Instanța supremă a stabilit, miercuri, ca procurorii parchetului instanței supreme să facă verificări privind acuzațiile de abuz în serviciu pretins comise de Rovana Plumb, când l-a demis din funcție pe fostul șef al Romsilva, Ion Dumitru, pe fondul condamnării sale într-un dosar de corupție.

„Admite, în parte, plângerea formulată de petentul Dumitru Ion împotriva ordonanței nr.582/P/2016 din data de 26.05.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală şi criminalistică, pe care o desființează în ceea ce privește soluția de clasare sub aspectul comiterii de către intimata Plumb Rovana, în calitatea sa de ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, a infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art.246 din Codul penal din 1969 cu aplic. art.5 Cod penal de (fapta de la pct.1 din ordonanță).

Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în vederea completării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de către intimata Plumb Rovana, în calitatea sa de ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, a infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art.246 din Codul penal din 1969 cu aplic. art.5 Cod penal. …Definitivă”, au stabilit judecătorii.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Apărarea Rovanei Plumb spune că aceasta nu va fi cercetată

Apărătorul Rovanei Plumb, Viorel Mocanu, spune pentru Libertatea.ro că Ion Dumitru este fostul director Romsilva, „persoana condamnată definitiv cu privire la infracțiuni de corupție prin care a produs o pagubă semnificativă în patrimoniul instituției pe care o conducea la vremea respectiva și cu privire la care instanta a decis în mod definitiv ca nu mai poate exercita funcția de care s a folosit la săvârșirea infracțiunii”.

„Rovana Plumb a respectat hotărârea instanței și a dispus suspendarea acestuia din funcție, Ordin față de care condamnatul s-a plâns în Contencios Administrativ și a formulat plângere la Parchetul General”, mai spune Mocanu.

Avocatul arată că procurorii de la PICCJ au dat soluția de clasare față de cele reclamate de Dumitru și că soluția judecătorilor de la instanța supremă „vizează in mod strict chestiuni procedurale, respectiv temeiul de clasare, fără a antama sau contesta corectitudinea pe fond a ordonanței de clasare”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI