La cinci ani de la căderea în opoziţie, bilanţul PSD e dezastruos. S-a menţinut inerţial pe la 30%. Dar a ratat ţintă după ţintă. Făcând troc cu voturile sale din Parlament, s-a agăţat, formal sau informal, de partide la putere (PNL, apoi PD-L), spre a-şi păstra clientela lângă Buget. A căzut în propria capcană, încercând demiterea preşedintelui. În 2008, n-a izbutit să profite nici de erodarea la guvernare a PNL şi PD-L, nici de gafele şi excesele lui Băsescu, clacând şi la prezidenţialele din 2009. Primarii şi parlamentarii săi îngroaşă rândurile PD-L. Găştile interne s-au înmulţit.


Tot acest
pasiv e imputat lui Mircea Geoană. Ales preşedinte în 2005 printr-o cacealma trasă lui Iliescu, pălăria i-a căzut pe nas. Poate bine intenţionat, dar oscilând între conservatori şi reformişti, artificial, cu un discurs împleticit şi supus prea mult ciocoilor teritoriali, n-a reuşit să redreseze partidul. Slăbiciunile sale au avut însă şi efectul pozitiv de a fi îngăduit afirmarea unor lideri (Cristian Diaconescu, Victor Ponta, Liviu Dragnea), ori revenirea altora (Adrian Năstase, Miron Mitrea). Prin lovituri scurte, la plex, Iliescu, vindicativ, i-a luat deseori aerul, iar acum Geoană a mai fost împins de vulpoiul Hrebenciuc şi în ridicolul “atacurilor paranormale”.

Cine-i va lua locul? Adrian Năstase? E versat, mulţi îl regretă, dar e încă vulnerabil judiciar. Miron Mitrea? E suspectat că, sub presiunea unor dosare, joacă pe muzică de la Cotroceni. Cristian Diaconescu e o alternativă solidă, e sobru, nevulnerabil, raţional. Pare soluţia optimă. Dar îl vor accepta baronii? Pentru că jocurile se regizează în teritoriu, doar scena-i la Bucureşti. Dacă nu se dezmeticeşte rapid, însă, PSD va rămâne şi în 2012 un partid-ataş.

Urmărește-ne pe Google News