„Gaura mare e bună! Găurica, nu!”. Reportaj din groapa de la Termoficare 

La o adâncime de peste 3 metri. 

Omerta din Birouri: Cum se pasează vina între „Cazangii” și „Țevari”, în timp ce bucureșteanul devine tot mai nespălat

Sistemul de termoficare al Capitalei este un monstru cu două capete care nu-și vorbesc. Agentul termic, singurul produs de lux livrat la preț de avarie, are doi stăpâni: ELCEN (CET), cei care fierb apa în cazane-mamut, și Termoenergetica (CMTEB), cei care o preiau „peste gard” și o pierd prin țevile ciuruite ale orașului.

Prima oprire: ELCEN. În ianuarie, porțile CET Sud păreau să se deschidă. Am primit promisiunea că voi vedea „Infernul” de aproape – locul unde apa clocotește pentru sute de mii de bucureșteni. Mi s-au cerut actele, m-au verificat, m-au lăsat să visez la un reportaj din inima sistemului. Apoi, brusc, s-a lăsat tăcerea. Motivul real? Probabil frica de a lăsa un martor să vadă rugina. 

Dialogul cu „cazangiii” a devenit brusc o problemă de siguranță națională exact când avariile au început să bubuie. Când sistemul a crăpat, degetele s-au îndreptat spre CET Sud. Replica ELCEN a venit sec: „Nu e avarie. Livrăm exact cât ne cere Termoenergetica!”*. O pasare a vinei executată chirurgical, în timp ce bucureștenii dârdâiau între două entități care se bat în grafice. 

La celălalt capăt al firului, Termoenergetica tace penal. Două e-mailuri, zero răspunsuri. Nu am cerut audiențe la costume lucioase, ci acces pe teren, lângă muncitorii care peticesc un sistem putred.

Am înțeles atunci un adevăr crud: prima și cea mai gravă avarie nu este la conducte, ci în birouri. Acolo este avaria, frica viscerală de a lăsa jurnalistul să vorbească direct cu omul din șanț, cu cel care ține în viață, cu electrodul de sudură, acest cadavru tehnologic.

Dacă ușile s-au închis, am ales calea directă: am urmărit aburul care ieșea din asfalt. Am mers la „firul ierbii” – sau mai degrabă la „firul noroiului” – și am vorbit cu oamenii pe care șefii îi ascund. Pentru că, în fața realității din teren, PR-ul instituțional nu mai are nicio putere.

„Traseul suferinței”, de la CET până la caloriferul din dormitor. Reconstituire cu invizibilii

„Dacă vorbesc cu tine, mă dă afară. Dacă nu vorbesc, sunt oamenii care mă înjură, mă batjocoresc, care îmi iau demnitatea. Să-ți explic”. Așa am vorbit cu Invizibilii: „Totul e distrus!”. 

În CET avariile apar așa:

La cazanele de mare presiune. Din cauza apei dure, în interiorul țevilor de fierbere se depune calcar (piatră). Acest „colesterol” mecanic duce la supraîncălzirea metalului și, în final, la explozia țevilor. Abia anul acesta s-a dat la licitație o nouă centrală la CET Sud. Nu se știe când va fi gata. Ca agentul termic să ajungă la calorifer, e nevoie de pompele de rețea. Ele suflă apa în țevi. Motoare gigantice uzate la rulmenți sau la etanșări. O pompă de asta defectă face ca apa să nu mai aibă forța să plece spre cartiere.

Peste gard de ELCEN. Problema Termoenergetica: cum găsesc gaura?

„Găurile la noi sunt de două feluri. Gaura mare e bună. E conducta, duce apa fierbinte. Găurica e problema, găurica din conductă. Noi găurica o căutăm”. Și doi senzori se bagă pe vane. Microfoanele captează sunetul apei care țâșnește. Un computer calculează viteza sunetului și semnalează cam pe unde e spartă țeava. Constatarea are eroare, dar echipa o nimerește. „Nu ne-au luat detectoare noi, dăm tot cu ascultatul țevii cu urechea”.

Dialog în „sauna” publică

Suntem sub cerul liber. Fuioare de abur în jur. E fierbinte.

