„Controlul se realizează la inițiativa proprie sau la solicitarea angajatorului, cel puțin prin analiza documentelor medicale care au stat la baza eliberării certificatelor de concediu medical, verificarea respectării condițiilor legale privind durata acordării concediului medical, verificarea corectitudinii completării certificatelor de concediu medical și a concordanței acestora cu diagnosticul și recomandările medicale“, a precizat Guvernul.
Dacă, în urma verificărilor, se constată că certificatul de concediu medical a fost eliberat fără respectarea prevederilor legale, asiguratul nu beneficiază de indemnizația aferentă concediului medical.
Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Prin ordonanța de urgență s-a decis, pentru o perioadă determinată între 1 februarie 2026 și 31 decembrie 2027, un „mecanism de suportare a indemnizației de asigurări sociale de sănătate între angajator și bugetul FNUASS, prin diminuarea indemnizației de asigurări sociale de sănătate cu prima zi”.
Conform Guvernului, angajatorul va suporta zilele 2-6 ale plății indemnizației pentru concediile medicale și din FNUASS, începând cu ziua a 7-a până la vindecare. În cazul celor care se suportă integral din bugetul FNUASS nu se plătește prima zi.
Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, consideră drept halucinantă decizia Guvernului ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită.
„Mi se pare o măsură halucinantă. Toată lumea știe că de 22 de ani mă ocup de pacienți cu boli cronice. Mi se pare absolut aberantă și acea afirmație care nu este bazată pe nici un adevăr verificabil, că jumătate din certificatele de încadrare în handicap din România sunt false. Pe ce se bazează domnul Rogobete, pe ce se bazează unii funcționari ai statului când fac afirmații fără dovezi?”, a declarat el la RFI.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_04a01baef6fe549e44650ae613d8d4e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_83c403be8647b29a894548e186bdc3f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e10ed63ad5dc0deacd44cd6e06457e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eccbff2dca29d47970801b60964e5707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_28a429ee4aa17dc3270dcabe032f8d1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_608d62bd14019560aaf298dd55df91f8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_391f7a9fbd669a7d17261306d6b8fd39.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a4db3d418e13f662b7b195e09185cad8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_9f41864302e0604f12574212130174aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b801532751e3b30555e7cd1fd8acfd16.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_686ee38abd66faf40ca86f9f0cf2891b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_c4ef68e881d69e87aa9f1746300823fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_35a9cdc71a95d72912e640026c673540.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7a80591efa1be24e63667d355fec88bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9100a37a61430ee62b7fdba517e0b71c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_5e6473a81243cb34062772b53119d51f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_294806b624b7210ed623c7c76ffe0c76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_152061bffb7829be86907a8a28b2ac0c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4657f55745a1f8482ee963321c74b333.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_852d3cf6b8257258828d69d7f1876fdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0ea69f989ac3a218cea34f0aed16c475.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_142b5674f5aa788637e2e02499bbe05a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0a5c0a027b909d3ea14ade742cfa1b2d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c949075a2f4fe4edd906075ef44744e0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ilie-bolojan-avertizeaza-atacuri-coalitie-preludiu-rupere-e1766143435289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_13e59c5687102917737cd5918b1317b5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0626590f35a8975939e31d3ba71381e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/img2630-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/rezultatele-loto-6-din-49-azi-14-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_324a3b3dc155762207bf54b87d201006.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_bcb51dac1256425d329c14bbcc5fd786.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/joc-imunitate-2-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/aris-eram-si-bianca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b657a569036d2f04203d6a574a7cafcd.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f649e5a2e915f683bf55934856f6bd54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8cf0f6cfc7207baf86c5d8d57d3f46d4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/nicusor-dan-huiduit-aplaudat-focsani-hora-unirii-24-ianuarie-2026-e1769251223904.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/nicusor-dan-ilie-bolojan-petrecut-separat-ziua-unirii-principatelor-24-ianuarie-2026-e1769245975126.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/aeroport.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/horoscop-25-ianuarie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/sarajevo-centru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/meciul-de-handbal-primul-musical-romanesc-despre-sport8-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/concertul-viena-anul-nou-2027-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/copil-scaun-auto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/saculet-mei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/barbat-cere-iertare-femeie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/crima-timis-copil-ucis-ingropat.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/01/scut-deveselu.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/oprim-hate-ul-din-online-campanie-instagram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/emanuel-ion-foto-arhiva-personala-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/nicusor-dan-promulgare-lege.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/donald-trump-consiliul-pentru-pace-davos-22-ianuarie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/profimedia-1057902094.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/barbat-singur-priveste-pe-fereastra--pensie-foto-ilustrativ-shutterstock781189807-copy.jpg)
draftacristi 31.12.2025, 18:06
Deci în prima zi nu ești bolnav...suporți costul...de-abia de la a 2-a ești complet in CM..
Ingrid109 01.01.2026, 02:19
Unii dintre noi muncim de mai bine de 30 de ani și plătim taxe și impozite pe salariu cât Columna lui Traian. Unii dintre noi nu am avut niciodată concediu medical. Și cu toate acestea ,astăzi ne spun autoritățile ca după zeci de ani de contribuție la sistemul de sănătate nu avem dreptul la un concediu platit de pe caz de boala . Omul simplu care își face datoria fata de societate se întreabă ingrijorat: pana unde merge lipsa de inechitate sociala și de ce sunt pedepsiți taman cetățenii nevinovați. Tot astfel ne întrebam de ce sindicatele tac și accepta cu ușurință asemenea monstruozitate, de ce avocatul poporului doarme ( se afla intr-un concediu prelungit) , de ce minunatele ONG -uri și societatea civila se prefac ca nu vad încălcări flagrante ale dreptului la viata și la sănătate. Cine le da dreptul acestor hidosi politicieni sa distrugă bruma de normalitate și demnitate sociala.
Deranjat 01.01.2026, 13:17
Intrebare de bun simt: Daca angajatul suporta plata primei zile de concediu medical si angajatorul zilele 2-6, aceste zile vor conta la vechime?
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.