Este vorba de un bărbat în vârstă de 40 de ani și care suferea de o formă gravă de COVID-19. Potrivit medicilor, decesul s-a produs din cauza infecției cu COVID și nu are legătură cu fumul pe care este posibil să-l fi inhalat în timpul incendiului.

„Din păcate, un alt pacient dintre cei transferați de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a decedat, în această dimineață. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani, care nu avea alte comorbidități. Era conștient, stabil, însă avea o formă severă de COVID-19, cu o evoluție imprevizibilă. Afectarea pulmonară era severă și, din nefericire, în cursul nopții trecute, starea sa s-a agravat. Pacientul a decedat în această dimineață“, a declarat pentru Ziua de Constanța Crina Kibedi, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța.

Marți, 5 octombrie, alți doi pacienți transferați în urma incendiului care a izbucnit vineri la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța au murit.

Primul deces anunțat a fost al unui pacient în vârstă de 63 de ani, care avea o formă gravă de COVID-19. Acesta era internat la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Tot în cursul zilei de ieri a fost anunțat un al doilea deces, fiind vorba de un pacient în vârstă de 75 de ani.

„Luni, 4 octombrie, unul dintre pacienții diagnosticați cu COVID-19, transferat de la Spitalul de Boli Infecțioase, a decedat. Acesta avea 75 de ani și, în afară de infecția cu SARS-CoV-2, suferea și de alte afecțiuni. Cauza decesului nu are legătură cu incidentul de vineri, evoluția bolii fiind una gravă”, a declarat Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța, pentru Ziarul Libertatea.

Şapte pacienţi au murit, vineri, 1 octombrie, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital, unde erau internaţi 125 de pacienţi, a fost evacuat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.