Vreau să înscriu copilul la o şcoală normală, numai că de acolo mi se spune că trebuie să-l dau la o şcoală specială. Cel mic nu are grad de handicap, iar psihologul spune că e sănătos. Ce pot face? Florin Mărgineanu, Alba Iulia
Răspuns: Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, trebuie să mergeţi la inspectorat cu documente de la medic, buletin de expertiză sau orice alte acte doveditoare.

Informaţii de la Biroul de Credit

Am avut un card de credit la plata căruia am întârziat până în 60 de zile. De unde pot să aflu dacă sunt trecută, la Biroul de Credit, la rău-platnici sau nu? Claudia Cristea, Ialomiţa Răspuns: Ca să aflaţi dacă aţi fost înscrisă ca rău-platnic în urma neachitării cardului, trebuie să sunaţi la Biroul de Credit S.A., la telefon: 021. 311.02.67, 021.310.42.60 sau 021.315.10.17.

Încălcarea legii de circulaţie

Locuiesc pe strada Laborator din sectorul 3, care are sens unic. Ne-am săturat ca zilnic copiii noştri să fie puşi în pericol din cauza şoferilor care circulă pe sens interzis. Ce trebuie să facem? Florentina S., Bucureşti
Răspuns: Pentru rezolvarea acestui caz, trebuie să faceţi o sesizare scrisă la Brigada de Poliţie Rutieră sau îi puteţi contacta telefonic pe reprezentanţii acesteia la numărul 021.9544.

Aflarea datei de pensionare

Mama mea a fost angajată până în 2005 şi a beneficiat, timp de mai mulţi ani, de grupa a doua de muncă. De unde poate afla dacă are dreptul să iasă la pensie mai devreme? Eugenia Prădescu, Gorj
Răspuns: Poate afla data de ieşire la pensie la telefonul 021.250.91.11 al Casei Naţionale de Pensii. Pentru pensionare trebuie să se adreseze Casei Judeţene de Pensii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.