SUA sunt „conștiente de riscul de escaladare în tot ceea ce facem asociat cu conflictul din Ucraina, inclusiv cea mai recentă decizie de a furniza Ucrainei patru sisteme de rachete HIMARS, dar, până la urmă, Rusia nu are drept de veto asupra a ceea ce SUA le trimit ucrainenilor”, a declarat miercuri subsecretarul pentru Politică al Departamentului Apărării, dr. Colin Khal, citat de CNN.
„Președintele Biden a spus clar că nu avem intenția de a intra în conflict direct cu Rusia. Nu avem un interes ca conflictul din Ucraina să se extindă la un conflict mai larg sau să se transforme în al Treilea Război Mondial, așa că am fost conștienți de asta, dar, în același timp, Rusia nu are drept de veto asupra a ceea ce am trimis ucrainenilor”, a spus Kahl.
Anterior, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Ucraina a dat asigurări Statelor Unite că nu va utiliza noile sisteme avansate de rachete pentru a viza ţinte de pe teritorul rusesc.
Promisiunea Kievului a fost reiterată de Kahl.
„Asigurările au fost date la mai multe niveluri ale guvernului ucrainean. Secretarul Austin a ridicat aceste probleme cu ministrul Reznikov în numeroasele lor apeluri. Ei vorbesc între ei o dată sau de două ori pe săptămână, asta a fost adevărat de la începutul conflictului, dar această asigurare specială merge până la vârful guvernului ucrainean pentru a-l include pe președintele Zelenski”, a spus Kahl.
SUA au decis să trimită Ucrainei patru sisteme avansate de rachete cu rază medie de acțiune. Este vorba de HIMARS, care poate lovi ținte rusești la o distanță de până la 80 km. Ucrainenii ceruseră însă unele cu o rază mai mare de acțiune, de până la 320 km.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1be4414dc4a0ea5c1174d12eff21f365.jpg)
„În timp ce ne-am uitat la țintele pe care căutau să le poată urmări pe teritoriul ucrainean și să aibă o diferență suplimentară, am hotărât că HIMARS cu runda GMLRS sunt ceea ce au nevoie în acest moment”, a mai spus Kahl.
Între timp, Kremlinul a spus că SUA „toarnă gaz pe foc” trimiţând noi arme Ucrainei, iar ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a amenințat că noul ajutor militar american poate atrage o „ţară terţă” în conflict.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cc2093a4ff661368840d774e01ac39ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_8d105cad143b17ba999864fe3db69fb5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9db4e007fc3d10c594c0491d235568b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_28e137cdf108887d351be2cc3e1d9ef3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_18154f4fa957763b439ccfcaf9cd65e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_6750697407643ec37ab424a4d8e9971a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_60437f3d8e92e689b0df108510e93ffe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_830fcec5367a9788166eaac2cc4ad930.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.