul”, intrucat are o reputatie proasta, nu ca profesionist, ci pentru ca ar fi dependent de droguri”, a mentionat sibianca.
Inainte de a incheia discutia cu mama, si-a facut aparitia si sora cea mica a lui Romulus Mailat, Ionela Tinca, in varsta de cinci ani, insotita de tatal sau. S-a luminat la fata cand a dat cu ochii de noi si joviala a intrebat: “L-ai adus pe Romica? Nu poti, nu-i asa? Pentru ca l-au dus carabinierii si l-au bagat in puscarie. I-a luat bani doamnei aleia ca sa-mi cumpere mie o ciocolata. Ii dau inapoi din alocatie, numai sa vina Romica acasa!”, ne-a spus Ionela Tinca, sora cea mica a lui Mailat.