Greta Thunberg pleacă spre Gaza, cu o navă încărcată cu ajutoare, pentru a opri asediul ilegal

 1 comentariu

O flotilă care transportă ajutoare umanitare și activiști, printre care și pe activista suedeză pentru climă Greta Thunberg, urmează să plece duminică din Barcelona pentru a încerca să „spargă asediul ilegal al Gazei”, au declarat organizatorii, anunță ziarul The Guardian.

Navele vor porni din portul spaniol pentru a „deschide un coridor umanitar și a pune capăt genocidului în curs împotriva poporului palestinian”, a precizat Global Sumud Flotilla.

Aceștia nu au spus câte nave vor ridica ancora și nici ora exactă a plecării. Se așteaptă ca flotila să ajungă în enclava de coastă devastată de război la mijlocul lunii septembrie.

„Aceasta va fi cea mai mare misiune de solidaritate din istorie, cu mai mulți oameni și mai multe nave decât toate încercările anterioare la un loc”, a declarat săptămâna trecută activistul brazilian Thiago Ávila, la Barcelona.

Organizator: alte zeci de nave vor pleca din Tunisia pe 4 septembrie

Organizatorii spun că alte zeci de nave sunt așteptate să plece din Tunisia și din alte porturi mediteraneene pe 4 septembrie.

Activiștii vor organiza, de asemenea, demonstrații simultane și alte proteste în 44 de țări „în solidaritate cu poporul palestinian”, a scris, pe Instagram, Greta Thunberg, care face parte din comitetul de coordonare al flotilei.

Pe lângă Thunberg, flotila va include activiști din mai multe țări, parlamentari europeni și figuri publice, cum ar fi fosta primăriță a Barcelonei, Ada Colau.

„Considerăm că aceasta este o misiune legală în conformitate cu dreptul internațional”, a declarat săptămâna trecută, la Lisabona, Mariana Mortágua, deputată portugheză de stânga, care se va alătura misiunii.

Israel a blocat două încercări ale activiștilor de a duce ajutoare către Gaza

Israelul a blocat deja două încercări ale activiștilor de a livra ajutoare cu nave către Gaza, în iunie și iulie.

În iunie, 12 activiști aflați la bordul velierului Madleen au fost interceptați de forțele israeliene la 185 km vest de Gaza. Pasagerii, printre care și Thunberg, au fost reținuți și, în cele din urmă, expulzați.

În iulie, 21 de activiști din 10 țări au fost interceptați în timp ce încercau să se apropie de Gaza la bordul unei alte nave, Handala.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Emilee 31.08.2025, 09:51

    Nu am nimic cu respectiva dar se precipita cam mult.

ALTE ȘTIRI
Furtună cu fulgere peste un oraș, cu blocuri în parte de jos a pozei, pe timp de noapte
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
17:49
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu din Singapore 2026 pentru prima dată în carieră
17:45
Rusia și Ucraina au încheiat „un armistițiu energetic”, susține Donald Trump
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
17:35
Capre care dau lapte mai gras și fără mirosul deranjant, create de cercetătorii din Botoșani. Noua rasă a fost obținută după 10 ani de experimente
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Un magazin Ikea, pereții sunt colorați cu albastru, iar literele care formează scrisul sunt galbene. În fața magazinului sunt un gard viu verde și o parcare goală
11:31
Țara din Europa în care magazinele Ikea pot deveni adăposturi de urgență în caz de război sau pană de curent
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Nuclearelectrica a oprit reactoarele 1 și 2 de la CNE Cernavodă din cauza scăderii drastice a nivelului Dunării. Foto: Facebook / Nuclearelectrica
15:03
Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Anunțul Nuclearelectrica
O mașină de Carabinieri oprită în dreptul unei stații de metrou din Milano, mai mulți turiști în haine groase coboară pe scările de la metrou
14:41
O româncă a fost jefuită într-o stație de metrou din Milano de doi bărbați care inițial s-au oferit să o ajute
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?