Acasă. ”Totul începe cu poza asta unde o fată mi-a ghicit în cărțile de Tarot. Ceea ce mi-a spus ea, s-a întâmplat…”
S-a născut în București, iar la vârsta de 8 ani a plecat cu familia în Grecia. Era pe vremea lui Ceaușescu, cu puțin timp înainte de revolta muncitorilor din Brașov. ”Grecia este o țară caldă, frumoasă, este ca un paradis”, spune Vlad Andrei Fundăneanu, fotograf, 37 de ani. El spune că ajunsese să vorbească limba greacă fără accent, chiar dacă era într-o școală destinată străinilor, unde se vorbea mai mult engleza. ”Tranziția dintre România și Grecia a fost ușoară,… suntem la fel”, spune Vlad Fundăneanu.
Traseu străbătut în 30 de ani: Romînia – Grecia – SUA – România
A urma mutarea în Texas, într-o lume anglo-saxonă mai rece. ”Nu mi-a plăcut Dallas. Părinții lucrau mult, aveau câte două locuri de muncă, dar m-am obișnuit. Acolo am început să desenez mult, m-am și înscris la o clasă pentru copii talentați”, își amintește Vlad.
A urmat mutarea în Virginia, lângă ocean, apoi la Washington DC – în timpul ultimei clase de liceu – unde s-a simțit bine pentru că erau mulți emigranți. ”În SUA sunt trei categorii de oameni: albi, negri și emigranți”.
A urmat apoi o facultate de belle arte, la design, unde a făcut și fotografie. A doua licență, cea de politică externă, o păstrează pentru caz de forță majoră. Vrea să meargă pe linia fotografiei, se gândește la o specie deosebită a acesteia: fotografiatul mâncării. A avut ocazia să lucreze, în State, la firma Leika, unde a cunoscut fotografi celebri, printre care Ralph Gibson, o legendă mondială în domeniu. ”Am avut ocazia să învăț foarte mult de la acei oameni și vreau să aplic acasă ceea ce am învățat acolo”. ”Acasă” înseamnă România, fără echivoc. S-a mutat definitiv în București, cu cinci luni în urmă, lăsând în SUA o iubire despre își mai aduce acum aminte doar din fotografii.
”M-au ajutat oameni pe care i-am văzut pentru prima oară”
Cum sunt românii din punctul de vedere al unui fotograf venit recent de peste ocean?
”Am reușit deja să fac două expoziții de artă fotografică care au avut mare succes. Vreau să spun că au participat și m-au ajutat oameni pe care i-am văzut pentru prima oară, you know. Este foarte bine, viitorul aici este bun. Ceea ce am observat este că sunt două tipuri de oameni de afaceri, cel puțin în București. Unii sunt deschiși, curajoși, întreprinzători. Ceilalți sunt excesiv de precauți, nu investesc de frică să nu piardă – iar din cauză că le este frică, pierd și mai mult. Când acest fel de a lucra, cu frică, va dispărea, România se va dezvolta foarte mult… Și am mai observat ceva: românii sunt mult mai puțin stresați decât occidentalii. Ceea ce este, iarăși, foarte bine!”
Este conștient că e greu să trăiești din fotografie, oriunde, nu numai în România. Sunt însă unele chichițe ale meseriei pe care le poți utiliza în acest domeniu.
”Cei mai mari fotografi, cei mai cunoscuți, nu fac bani prin vânzarea unei poze,… Ei fac bani prin,… you know, prin discursuri, au workshops, trebuie să știi cum, în calitate de fotograf, să ai un brand personal, tu ești propriul tău business. Te vinzi singur. Dacă vrei să faci un mod de a trăi din chestia asta, este important cum te vinzi, pentru că tu ești ceea ce vinzi. Și poate fi valabil pentru orice meserie…”