REPORTAJ. În satul conților maghiari, o familie cu doi copii trăiește de pe-o zi pe alta, într-un fost hambar de porumb: „Băieții mei n-au văzut niciodată un brad de Crăciun”

• Erată 26 decembrie: Într-o versiune anterioară a acestui text, am scris că familia Artene trebuie să plătească operația de care are nevoie copilul cel mic, Ionuț, care s-a născut cu o afecțiune. Afirmația este greșită, întrucât în România, copiii beneficiază de asigurare medicală gratuită până la vârsta de 18 ani. Cu toate acestea, familia are totuși nevoie de bani pentru transportul copilului la spital, într-unul dintre orașele din țară.

„Masa asta e așa umflată de la ploaie… Că ne-am tot mutat”, spune Veronika Artenie, atingând cu mâna masa cu pricina, acoperită cu o mușama și cu o față de masă albastră. E din lemn vechi și are picioarele ușor scorojite. E veche, la fel ca toată mobila din casă, primită de pe la alții. O canapea, un dulap, un birou. Frigiderul și aragazul. Televizorul cu tub, care piuie când stă aprins. Calculatorul, care a funcționat câteva zile, apoi nu a mai pornit.

În încăpere e cald și din când în când se mai aud lemnele pocnind în soba veche de lângă perete. „De șapte ani o avem. Mi-e și frică cu ea, că putem lua foc noaptea”. E căzută izolarea din ea și e ruginită pe alocuri.

Conacele din sat 

Veronika are 33 de ani, este mică de înălțime și are o voce blândă. În jurul ei, cei doi copii, Ciprian și Ionuț, se aleargă unul pe altul. Veronika mai strigă la ei în maghiară să stea cuminți. Ionuț, care are 3 ani, știe doar maghiară. Ciprian, în vârstă de 6 ani și care poartă numele tatălui său, mai rupe câteva cuvinte în română. La ei în casă se vorbește și română, și ungurește. Tatăl e român, Veronika e unguroaică.

În casa din satul Bicfalău, județul Covasna, locuiesc de trei ani, cam de când s-a născut Ionuț. Bicfalău numără mai puțin de 400 de locuitori. Este un sat mic, cu case bătrânești și multe străzi de pământ. Aparține de comuna Ozun, în care peste 80% dintre localnici sunt maghiari reformați. 

Satul e cunoscut drept al grofilor maghiari, care au lăsat în urma lor, acum câteva secole, peste 30 de conace.

Locuiesc toți patru într-o cameră 

Locuința familiei Artenie nu este cu siguranță unul dintre aceste conace. Are o cameră și un hol în care a fost improvizată bucătăria. „Casă” este mult spus. Este „casă” pentru că au făcut-o ei așa. La origini, a fost un loc în care proprietarul depozita porumbul și grâul.

„Era plin de șobolani, iar pereții stăteau să pice. Dacă nu turna soțul meu ciment să fie cum trebuie… Cum vedeți afară așa era și în casă”, povestește Veronika. Bate cu piciorul în podea. „Aici a turnat ciment, acolo a turnat ciment”, continuă.

Muncește 12 ore pe zi pentru 100 de lei

Locuiesc aici cu chirie și plătesc 400 de lei pe lună, după ce s-au tot mutat dintr-un loc în altul. Au stat întâi la mama Veronikăi, apoi la altcineva, tot cu chirie. Ultima dată au locuit vreun an în satul Băcel, la șapte kilometri de Bicfalău. Atât i-a lăsat proprietarul.

De afară, casa este mică, are o prispă și o poartă din lemn. De pe pereți sunt căzute, pe ici, pe colo, tencuiala și zidăria, lăsând la iveală cărămizile roșii. Curtea nu este în totalitate împrejmuită.

Proprietarul își face alături o casă nouă, lângă o alta care îi aparține, aflată chiar gard în gard cu cea ridicată acum. Amândouă mari, cu două etaje. Ciprian muncește pentru el.

Liber are doar duminica. Dar nici atunci nu stă, ci face treabă și acasă. Adună lemne, taie lemne, mai repară ceva, mai improvizează altceva.

„Eu vreau să muncesc cinstit”

La cei aproximativ 2.500 de lei pe care îi câștigă Ciprian pe lună, care nu sunt niciodată constanți, pentru că sunt zile în care patronul nu-l cheamă la muncă, se adaugă alocațiile copiilor, adică încă 500 de lei. Veniturile familiei Artenie se ridică, așadar, la vreo 3.000 de lei.

Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulţi şi doi copii este de 8.659 lei pe lună, arată un raport al Fundaţiei Friedrich Ebert România şi Syndex România.

Patronul ne-a spus de multe ori să strângem bani să facem casă. E loc, avem terenul din spatele casei soacrei, dar cum să strângem bani? Ce să strângi din 100 de lei pe zi?

Veronika:

Veronika a muncit și ea cu ziua până s-a născut Ionuț. A făcut curățenie la un director. Nu câștiga mult, spune, dar era suficient. Își amintește cum, într-o zi, a găsit un portofel în pat, sub plapumă. S-a speriat, a fugit din cameră și a strigat la director să vină să ia portofelul. „Eu vreau să muncesc cinstit”, spune Veronika. Încă o mai cheamă la curățenie, dar îl refuză. Nu poate să-i lase singuri pe copii. 

„Unde să găsim de muncă la sat?”

Nu poate merge nici în satul vecin, la mama ei, pentru că e greu să ia cu ea doi copii mici pe un autobuz care circulă doar de două ori pe zi. S-au gândit să se mute la mama ei din nou, dar nu e nimic de muncă în sat pentru Ciprian.

De muncă ar putea găsi în Brașov sau în Sf. Gheorghe. Problema e de navetă. Drum lung, bani de fiecare dată la microbuz. Până în Brașov, spre exemplu, nici nu are transport direct din Bicfalău. Trebuie să meargă întâi la Sf. Gheorghe, de unde să ia alt microbuz.

Copilul cel mic are nevoie de operație

Din 3.000 de lei, Ciprian și Veronika trebuie să cumpere mâncare, să plătească chiria, curentul, telefoanele, medicamentele. Trebuie să le asigure copiilor haine și ce au nevoie pentru grădiniță și școală.

Iar pe Ionuț, care s-a născut cu o problemă la testicule, trebuie să-l interneze, în ianuarie, pentru o operație. „Face pe el. De două săptămâni se scapă tot mai des”, explică mama sa.

Băiatul trebuie să facă urgent operația, imediat după sărbători. Mamei i-a fost recomandat să facă operația la Brașov, dar îi trebuie bani de transport.

S-a făcut 14 lei litrul de ulei, o pâine e 10 lei, un kilogram de parizer e 33 de lei. Iau pulpe de pui să fac tocăniță, că le place la copii, și le las lor carnea. Eu nu mănânc.

Veronika:

Un rezumat sumbru al efectului creșterii inflației.

De sub fereastră, dintr-o sacoșă, scoate o pâine mică, rotundă, cu coaja maro. „Uite, din pâinea asta trebuie să mănânce o familie”.

„S-a scumpit totul, costă mai mult la magazin în sat decât în supermarket la oraș”, spune și Ciprian, tatăl. A traversat curtea înapoi acasă pentru pauza de masă. Când a intrat în cameră, Ionuț a sărit imediat în picioare să-l ia în brațe. Tatăl i-a ciufulit părul blond și i-a spus ceva în maghiară.

S-au cunoscut la un loc de muncă

Ciprian este înalt și are ochi albaștri, pe care copiii i-au moștenit de la el. Zâmbește larg, când îi vede. Ionuț începe să râdă când tatăl lui îl ridică în brațe.

Pe Veronika, Ciprian a cunoscut-o la o fabrică de sicrie din comuna covăsneană Chichiș. El lucra de 10 ani ca vopsitor acolo, iar ea abia se angajase. După ce fabrica s-a închis, în urmă cu șase ani, a încercat să lucreze în alta, tot în zonă. Însă nu a rezistat foarte mult. Condițiile de muncă erau foarte proaste. Deși lucra cu soluții, vopseluri și lac, nu avea niciun fel de protecție împotriva lor.

