Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. Cum s-a transformat protocolul pentru funeraliile regale britanice în ultimul secol
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, la Castelul Windsor, în cadrul unei ceremonii pregătite în detaliu de către britanici încă anii ’60. Cum s-a transformat protocolul pentru funeraliile regale britanice în ultimul secol?
Cuprins:
Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, 19 septembrie, la ora locală 19:30 (21:30, ora României), în cadrul unei ceremonii private, în capela St. George a Castelului Windsor, la finalul ceremoniilor funerare de stat organizate dimineața, la Westminster Abbey din Londra. Regina va fi înmormântată în cripta Capelei Saint George din Windsor, alături de soțul său, ducele de Edinburgh, care a murit anul trecut.
Fosta suverană nu va fi înhumată purtând bijuterii valoroase, ci doar cu verigheta ei de aur și cu o pereche de cercei cu perle, arată Lisa Levinson, șefa de departamentului de comunicare din cadrul Consiliului Diamantelor Naturale, citată de metro.co.uk.
Ceremoniile de luni vor fi un amestec de vechi şi nou, menite să ilustreze serviciul public şi capacitatea monarhului de a reprezenta întreaga naţiune, arată The Conversation. Acestea vor include multe elemente tradiţionale ale comemorărilor regale desfăşurate în secoul XX, în timp ce elementele noi rezultă din progresele televiziunii şi ale mijloacelor electronice.
Cum au fost organizate ceremoniile funerare pe parcursul secolului trecut şi ce schimbări au fost aduse pentru ultima parte din „Operaţiunea London Bridge”, cum este numit protocolul pentru înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, stabilit încă din anii ’60. Acesta a fost pregătit la minut de către britanici, arată Politico.
Regina Victoria, prima procesiune publică
Funeraliile suveranilor Regatului Unit nu au fost dintotdeauna spectacole publice. Începând din secolul al XVIII-lea, monarhii britanici au fost la Winsdor şi, pentru mult timp, ceremoniile s-au desfăşurat în interiorul castelului aflat la periferia de vest a Londrei.
Schimbările au început odată cu moartea reginei Victoria, în 1908, după o domnie de 63 de ani. După jubileele din 1887 şi 1897, britanicii au hotărât să organizeze procesiuni publice pentru a încuraja ataşamentul popular faţă de familia regală, într-o societate care devenea mai democratică şi, poate, mai critică faţă de instituţia istorică.
Ziua înmormântării reginei Victoria a fost proclamată zi de doliu naţional, în timpul căreia toate lucrările au încetat. Astfel, britanicii au putut participa la slujbele religioase comemorative – care pe atunci erau principalul mijloc de exprimare a durerii şi a respectului public.
Astfel, Biserica Angliei a organizat slujbe speciale în toate lăcaşurile de cult locale, iar liderii celorlalte culte din regat au încurajat, la rândul lor, organizarea unor ceremonii speciale.
Faptul că regina Victoria a murit în locuinţa sa de pe Insula Wight a creat ocazia cetăţenilor regatului să-şi manifeste durerea în timp ce sicriul suveranei lor a fost purtat, în drum spre Windsor, într-o ceremonie lungă şi lentă prin Londra.
Începând de la procesiunile din urmă cu mai bine de un secol, funeraliile monarhilor britanici au devenit publice. Totuşi, următoarele evenimente funebre s-au concentrat în jurul Palatului Westminster. În plus, au fost luate măsuri suplimentare pentru a-i implica şi pe participanţii la funeralii.
Rugăciune simultană în tot regatul
Când regele Eduard al VII-lea a murit la Londra, în anul 1910, a fost introdusă şi o ceremonie publică de depunere a coroanelor la Westminster Hall. Fiul său, George al V-lea, a insistat britanicii să aibă acces și aproape 300.000 de persoane și-au prezentat omagiile trecând pe lângă sicriu. În plus, pentru a se asigura de participarea naţională simultană la rugăciunile de comemorare, acesta a cerut ca toate slujbele locale din ziua înmormântării să înceapă în acelaşi timp cu cea de la Windsor.
