Haos pe ruta București-Giurgiu: bilete mai scumpe și întârzieri de ore ale autobuzelor, după ce trenurile au fost scoase de pe șine

Comentează

Coșmarul s-a întors pentru miile de navetiști care fac zilnic drumul între București și Giurgiu. La mai puțin de doi ani de la reluarea circulației pe noul pod de la Grădiștea, trenurile au fost din nou scoase de pe traseu pentru lucrări de modernizare. În locul lor au apărut autobuze, însă soluția s-a dovedit a fi un eșec total încă din prima zi: vehiculele acumulează întârzieri de peste o oră, opresc în intersecții și parcări, iar o călătorie a ajuns nu doar o sursă de stres, ci și mai scumpă, anunță Club Feroviar.

„Autobuzul a ajuns cu o întârziere de 61 de minute”

Potrivit datelor oficiale citate de Club Feroviar, primul autobuz de dimineață a plecat din București Progresu cu întârziere și a ajuns la Giurgiu cu 61 de minute mai târziu decât era programat. Un altul a plecat la timp, dar a acumulat pe drum o întârziere de peste 20 de minute.

Diferența față de tren este uriașă. Traficul rutier, opririle dese și lipsa unei infrastructuri dedicate fac ca programul să fie greu de respectat.

Călătoria ajunge să coste mai mult decât trenul

Pe lângă întârzieri, apare și o problemă care îi afectează direct pe călători, și anume prețul. Paradoxal, varianta cu autobuz și apoi tren este la fel sau chiar mai scumpă decât ruta ocolitoare pe la Videle, unde trenurile circulă în continuare.

Pe ruta alternativă, o călătorie durează aproape trei ore și costă 26 de lei. În schimb, combinația autobuz și tren are un timp similar, dar implică rezervare obligatorie și mai mult stres.

Autobuzele opresc în zeci de puncte pe traseu

Un alt motiv pentru întârzieri este numărul mare de opriri. Autobuzele opresc în localități precum Jilava, Vidra, Comana, Băneasa sau Frătești, uneori în parcări, lângă școli sau la intersecții de drumuri naționale.

Nu există infrastructură dedicată, iar îmbarcarea și debarcarea durează mai mult decât în gări, iar pentru navetiști, fiecare minut în plus contează.

Contract fără licitație și semne de întrebare

Situația ridică și semne de întrebare legate de modul în care a fost organizat transportul. Potrivit informațiilor publicate de Club Feroviar, nu apare nicio licitație recentă pentru aceste servicii de transport cu autobuzul.

Asta înseamnă fie că CFR Călători folosește propriile vehicule, fie că serviciul a fost atribuit direct, scrie sursa citată. Totuși, cel mai important lucru este că serviciul nu funcționează cum ar trebui.

De ce au fost scoase trenurile de pe traseu

Explicația oficială ține de lucrările de modernizare. Linia București-Giurgiu intră într-o nouă etapă de reabilitare, care include electrificare și extindere. Contractul, semnat în august 2025, are o valoare de peste 2,1 miliarde de lei și o durată totală de peste 13 ani, inclusiv garanția.

Circulația directă fusese reluată abia în iunie 2024, după aproape două decenii de pauză, cauzată de prăbușirea podului de la Grădiștea, iar acum traseul este din nou blocat. Autobuzele au fost introduse rapid, dar fără condițiile necesare pentru a înlocui eficient trenurile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
Bella Santiago, alături de soțul ei Nicu Grigore
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește