Una dintre măsurile controversate propuse este extinderea publicării „listei datornicilor” de la persoane juridice la toate persoanele fizice cu datorii fiscale restante, inclusiv cu menționarea sumelor datorate, pe site-urile autorităților fiscale.

Proiectul prevede că datoriile fiscale locale vor putea fi făcute publice prin dispoziția autorității executive, inclusiv în Monitorul Oficial Local. Pentru persoanele fizice vor fi publicate numele, domiciliul fiscal și numărul rolului fiscal, măsura fiind justificată prin creșterea transparenței și a presiunii pentru conformare fiscală, conform Digi24.

Proiectul reduce semnificativ aria informațiilor considerate „secret fiscal”, permițând publicarea datelor de identificare și a obligațiilor fiscale ale contribuabililor. Sunt menținute confidențiale doar informațiile financiare detaliate, precum plățile, conturile, rulajele, transferurile, soldurile, creditele, deducerile și patrimoniul net.

Totuși, există și riscul ca cineva să ajunge pe listă din greșeală. În astfel de cazuri, este recomandată solicitarea imediată a corectării și ștergerii datelor, iar dacă publicarea a încălcat GDPR, sesizarea Autorității pentru Protecția Datelor. Intervenția rapidă a unui avocat poate ajuta la limitarea prejudiciilor de imagine și a efectelor asupra tranzacțiilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.