Uneori, aceste “înnoiri” sunt provocate de copii, de partenerul de suflet, alteori poate fi vorba de imaginea pe care o au, la un moment dat, despre ei şi care nu le convine. Nu le place cum s-au purtat într-un anume context şi îşi propun ca, măcar în propriii lor ochi, să fie la înălţime. E o chestiune de orgoliu: ei trebuie să fie cei mai buni. Între 5 şi 7 decembrie dupăamiaza, tocmai de aceea, ar fi mai bine să tacă, să asculte, să observe, să tragă concluziile necesare dacă este cazul. Nu vă luaţi la harţă (aceasta este nota astrală a momentului) cu nimeni, mai ales că unii vor încerca să vadă “dar cu nervii cum staţi?!” Evitaţi drumurile scurte, micile deplasări în al căror context nu sunt excluse micile incidente sau chiar accidente. Din 7 decembrie, după ora 14.00, până pe 9 decembrie, nativii, oricât s-a preface, tot vor arăta, prin limbajul simbolic şi elocvent al corpului sau al mimicii, că şi ceva sau cineva le stă în cale şi-i scoate din sărite. Dacă vedeţi că un Leu începe să-şi mestece mustaţa, fugiţi! Pe 10 şi 11 decembrie, orgoliul va atinge cote maxime, fiind justificată Luna Nouă, care va face trigon cu Soarele nativilor, dându- le acelora impresia că sunt în stare de orice sau că, lor, totul li se permite. În aceste momente, Leii, din dorinţa de a contracara o neîmplinire, vor încerca să epateze prin mişcări spectaculoase: performanţă sportivă, fel periculos de a trăi şi petrece sau fel iresponsabil de a cheltui la pariuri şi jocuri de noroc. Mercur va intra pe 10 decembrie în casa muncii şi, pentru trei săptămâni, îi va face destul de conştiincioşi, mai ales dacă între timp au primit o atenţionare.
Toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |