Tragedie de proporții produsă pe 1 iunie în județul Bistrița continuă să aibă ecou în mediul online unde circulă o imagine sfâşietoare cu cele patru sicrie ale fraților decedați în accident ce sunt aşezate în casa familiei Petruţ-Pop din Negrileşti. Familia şi-a pierdut în tragedie patru dintre cei nouă copii.

Astăzi, cei patru au fost înmormântați, iar ieri, în prima zi de Rusalii, a fost condus pe ultimul drum și tânărul de 20 de ani, Rafael Manta, vărul celor patru.

sicriele celor patru frați morți în accidentul din Bistrița

Familia Petruţ-Pop locuieşte în blocurile sociale de la Viişoara, iar cea mai mare dorinţă a celor rămaşi în viaţă este să se mute departe de locul tragediei. Apropiații familiei s-ai mobilizat și încearcă să îi ajute.

”Haideţi să fim solidari cu familia greu încercată şi să donăm, după puterea noastră in contul mamei:

PETRUT POP ADRIANA , deschis la BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA BISTRITA

RO68BTRLRONCRT0146123501 – LEI
RO18BTRLEURCRT0146123501 – EUR (SWIFT:BTRLRO22)”, scriu cei care doresc să îi ajute pe Facebook.

În accidentul feroviar din 1 iunie, de la Viișoara, și-au pierdut viața cinci tineri: șoferița Lavinia Petruț-Pop, frații ei Darius, Daria, Cosmina, precum și vărul lor Rafael Manta. Lavinia (18 ani) făcea parte din Consiliul Județean al Tinerilor, reprezentând Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița, și obţinuse permisul de conducere în urmă cu o lună. Săptămâna aceasta ar fi împlinit 19 ani. Daria, 14 ani, învăța la Școala Gimnazială nr. 4, la fel ca și Cosmina (12 ani), iar Darius, 20 de ani, a învățat tot la Liceul Tehnologic de Servicii. Rafael Manta, 20 de ani, absolvise anul acesta Liceul cu Program Sportiv Bistrița. Toți erau originari din Negrilești.

Sursa foto: timponline.ro