Fostul fotbalist are planuri îndrăznețe pentru satul aflat la 15 kilometri depărtare de Sighișoara, în care trăiesc aproximativ 3.000 de oameni.

FOTO | Gabriel Mureșan, fost căpitan la CFR Cluj, a câștigat alegerile și a devenit primar în comuna în care a copilărit
Fostul fotbalist locuiește în comuna Apold de 10 ani

Gabi Mureșan, candidat din partea PNL, a obținut, potrivit primelor ruzultate, o victorie clară. Din aproximativ 1.300 de alegători, aproape 800 au pus ștampila pe numele fostului fotbalist.

Numărătoarea parțială a indicat un procentaj de 63% în dreptul fostului internațional, în timp ce principalul său contracandidat, Ioan Toth (PSD), fostul primar, a strâns 33%.

Așa cum spunea și într-un interviu acordat Libertatea în urmă cu șase săptămâni, fostul fotbalist, de-abia retras din viața sportivă, va avea ca prioritate asflaltarea localității, rezolvarea problemei canalizării, atragerea de fonduri pentru educație, cultură, sport și turism, mai ales că Apold are un potențial de dezvoltare turistică, în proximitatea Sighișoarei, aflate în patrimoniul UNESCO.

Succesul nu l-a găsit euforic pe învingător. La fel ca atunci când era fotbalist.

FOTO | Gabriel Mureșan, fost căpitan la CFR Cluj, a câștigat alegerile și a devenit primar în comuna în care a copilărit
Gabi Mureșan (foto Arhivă personală)

„Am avut privilegiul de a trăi pe teren victorii mari, contra unor adversari excepționali, Manchester United cu Sir Alex Ferguson, AS Roma, Dinamo și FCSB de la noi din România. Da, am învins, gata, îi dăm drumul la muncă, dar greul de-abia acum începe. Nu am făcut niciodată promisiuni pe care nu le pot îndeplini, dar împreună cu echipa mea și cu oamenii din comună putem reuși să schimbăm în bine fața localității. Am învățat că tot ceea ce reușești o faci în echipă”, a mărturisit Mureșan pentru Libertatea.

Colectiv 5 ani. Una dintre legendele televiziunii britanice elogiază investigațiile de presă din România: „Jurnalismul extrem de curajos a expus un adevăr care a schimbat o lume”
Recomandări
Colectiv 5 ani. Una dintre legendele televiziunii britanice elogiază investigațiile de presă din România: „Jurnalismul extrem de curajos a expus un adevăr care a schimbat o lume”

Gabi Mureșan a mai declarat că el este un om împlinit, personal și profesional, dar că vrea să se implice „să schimb în bine și viața celor din Apold”.

Am făcut sport de performanță, iar cariera nu înseamnă doar strălucire și ce se vede la TV, e sacrificiu, muncă, devotament, lovituri, dureri, strictețe, pentru a-ți îndeplini visurile și obiectivele.

Mureșan:
FOTO | Gabriel Mureșan, fost căpitan la CFR Cluj, a câștigat alegerile și a devenit primar în comuna în care a copilărit
Gabriel Mureșan (foto Eduard Apostol)

Primar unde a copilărit

„Așa cum am mai spus, eu sunt un fiu al satului, am copilărit aici, iar în urmă cu zece ani mi-am făcut un cămin și o afacere prosperă, tot aici. Din păcate, lucrurile au stagnat în ultimii 30 de ani în Apold. Suntem în 2020 și nu avem străzi asfaltate, s-au așternut praful și nepăsarea pe domeniul public, nu există canalizare și nu s-au făcut investiții în educație, cultură, sport. E clar că vreau să schimb fața urbei natale și, prin atragerea fondurilor europene și guvernamentale, să punem asfalt, să rezolvăm sistemul de apă și de canalizare pentru toți cetățenii. Se poate! Omul trebuie să fie pe primul loc”, a mai subliniat noul primar.

Citeşte şi:

Ultima noapte de activist, întâia noapte ca primar. Cum a trăit Nicușor Dan lupta și victoria

REPORTAJ VIDEO PSD fără Gabriela Firea. Cum a arătat noaptea alegerilor la PSD, ca un sol al dezbinării care se anunță deja

„A încercat să mă sufoce cu perna, m-a dat de pereți”. Cine este bărbatul celebru acuzat de fosta iubită că a bătut-o crunt
PARTENERI - GSP.RO
„A încercat să mă sufoce cu perna, m-a dat de pereți”. Cine este bărbatul celebru acuzat de fosta iubită că a bătut-o crunt
ȘOC! Cum o UMILEA Ștefan Bănică pe Andreea Marin. Ce pățea biata de ea dacă îndrăznea să îi răspundă
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOC! Cum o UMILEA Ștefan Bănică pe Andreea Marin. Ce pățea biata de ea dacă îndrăznea să îi răspundă
Horoscop 29 octombrie 2020. Peștii sunt preocupați de situația financiară, dar o tratează cu seninătate
HOROSCOP
Horoscop 29 octombrie 2020. Peștii sunt preocupați de situația financiară, dar o tratează cu seninătate
A murit George Mariș, cel mai bun competitor de la Ninja Warrior. Este crunt ce a pățit
Știrileprotv.ro
A murit George Mariș, cel mai bun competitor de la Ninja Warrior. Este crunt ce a pățit
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani