Săptămâna trecută, compania SSE Energy Services, deținută de grupul OVO Energy, a recomandat zece „moduri simple și rentabile de a vă încălzi în această iarnă”, potrivit Financial Times, care a publicat prima dată informația.

Îmbrățișarea animalelor de companie, purtarea unui pulover mai gros și a șosetelor de lână, săriturile sau alte exerciții fizice, ștergerea prafului din casă ori consumul de fulgi de ovăz și alte alimente care ridică temperatura corpală se numărau printre recomandările postate de furnizor – și apoi șterse, după ce-au stârnit indignarea consumatorilor.

„Recent, a fost trimis clienților un link către un blog care conține sfaturi privind economisirea energiei. Înțelegem cât de dificilă va fi situația pentru mulți dintre clienții noștri în acest an”, a precizat un purtător de cuvânt al OVO Energy, într-o declarație transmisă marți CNN.

„Lucrăm din greu pentru a găsi soluții reale pe măsură ce ne apropiem de o criză energetică și recunoaștem că recomandările de pe acest blog au fost gândite prost și neinspirat. Ne cerem scuze în mod sincer”, a adăugat purtătorul de cuvânt al companiei.

„Bine, mă bucur că și-au cerut scuze. Nu sunt sigur cine a semnat o campanie de marketing prin care le spunea oamenilor să poarte pulovere și să mănânce fulgi de ovăz, dacă nu își permit să dea drumul la încălzire”, a scris pe Twitter parlamentarul Darren Jones, care prezidează Comisia de Afaceri a Legislativului britanic, după ce compania și-a cerut public scuze.

Halima Begum, șefa principalului think tank pentru egalitate rasială din Marea Britanie, Runnymede Trust, a criticat sfaturile „jignitoare” și „nechibzuite”, în special în ceea ce privește sugestiile privind exercițiile fizice și implicațiile acestora pentru persoanele cu dizabilități.

Begum a arătat că jumătate din cei 7 milioane de oameni care trăiesc în sărăcie în Marea Britanie au dizabilități sau trăiesc într-o familie în care o persoană se deplasează cu ajutorul scaunului cu rotile. „Și ei ar trebui să sară pentru a-și păstra dreptul la căldură?”, a scris Halima Begum pe Twitter.

Recomandările SSE Energy Services au fost trimise în contextul în care unele companii și gospodării britanice și-au văzut facturile la energie crescând în ultimele luni, în timp ce furnizorii se confruntă cu o creștere bruscă a prețurilor gazelor naturale.

Mircea Geoană a anunțat că va ajuta, omenește, familia cumnatului urmărit general Ionuț Costea, condamnat pentru corupție. Cine ajută însă familiile românilor plecați să muncească, nu ca să fugă de închisoare?
Recomandări

Consumatorii britanici vor plăti cu aproximativ 790 de lire sterline (1.075 de dolari) mai mult pentru a-și încălzi și lumina casele în acest an, potrivit Bank of America.

Prețurile angro la gazele europene au crescut și cu 400% față de anul precedent, iar cele la energie electrică, cu 300%, au arătat analiștii băncii săptămâna trecută. Creșterile au fost determinate de vremea rece, de întreruperile centralelor nucleare din Franța și de reducerea fluxului de gaz din Rusia.

Potrivit organizației de caritate National Energy Action, peste 4 milioane de gospodării din Regatul Unit se află la limita sărăciei energetice, o cifră despre care asociația crede că ar putea crește cu două milioane în aprilie, când este de așteptat să crească din nou prețurile la energie.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Andreea Bălan l-a luat la mișto pe George Burcea. Incredibil ce a spus despre rolul care i-a adus celebritatea
Playtech.ro
Andreea Bălan l-a luat la mișto pe George Burcea. Incredibil ce a spus despre rolul care i-a adus celebritatea
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Viva.ro
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
TVMANIA.RO
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
Ce țeapă și-au luat mai multe turiste în vacanță în Italia, după ce și-au rezervat o vilă prin Booking. “Suntem blocate”
FANATIK.RO
Ce țeapă și-au luat mai multe turiste în vacanță în Italia, după ce și-au rezervat o vilă prin Booking. “Suntem blocate”
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Știrileprotv.ro
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Observatornews.ro
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Unica.ro
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Horoscop 28 mai 2023. Berbecii au nevoie de seriozitate, ca să poată fi sinceri cu ei, să poată face pași importanți înainte către rezolvare
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2023. Berbecii au nevoie de seriozitate, ca să poată fi sinceri cu ei, să poată face pași importanți înainte către rezolvare