Cosmin Contra şi-a făcut deja foarte mulţi prieteni la clubul de golf din Majadahonda, o suburbie a oraşului Madrid (Spania). “Nu prea îmi place să-mi fac prieteni din lumea fotbalului. În schimb, la clubul de golf, am foarte mulţi amici. De multe ori ieşim la cină împreună sau jucăm cărţi”, ne-a mărturisit “Guriţă”.
Şi-a făcut mulţi amici la club
Libertatea l-a însoţit pe fotbalistul de la Getafe la un joc pe covorul verde de la Majadahonda. Cosmin s-a îmbrăcat într-o costumaţie alb-negru, şi-a luat maşinuţa, s-a deplasat la startul parcursului, şi-a închis telefonul mobil pentru a nu fi deranjat în timpul execuţiilor, şi-a scos tacticos crosa Driver (pentru distanţe mari) şi a început jocul.
S-a descurcat bine pentru un fotbalist şi, cel mai important, spune el, s-a relaxat de minune. Mulţi zic că golful este sportul oamenilor cu bani. Cel mai bun jucător al momentului, Tiger Woods, câştigă peste 100 de milioane de dolari anual, iar jucătorii profesionişti din Top 100 au venituri, în medie, de peste 20 de milioane dolari pe an.
Curios este faptul că acesta este sportul cu cea mai mare rată de creştere din lume. În România există doar trei terenuri de golf: la Breaza (Prahova), la Pianul de Jos (Alba) şi la Clubul Diplomaţilor din Bucureşti.
Este un tătic model
Sara (7 ani) şi Alex (5 ani) sunt comorile lui Cosmin. Acesta se trezeşte dimineaţa odată cu micuţii, iau micul dejun împreună şi îi duce la şcoală, în drumul său spre stadion. “După-amiaza, mă odihnesc şi îmi rezerv câteva ore pentru a mă juca cu ei şi abia după ce-i bag la somn îmi petrec timpul cu soţia mea, Alina. De obicei, ne uităm la un film sau ieşim puţin prin oraş, la o cină cu prietenii”, a precizat “Guriţă”.
«Las locul tinerilor»
Cosmin Contra (33 de ani), fundaşul lui Getafe, a renunţat la echipa naţională, fiindcă a simţit că a sosit vremea să facă loc fotbaliştilor tineri. “Am luat această decizie pentru că am considerat că România trebuie să-şi formeze o nouă echipă. Pentru a obţine rezultate, trebuie să avem un lot bine închegat, iar pentru asta trebuie să contăm pe tinerele talente”, a precizat Cosmin.
Libertatea: Circulă zvonul că ai renunţat la echipa naţională din cauza atitudinii lui Răzvan Lucescu faţă de tine. Este adevărat?
Cosmin Contra: Am văzut că Răzvan nu a contat pe ajutorul meu, nu m-a sunat şi nu m-a întrebat de sănătate. Atunci m-am gândit că a venit timpul să mă retrag, să las locul celor tineri.
Nu mai revine asupra deciziei
Dacă Răzvan te-ar suna mâine şi ţi-ar cere să vii la lot, te-ai întoarce?
Nu mai revin asupra deciziei. Atitudinea lui Răzvan m-a determinat să analizez un pic situaţia şi să-mi dau seama că trebuie refăcută echipa. Avem nevoie de rezultate în viitor. Deci, lotul trebuie reorganizat.
Ai încredere în Răzvan că va obţine rezultate bune cu reprezentativa noastră?
Sigur că am încredere. Răzvan este un antrenor tânăr, dar cu experienţă în antrenorat. Pe unde a fost, a obţinut performanţe. De ce n-ar face-o şi la echipa naţională?
Contractul tău cu Getafe expiră la finele acestui campionat. Ți-ai dori să-l prelungeşti?
Da, aş vrea să mai joc pentru Getafe, însă acest lucru nu depinde numai de mine. Eu îmi doresc să joc cât mai bine şi apoi mai vorbim.