O înmormântare regală în plină criza economică
Pentru funeraliile regelui George al V-lea, organizate în anul 1936, ziua naţională de doliu a fost înlocuită cu două minute de tăcere. Motivul: în timpul marii crize economice din interbelic, familia regală a ales să protejeze locurile de muncă, astfel că implicarea publicului a fost redusă. De altfel, momentul de reculegere a făcut legătura între moartea regelui şi ritualul anual de comemorare în masă a morţilor din Primul Război Mondial. Totuşi, peste 750.000 de persoane au asistat la ceremonia de depunere a coroanei, iar transmisiunile radiofonie au creatu o audienţă vastă pentru ceremoniile publice.
Prima transmisiune radio-tv a unui eveniment regal
Protocolul pentru funeraliile suvernilor britanici a suferit încă două modificări în anul 1952, la moartea regelui George al VI-lea, care dobândise o mare importanţă publică în tipul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, după înmormântarea de la Windsor, a fost organizată o slujbă specială de comemorare la Catedrala Saint Paul, la care au participat membrii guvernului, ai parlamentului şi alţi lideri naţionali. Slujbele de comemorare şi procesiunea funerară de la Londra au fost primele evenimente regale transmise atât de televiunea naţională, cât şi la radio.
Schimbările aduse protocolului pentru funeraliile regale au fost influenţate, de-a lungul timpului, în primul rând de momentele istorice în care se afla Regatul Unit, arată The Conversation.
Decesul reginei, prilej de unitate naţională
Începând din 1952, odată cu dezvoltarea administraţiilor descentralizate şi a partidelor susţinea independenţa unor teritorii din regat, unitatea britanicilor s-a degradat într-un ritm continuu. Astfel, în organizarea funeraliilor regale din acest an, au fost incluse evenimente care să ajute la susţinerea poziţiei monarhiei în diferitele părţi ale regatului – noul rege şi noua regină consoartă vor participa la slujbe comemorative în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.
Decesul reginei Elisabeta a II-a, la Castelul Balmoral din Scoția, a permis organizarea unei călătorii bine mediatizate şi televizate prin numeroase comunităţi. De asemenea, a dus la organizarea unei procesiuni și a unei ceremonii suplimentare de depunere publică a sicriului la Edinburgh, în completarea slujbei de pomenire din Catedrala Saint Giles.
În acest fel, au fost create oportunități suplimentare pentru liderii naționali și pentru public de a-și sublinia respectul față de monarhie. De asemenea, revenirea funeraliilor de stat la Westminster Abbey, obișnuite până în 1760, a fost planificată de mult timp. Motivul: abația poate găzdui o adunare mai mare decât Capela Saint George din Windsor, iar locația sa centrală permite unui număr mai mare de oameni să urmărească procesiunea – așa cum s-a văzut la funeraliile Dianei și la funeraliile Reginei Elisabeta, Regina Mamă, în 2002.
În plus, mutarea ceremoniei naționale de comemorare la Catedrala Saint Paul a fost un simbol mai puternic pentru începerea doliului național. Discursul televizat al regelui Charles al III-lea, prima transmisiune a unui consiliu de succesiune și mesajul televizat neobișnuit de timpuriu de primire de către rege a condoleanțelor și felicitărilor din partea Parlamentului au fost toate menite să ușureze schimbarea suveranului în conștiința publică.
În seara zilei de duminică, înaintea înmormântării, britanicii vor ţine un minut de tăcere, iar în ziua înmormântării momentul de reculegere va dura două minute. În plus, relansarea zilei de doliu național este aşteptată să sporească implicarea publicului, permițând ca audiențe uriașe să urmărească ceremoniile funerare televizate sau chiar să participe la traseul procesiunii sau în punctele de proiecţie din Londra.
Foto: Profimedia