Așa că de vreo cinci ani muncește cu ziua, pe unde apucă. Altădată, la oricine și orice prin vecini. Acum, de trei ani, în construcții.

„Când e vântul ăla mare zici că ai capul scos afară”

„Și lemnele sunt foarte scumpe”, adaugă Ciprian, băgând câteva în soba metalică.

În spatele casei lor este o grămadă de lemne, bucăți puse unele peste altele, aliniate. Dar nu sunt ale lor, ci ale proprietarului. Grămada lor este mai mică și încape în holul de la intrarea casei. Ciprian și Veronika au cumpărat puține lemne iarna asta și au mai cules din pădure crengile uscate căzute pe pământ. „Le aducem cu spinarea. Și astă-vară am fost cu băieții și le-am adus cu spinarea”, spune Veronika.

Geamurile pe care le avem nu izolează, ramele din lemn sunt mâncate. Când e vântul ăla mare zici că ai capul scos afară. Șuieră prin geam. E frig rău. Toată noaptea cineva trebuie să se trezească să bage în sobă, că nu poți ține copiii în frig.

Veronika:

„Sunt oameni demni, ei nu cer”

De sărbători, Veronika nu știe ce va pune pe masă. Când gătește, trebuie să facă ceva care să țină câteva zile și nici să nu implice cheltuieli mari.

A primit, de Crăciun, un pachet mic de la primărie: un litru de ulei, un kilogram de făină, unul de zahăr. Dar nu e suficient pentru o familie de patru.

„Dacă nu mă ajuta Geanina… Ea mi-a adus frigiderul, că nu aveam. O canapea. Haine la băieți. Anul trecut, de Crăciun, mi-a luat de mâncare. Nu știu ce aș fi făcut fără ea”, spune Veronika. „Nimic nu am făcut de sărbători anul acesta. Nu am bani”, adaugă. Lacrimile îi îneacă cuvintele.

Geanina Manta este fostă asistentă maternală, iar pe Veronika a cunoscut-o în urmă cu an. Casa Geaninei a ars parțial într-un incendiu și a stat o perioadă într-o pensiune cu soțul și copilul lor, aproape de familia Artene. Într-o zi, s-a oprit la poarta Veronikăi și a întrebat-o unde e biserica ortodoxă. Așa au intrat în vorbă, iar tânăra mamă i-a povestit prin ce a trecut.

„E cumplit să nu ai acoperiș. Eu știam că la mine e ceva temporar, dar la ei nu”, a spus Geanina Manta, într-o discuție cu Libertatea.

Sunt oameni demni, ei nu cer. Când începi să o iei în declin, societatea te respinge. Dacă nu ai buletin sau părul spălat, cercul devine vicios.

Geanina Manta:

Copiii n-au văzut niciodată un brad de Crăciun

De atunci, a mai ajutat-o ocazional cu ce a putut. Anul trecut, cu ajutorul unei prietene din Anglia, i-a cumpărat un frigider și un aragaz, pentru că nici pe acestea nu le aveau.

„Băieții mei n-au văzut niciodată un brad de Crăciun”, adaugă Veronika.

Sărbătorile de iarnă de anul acesta sunt tot într-o incertitudine. Pentru Ciprian urmează o pauză de câteva zile, până pe 8-9 ianuarie, în care nu va munci, pentru că șeful său va fi plecat. Asta înseamnă mai bine de două săptămâni în care familia nu va avea bani.

Timp în care au nevoie de mâncare, de haine de iarnă și mai ales, de lemne, ca să treacă cu bine frigul.

Îi întreb unde ar vrea să locuiască, în ce oraș. Întrebarea e urmată de o pauză lungă. În final, răspunde Ciprian. „Adevărul e că nu mai e loc de preferințe. Oriunde, numai să fie casa noastră”.

Dacă doriți să sprijiniți financiar familia Artenie, puteți dona în contul:

IBAN: RO47BTRLRONCRT0380682101

TITULAR: Artenie Veronka

sau:

IBAN: RO23BTRLRONCRFP380682101

TITULAR: Artenie Veronka

Pentru informații suplimentare și pentru a intra în contact direct cu familia, ne puteți scrie pe adresa cristina.radu@libertatea.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro