Canalele de televiziune indiene au arătat imagini cu un nor imens de fum cenuşiu deasupra clădirii Serum Institute, situat în oraşul Pune (vest), unde sunt produse în prezent milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, Covishield, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford.

Serum Institute se pregăteşte să producă de asemenea un vaccin dezvoltat de compania americană Novavax.

În urma incendiului, cinci persoane şi-au pierdut viaţa, a declarat pentru presa indiană primarul oraşului Pune, Murlidhar Mohol, iar directorul general al companiei, Adar Poonawala, a prezentat ”condoleanţe” familiilor victimelor pe contul său de Twitter.

VIDEO | Incendiu la cea mai mare fabrică de vaccinuri din lume. Cinci oameni şi-au pierdut viaţa
Pompierii au intervenit să stingă incendiul declanșat la o fabrică de vaccin Covid Serum Institute din India FOTO: EPA-EFE

Potrivit canalelor de televiziune, incendiul a izbucnit la un sit în construcţie, departe de instalaţiile de fabricare a vaccinurilor.

„Unitatea de producţie a vaccinurilor nu este afectată şi acest lucru nu va afecta procesul de fabricaţie”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Serum Intitute din India, care a adăugat că „incendiul a izbucnit într-o nouă fabrică în construcţie”.

„Am trimis acolo şase sau şapte camioane de pompieri. Nu avem alte informaţii cu privire la amploarea incendiului sau dacă cineva este în pericol”, a declarat pentru AFP un oficial al serviciului local de pompieri.

VIDEO | Incendiu la cea mai mare fabrică de vaccinuri din lume. Cinci oameni şi-au pierdut viaţa
Muncitorii fabricii de vaccinuri din Pune au fost evacuați după izbucnirea unui incendiu puternic într-una dintre clădirile aflate în construcție FOTO: EPA-EFE/STR

India este a doua cea mai afectată ţară din lume de pandemia de COVID19, după Statele Unite, cu peste 10 milioane de cazuri raportate, chiar dacă rata mortalităţii este una dintre cele mai scăzute la nivel mondial.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.