-Încălzirea – mulţi fac greşeala de a începe lucru la aparate direct. Aceasta este una din cele mai mari şi frecvente greşeli, mai ales atunci când abia ne-am întors din vacanţă. Trebuie să începem într-un ritm mai lent şi, treptat, să intensificăm ritmul, dând şansa muşchilor, dar şi inimii, să se adapteze. Chiar dacă vorbim de fitness, aerobic, zumba sau tae-bo, începutul este întotdeauna mai ponderat.
– Poziţia corectă a corpului – de multe ori, în efortul de a face faţă aparatelor de fitness, ne înconvoiem spatele sau adoptăm o poziţie incorectă a picioarelor, punând presiune inutilă asupra acestor zone şi riscând chiar să forţăm articulaţiile. Antrenorul personal poate să îţi atragă atenţia asupra poziţiei.
– Efect dublu-pozitiv – este uşor să îţi faci un program greșit de exerciții dacă nu este cineva care să te direcţioneze. Cel mai simplu exemplu este că ai putea să lucrezi inegal bicepsul şi tricepsul. De aceea aparatele dublu-pozitive, precum cele hidraulice, lucrează ambele grupe de muşchi în acelaşi timp. Braţul va depune efort la ridicare și coborâre, lucrând în mod egal.
– Mişcările prea rapide – chiar dacă vrem să avem rezultate rapid, excesul de zel nu duce la rezultatele dorite. Dacă ridici greutăţi în ritm alert apare tensiunea arterială şi riscul de injurii ale articulaţiilor. O soluţie ar fi să facem mişcările într-un ritm care să permită muşchilor să se tensioneze şi detensioneze normal, iar o alta să lucrăm la aparate hidraulice. Dacă ritmul de lucru se intensifică, acestea opun mai multă rezistenţă, astfel încât să nu suprasoliciţi muşchii sau inima.
– Lucru inegal al muşchilor – atunci când avem de ales dintre o muţime de aparate de fitness, s-ar putea să nu facem alegerile corecte pentru muchii noştri în timpul unei şedinţe la sală sau să combinăm greşit exerciţii cardio, de tonifiere, echilibru. Pentru a evita riscul, e bine să stabiliţi cu antrenorul aparatele pe care urmează să lucrezi.
– Final de antrenament – la finalul antrenamentului nu trebuie să ne întindem pe jos, să ne tragem sufletul. Important este să avem o retrogradare a ritmului de lucru. Puteţi încheia prin stretching sau mişcări în ritm mai lent, astfel evitaţi apariţia febrei musculare pentru că permiteţi eliminarea acidului lactic acumulat în timpul exerciţilor. În plus, şi activitatea cardiacă revine la normal în acelaşi ritm cu corpul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.