„De ani de zile moştenitorii în gândire ai comuniştilor îi atacă pe cei ce fac bani. Nu vorbim aici de hoţii şi de potentaţii tranziţiei, ci de intreprinzătorii care dau de lucru la alţi oameni, care se luptă cu taxele impuse de stat, cu cohortele de controlori şi pomanagii, pe care îi suportă zi de zi, care dau piept cu insolenţa angajaţilor de la administraţiile financiare, dar care de 20 de ani duc ţara asta în spate. În numele lor am să vorbesc acum. Ei sunt cei ce încă mai cred într-o Românie cinstită, în care toţi cei ce lucrează să fie răsplătiţi şi cei ce trândăvesc să moară de foame. Aia e echitate. Echitate nu înseamnă să ai 6 milioane de pensionari, dintre care jumătate pe caz de boală, cu acte fabricate, şi să te plângi că sunt pensiile mici!”, a notat Huidu, pe blog, care a oferit în continuare mai multe exemple despre ceea ce înseamnă cu adevărat echitate într-un sistem corect.

„Eu mi-am depăşit condiţia”

Huidu a explicat şi că ştie foarte bine ceea ce înseamnă să nu ai bani pentru că a trecut prin asta însă a avut puterea „să-şi depăşească condiţia”.

„Am să-i răspund domnişoarei care m-a înfierat cu atâta ardoare. Da, eu plătesc dările înainte de termen. Da, eu dau de lucru multor oameni care îşi hrănesc familiile, după ce câştigă mai mult decât decent în urma muncii lor. Da, eu cred că trăim în aceeaşi Românie şi mai cred că, dacă am gândi altfel, salariile de mizerie ar fi de domeniul trecutului. Când eram student, am muncit ani de zile fără salariu sau cu un salariu mai mic decât bursa, dar întotdeauna am crezut în şansa mea. Acasă aveam un frigider cu o cutie de margarină şi un borcan de gem. Plus nişte ceai. Nu-mi spune mie cum e să trăieşti din greu, că ştiu. Eu mi-am depăşit condiţia…tu? Şi legat de călătorii: am ieşit din România prima oară când aveam 23 de ani, în 1999. De atunci, orice bănuţ am economisit l-am folosit pentru a vedea Lumea. Lumea asta care m-a învăţat să gândesc aşa. Care m-a scos din cartierul gri, în care mi-am petrecut adolescenţa. Lumea asta care m-a învăţat că echitate înseamnă să fi plătit pentru cât munceşti, nu plătit la fel ca ultimul leneş, şi asta în numele pervesei solidarităţi prost înţelese, invocată chiar de primul incompetent al ţării!”, a scris „cârcotaşul” pe blog.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.