Guvernul Maia Sandu a picat marți, 12 noiembrie, după cinci luni de la învestire. Moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Socialist (PSRM) a trecut cu susținerea Partidului Democrat, iar Partidul Șor s-a abținut de la votare notează Unimedia.

Guvernul de la Chișinău a fost demis cu votul a 63 de deputați, potrivit stiri.md.

Şedinţa parlamentară a început, la ora 10:00, la aceasta fiind prezenţi 93 de deputaţi.

Potrivit Mediafax, Maia Sandu a luat cuvântul în faţa membrilor Camerei Deputaţilor, afirmând că socialiştii „aruncă pietre în Guvern fără motive”, reiterând faptul că guvernarea Executivului de la Chişinău este una „cinstită” în raport cu cetăţenii moldoveni.

Socialiștii din Republica Moldova a înaintat vineri, pe 8 noiembrie, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Maia Sandu, ca urmare a iniţiativei acestuia de modificare a Legii procuraturii.

Ce se întâmplă după ce Guvernul din Republica Moldova a fost demis

Maia Sandu urmează să meargă la președintele Igor Dodon pentru a-și depune demisia în termen de 3 zile.

După demisia oficială a premierului, Igor Dodon urmează să convoace noi consultări cu partidele parlamentare. În cazul în care nu este votat un nou Guvern în termen de trei luni calendaristice, se vor convoca alegeri anticipate.

foto: Hepta

Cum și-a dat seama Dan Petrescu că are coronavirus: „S-a întâmplat în primele două zile”
PARTENERI - GSP.RO
Cum și-a dat seama Dan Petrescu că are coronavirus: „S-a întâmplat în primele două zile”
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
Horoscop 8 august 2020. Capricornii trebuie să se ocupe de familie, să facă ceea ce le face plăcere
HOROSCOP
Horoscop 8 august 2020. Capricornii trebuie să se ocupe de familie, să facă ceea ce le face plăcere
RECOMANDĂRI