Excavatoristul:
„Am dat de «patul de pozare» (nisip). Stați așa, că am agățat ceva… A, e doar banda de avertizare de pe vremea lui Ceașcă. Doar asta n-a putrezit în groapa asta. Bine ați venit la deshumare. Am ajuns la «mort»!”.

Șeful: 
„S-a spart Vidraru aici. Presiunea diferențială e zero barat. Apa fierbinte încălzește râmele”.

Lăcătușul mecanic (luptându-se cu o vană DN800 care pare sudată de timp):
„Vana e colmatată cu magnetită și ură față de Nicușor și Grindeanu. Dacă mai trag de tijă, rămân cu ea în mână. O să avem o lovitură de berbec de-o să sară capacele de canal până la Unirii. Dar lasă, că dăm vina pe «dilatarea termică necontrolată» în raportul de avarie”.

Sudorul electric:
„Ce să sudez eu aici? Oțelul a ajuns napolitană. E coroziune electrochimică pură. Dacă pun electrodul pe el, se topește ca brânza la soare. O să-i pun un petec de tablă și, Doamne Ajută! – mă rog să țină proba de presiune la 12 bari. Oricum, până diseară plesnește la doi metri mai încolo, unde mantaua de PEHD e deja praf”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Mirosul de rugină și transpirație devine parfum urban

Spectacolul se încheie a doua zi, spre seară. Cu mult noroc. Sudorul a sudat un „petec” pe o țeavă care ar fi trebuit casată încă din 1995. Miroase a spumă poliuretanică arsă și promisiunea unei noi avarii. Groapa e acoperită cu același pământ umed care a fost excavat. Se toarnă asfalt care se va lăsa în câteva zile. În blocuri, se deschid robinetele și se așteaptă 20 de minute „să vină aia caldă”. Gigacalorimetrul de la subsol se învârte vesel, înregistrând apa rece la preț de clocot. Și vine apa ruginie întâi. Cine face duș cu ea, face clăbuc cu oxid de fier (rugină) și depuneri de calcar. Conductele de termoficare sunt din oțel. În avarie apa e oprită. Țeava răsuflă și ea, se și usucă. Atunci când se dă drumul iar la apă, apa „spală” țeava de oxid și calcar. 

Ce vedem în groapă?

Țevi cu peste 40-50 de ani de activitate. Izolația magiun. Apa inundă. Pământul mustind de apă atacă direct oțelul, subțiindu-l până când cedează sub presiune. 

Compensatorii blocați de coana Rugină. Aceste piese ar trebui să permită țevii să se dilate când primește apă fierbinte. Compensatorii sunt mâncați, țeava se deformează forțat, plesnește. Vanele sunt înțepenite. În caz de avarie, muncitorii încearcă să oprească apa, dar descoperă că robineții uriași (vanele) din căminele de vizitare nu se mai rotesc. Pentru o gaură mică, trebuie golit un tronson de câțiva kilometri.

Punctul Termic: Creierul scurtcircuitat

În clădirea dintre blocuri, tehnologia se întâlnește cu ghinionul.

Schimbătoarele de căldură perforate: Aceasta este o defecțiune „vicleană”. Plăcile de inox se fisurează, iar apa murdară de la oraș ajunge în apa de la duș. Locatarii observă brusc că apa caldă are un miros ciudat sau o culoare ruginie. Automatizarea defectă: Senzorii de temperatură cedează frecvent. Sistemul „crede” că afară e cald și oprește căldura în blocuri, deși e ger, sau invers, irosind energie prețioasă.

„Vorbește, bre, cu țevile ruginite. Ele vorbesc cel mai bine”

Acest articol este tendențios. Echipa a fost invizibilă. „Să nu ne bagi! Suntem invizibili”. Așa că am vorbit mai mult cu țevile. Și mi-au spus povestea lor. Ce vedete mărinimoase! Tot ele, săracele, vorbesc. „Birourile” tac. Cei de la birouri, zic țevile, nu eu, nu pricep o iotă din ce se întâmplă pe teren. Urcă fundul în mașină, coboară la birou. Își iau salariile, concediile, beau cafele, urăsc rugina și mirosul de putred. Unii chiar zic așa: îmi schimb mașina și frigiderul la un an, ca să nu văd rugina. Ei nu urăsc țevile și oamenii în salopetă. Că nu văd așa ceva niciodată. Ei își urăsc locul de muncă. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro