Senatorii și deputații Partidului Poporului Dan Diaconescu au fost luni seara invitații conducerii partidului la un restaurant din Capitală, pentru a petrece împreună sfârșitul sesiunii parlamentare și a încheierii de an.
Atmosfera PP-DD-iștilor a fost încinsă de celebrul taraf de lăutari George Ness, care le-au cântat aleșilor atât cântece de inimă albastră dar și colinde. La un moment dat, atmosfera a fost întreruptă de un telefon misterios primit de senatoarea Steliana Miron care i-a bulversat pe petrecăreți.
„Doamna Miron a fost sunată de către prietenul ei, fostul nostru coleg, Gigi Becali, care este după cum știți închis la Poarta Albă. Auzind probabil muzica, Becali a rugat-o pe colega noastră să îl lase să asculte și el muzica. În acel moment, colega noastră i-a rugat pe lăutari ca toate melodiile să-i fie dedicate lui. Băieții au cântat și colinde dar și cântece de voie bună. A stat la telefon zeci de minute, iar la final colega noastră ne-a spus că Gigi era emoționat și se simțea că are lacrimi în ochi”, ne-a spus unul dintre PPDD-iști.
Mai mult Steliana Miron ne-a confirmat că a fost sunată de către Becali luni sera pentru a-i ura sărbători fericite, chiar în timpul petrecerii de la Hanul Voievozilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.