De altfel, Dumbrăvița deține și recordul pentru cele mai multe comenzi online din România pe eMag, potrivit retailerului online.

“Noi am eliberat recent un certificat de urbanism şi ei (n.r. reprezentanţii Ikea) vor să construiască un magazin în zona Cora. De asemenea, a apărut şi un extras de carte funciară din care reiese că ei au şi intrat în posesia terenului din zona Calea Aradului, acolo unde se va face Ikea. După Selgros este o livadă, apoi B-dul Petre Ţuţea şi imediat în partea dreaptă, spre fosta fermă a partidului, acolo este terenul pus la dispoziţie pentru Ikea. Noi ducem tratative cu ei de aproximativ un an de zile şi în sfârşit am reuşit să îi atragem de partea noastră”, a afirmat Victor Malac, primarul comunei Dumbrăvița, potrivit Mediafax.

Compania spune că prioritatea sa este identificarea terenurilor care să permită construcția. Până atunci, oricine este interesat poate comanda online.

”Pentru noi este o prioritate să găsim terenurile potrivite în orașele din România care fac parte din planurile noastre de expansiune. Până atunci, avem un serviciu de comenzi online ce crește continuu în popularitate, disponibil pentru românii din toată țara, și avem planuri de a dezvolta, în plus față de magazinele clasice, un mediu multi-channel, cu noi canale de vânzări și noi formate care să susțină noile comportamente și tendințe de consum.

În prezent, lucrăm la găsirea unor terenuri potrivite pentru magazinele IKEA din țară și a celor mai relevante soluții pentru formatele multi-channel. Așa cum am anunțat deja, următoarele trei orașe în care vom deschide magazine IKEA în România sunt: Timișoara, Braşov și Cluj, unde demararea construcției depinde de terenurile disponibile, dar și de susținerea pe care o vom primi din partea autorităților pentru aprobarea planurilor
urbanistice zonale și obținerea autorizațiilor. Atunci când vom avea noi detalii, le vom comunica.

Prioritatea noastră este să aducem gama IKEA mai aprope de cei mai mulți români și ne va face plăcere să oferim mai multe informații atunci când vom avea noutăți în legatura cu acest subiect”, a declarat, pentru Libertatea, Viviana Pavel, managerul care se ocupă de dezvoltarea Ikea în Sud-Estul Europei, respectiv România, Ucraina, Croația și Serbia.

Urmează Brașovul

Primul magazin Ikea din România este funcțional în zona Băneasa, din nordul Capitalei.

Compania a pus piatra de temelie și pentru al doilea magazin, situat la ieșirea din București spre autostrada A2, care face legătura cu marea.

Pe lângă Timișoara, Ikea ar putea construi un magazin și în Brașov.

Fondatorul Ikea, Ingvar Kamprad, a murit de curând.  Considerat unul dintre cei mai mari antreprenori ai secolului XX, acesta s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Era considerat cel mai bogat om de afaceri din Suedia, cu o avere estimată de presa suedeză la 65 de miliarde de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.