Ministerul Educației trebuie să aibă un optimism moderat când vorbește de redeschiderea școlilor și universităților pe 16 mai și susținerea examenelor naționale în sistem clasic, pentru că informațiile publice despre evoluția cazurilor de coronavirus arată că acesta este acum un scenariu nerealist, spune Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru al Educației.
”Declaraţia ministrului Educaţiei, potrivit căreia examenele naţionale vor avea loc mi se pare un angajament riscant, mai ales că vorbim de peste 330.000 de elevi (clasele a VIII-a şi a XII-a) care ar trebui să parcurgă, timp de mai multe zile, toate probele acestui examen în spaţii închise şi nepregătite pentru măsuri de protecţie împotriva COVID-19”, susține Remus Pricopie.
El recomandă Ministerul Educaţiei să elaboreze şi un plan B, care ar presupune, printre altele:
Fostul ministru al Educației spune că acest plan B trebuie făcut de acum, chiar dacă va rămâne doar un plan pe hârtie dacă datele din 15 mai privind situaţia pandemiei COVID-19 vor arăta atât de bine încât elevii nu vor fi expuşi unor riscuri pentru sănătatea lor şi a familiilor acestora.
”Dar dacă lucrurile nu vor sta aşa, avem nevoie de acest Plan B, care trebuie să fie simplu, clar, bine gândit, asumat din timp de toţi factorii responsabili şi comunicat public într-o manieră coordonată, la nivel guvernamental. În absenţa acestui Plan B, avem confuzie (voci oficiale care spun lucruri diferite) şi există riscul nu numai să greşim, dar chiar să plătim scump aceste greşeli”, a adăugat Pricopie.